gârla

mi s-a întâmplat şi în vadul gârlii, n-ar fi trebuit, eram aproape de casă, totuşi. nu departe  ca atunci lângă satul vecin, la şpirong. venea gârla, plouase sus, în amonte, gârla venea ca un perete mâlos, de apă murdară, aşa, fără niciun avertisment. am auzit ceva cred, dar aş fi putut să nu bag în seamă, cum mi se întâmplă cel mai des, pt că cel mai important lucru e cel care-mi atrage atenţia ultimul. deci puteam să nu mă fi uitat ce e cu zgomotul ăla. şi nici când m-am uitat n-am avut reacţie imediată, am avut nevoie de ceva timp să înţeleg că da, vine gârla mare, era pericol, era ceva ce mai văzusem dar nu cu mine acolo în calea ei. aha, să fug.

atunci am scăpat, mă uitam apoi la vadul umplut din mal în mal cu apă cu obiecte luate la vale din locurile unde stătuseră liniştite până mai adineauri. obiecte din case, scaune, mese, cutii mai mari sau mai mici, lăzi. hoituri de animale şi păsări duse de apă, fără posibilitatea să se mai mişte de capul lor, după cum îmi era f clar. hea!, eu scăpasem.

mă cam târâsem pe malul abrupt, mă agăţasem cu mâinile de rădăcinile de salcâmi din rădăcină în rădăcină spre tărâmul salvării, aşteptându-mă în orice moment să fiu smuls de şuvoiul imens, dar acum eram pe mal, sus şi ferit de pericol.

fusese tăcere şi căldură pâcloasă nu cu mult mai devreme, iar acum vuietul gârlii părea singurul eveniment  în univers, niciun alt zgomot nu putea să încapă lângă furia apei care distrugea fără nicio sforţare casă, copac, om, animal sau mal de pământ. nu te pui cu apa!, am bălmăjit şi mi-a venit să râd mânzeşte, căci vorbeam ca un moş,  auzisem de la vreunul din ei vorbele astea nu te pui cu apa, taică! nu te pui cu apa – căcat! te pui dacă vrei, dar trebuie să ştii c-o beleşti.

şi ar mai fi ceva, dar asta e atât de încâlcit.

şi e mai de demult, doi-trei ani mai în urmă.

şi nu eram singur, era şi m. şi ghiuri. era primăvara, dar înainte să vină gârla mare, căci ea vine mare în fiecare an, era imediat după ce se dezgheaţă.

voiam să trecem gârla în grădina lui ghiuri.

prin vad, lui ghiuri nu i-a plăcut, zicea că gârla are curent prea puternic şi ne ia apa la vale pe mine şi pe m., că suntem mai mici. ghiuri e cu doi ani mai mare ca noi, e înalt şi uscat ca o şipcă de gard. eu sunt cu un cap mai mic decât el, iar m. şi mai mic, deşi e de-o seamă cu mine. în vadul ăla cineva punea vârşe mai demult, când era apa curată, mi-am adus eu aminte. da, bă, dar atunci era apa mai mică, era vară, a zis ghiuri. am băgat şi eu mâna în vârşa aia, a zis ghiuri iar, şi îl cred, ştiu că bagă mâna după peşti şi sub mal, la dâmboviţa sau la ursoaia, gârla aia mică de pe islaz, îi prinde aşa cu mâna goală. dacă dai de ceva sub mal, în apa aia tulbure?, îi ziceam eu. de ce să dau, de broaşte?, zicea el. cu ghiuri mă duc uneori cu vaca pe câmp, el e mereu cu ideea să băgăm vacile pe răzoare, printre porumburi. bă, dacă ne prinde cineva?, zic eu. cine să ne prindă?, zice el.

uite cum facem. o iau eu înainte şi te ţin de mână pe tine.

adică pe mine.

tu vii după mine şi îl ţii de mână pe ăsta, nu-i dai drumul din mână.

ghiuri bagă un picior în apă şi deja piciorul i-a intrat în apă de tot, nu se mai vede. îl bagă şi pe celălalt şi apa îi vine până la brâu, şi e abia lângă malul ăsta. când intru şi eu, apa îmi vine până la piept, ghiuri mă ţine tare de mână, eu mă uit la spinarea lui să văd dacă se duce tot în jos sau începe să se ridice în sus. se duce în jos, mie apa îmi ajunge acuma la gât. m. mă trage de mână, lui unde i-o fi venind apa? şi atunci eu mă împiedic în ceva, răgălii de pe fundul apei poate, nu ştiu ce se întâmplă, scutur mâna de care se ţine m., el se ţine disperat de ea, eu o scutur cât pot de tare ca s-o desprind din strânsoare şi în cele din urmă reuşesc şi tot atunci apa începe să fie mai mică şi ies la mal. ghiuri se uită înapoi, o ia la fugă cumva prin apă şi îl aduce pe m. la mal. m. e verde la faţă, îi clănţăne dinţii, îi iese scuipat alb din gură cu apă. ai înghiţit apă? îl întreabă ghiuri, nu ştiu ce zice m. nu pot nici măcar să mă  uit la el.

ţi-am zis să nu-i dai drumu, zice ghiuri.

acu stăm acilea, pe mal, că e soare şi ne uscăm, zice ghiuri.

stăm la soare şi ne uscăm.