un semn

eu şi cu mine

eu şi cu mine stăm la fereastra
de la spitalul fundeni. şi nu vedem nimic
şi nimic n-auzim.

adică vedem ceva varful unui copac
dar nu înţelegem
de ce se apleacă-ntr-o parte.

bate vantul?

eu şi cu mine nu auzim vantul
pt că suntem dincolo de fereastra groasă de termopan
într-un salon de o singură persoană
de la spitalul fundeni.

televizorul non-stop vorbeşte pe limba lui
pe care eu şi cu mine n-o înţelegem deloc.

oamenii fac lucruri
pe care nu le înţelegem deloc
de la un timp. noi suntem nevoiţi
să fim aici împreună în salonul de la spitalul fundeni
şi să ne suportăm


lumina


vreau din toată inima să mă împrietenesc
cu dumnezeu.
închid ochii şi văd o lumină albă
şi mă rog.

eu nu ştiu să mă rog nu cunosc
nicio rugăciune
dar am inventat eu ceva. ce să ceri dacă eşti
la spital? de trei luni
de patru luni
de cinci luni.
aşa mă rog la lumina aia
strălucitoare. nu-mi dau seama
dacă a primit mesajul meu
şi ce are de gand să facă cu el.
dar ce contează
dacă nu-mi dau seama eu