marți, 5 iulie 2011

vremea contestaţiei

se pălăvrăgeşte aşa de mult despre bacalaureat, încât mi-e jenă să mai adaug ceva. totuşi, nu mă abţin să  corectez măcar ceea ce mi se pare fals grosolan:

învăţământul românesc scade constant în calitate, începând din 1990.
fals. învăţământul românesc a scăzut calitativ începând cu anii 75 - 80, când ceauşescu a desfiinţat repetenţia în ciclul primar, a introdus practica productivă (recte culesul de porumb, cartofi, lucrările agricole de primăvară etc) în locul cursurilor, a generalizat liceele industriale în care se putea intra cu orice medie până la ocuparea locurilor, chiar medii puţin mai mari de 1,00, a pus accent pe educaţia politică în defavoarea instrucţiei. ar trebui întrebaţi părinţii acestor picaţi la bacalaureat de azi ce liceu au făcut şi cu ce medie au intrat acolo. dacă după 89 elevii au copiat la bacalaureat, asta s-a întâmplat pt că aşa se obişnuia cu mult timp înainte. eu am văzut faze când venea un profesor în sala de examen şi scria rezolvările pe tablă, iar preşedintele de comisie, vreun universitar-politruc, instruia comisia înainte de examen în lumina ideii că bacalaureatul este o sărbătoare şcolară, şi de aceea nu trebuie întinată cu rezultate proaste, neconforme cu societatea socialistă,culme de progres şi civilizaţie.
după 1989, învăţământul a continuat să alunece pe pantă  pt că nu s-a modernizat.

exigenţa profesorilor asistenţi arată schimbarea de atitudine a profesorilor şi este opţiunea lor.
fals. din păcate profesorii sunt o categorie profesională obedientă, care execută partitura ce i se comandă. anul acesta i s-a cerut imperativ, cu ameninţări chiar, să nu admită copiatul şi asta a făcut.

2 comentarii:

  1. multumesc.
    ar trebui sa ne gandim si ca anul trecut erau acelasi ministru, aceeasi lege, acelasi tip de elevi, dar nu aceeasi exigenta. de ce? vom vedea, lucrurile vor iesi la iveala

    RăspundețiȘtergere