ce a fost ieri
t.b. a ieşit la tv, cum mă aşteptam, nu la ora obişnuită ci mult mai devreme, motiv pt care am şi pierdut evenimentul în direct. în stilul lui de om ranchiunos, nu l-a invitat şi pe preşedintele senatului la cotroceni. asta a sunat aşa de ridicol că m-a bufnit râsu-plânsu isteric, închipuindu-mi ce a fost sub ţeasta cheală a prezidentului cînd i-a venit ideea. cred că s-a gândit că rupe romania în două cu asta. în realitate ideile lui mai au atâta trecere la populaţie cât poate avea o reţetă medicală eliberată de un vraci din namibia unui locuitor al tufişurilor.
ce va fi azi
începe cu hotărâre şi aplomb lupta de la pungeşti. de fapt, a început de azi noapte, vreo sută de ecologişti, stângişti sau ce-or mai fi, printre ei şi poetul dan sociu, s-a cazat în câmp, la locul faptei, iniţiind astfel piaţa universităţii în varianta rurală. de urmărit cu bere la tv, dacă aş putea să beau ceva, dar nu pot. hai că avem ce vedea, romania nu e o ţară plictisitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu