poveştile păpădiei

pe-aici pe undeva îşi au sălaşul nişte veveriţe. veveriţoiul, căci el trebuie să fi fost, s-a trezit într-o bună dimineaţă cu poftă de ouă, ceea ce pot să înţeleg, căci şi eu mult timp am mâncat dimineaţa ouă, mă rog, prăjite cu şuncă.

ouă, de unde, s-a gândit el, dacă nu din cuibul mierlelor, aci alături.
mierla stătea cu sufletul la gură în cuib.
mierloiul, apărut intempestiv, salutar, în cel mai pur stil macho, a atacat veveriţoiul lovindu-l din toate poziţiile cu ciocul, încât acela nu mai ştia pe ce creangă se află, şi s-ar fi terminat probabil urât, dacă nu se băga omul, cum se bagă el de obicei unde nu-i treaba lui.
toată această poveste s-a întâmplat la cândeşti.
eu n-am fost martor, mi-a fost relatată dramatic, încât mi s-a întipărit în colţul cel mai adânc al ochiului.

aş fi vrut să fotografiez veveriţele, dar ia-le de unde nu-s. mierlele m-au privit critic, paparazzi nenorocit!, şi au zburat