luni, 14 aprilie 2014

anta raluca buzinschi, 15 aprilie 1964 - 16 iunie 1983






Cîntec pentru mine

Atinge-mă, atinge-mă pentru că ține de clipă
Atinge-mă, pentru că nimic nu se poate adăuga
Atinge-mă pentru că sînt ce am fost dintotdeauna
Și mama spune NU

Atinge-mă, pentru că trandafirul ține de clipă
Roua sînilor mei sărut-o , pentru că nu va mai fi
Și păzește-mă de lumină, lumina mă arde
Și mama spune NU

Strînge-mă, brățara mă doare
Strînge-mă, ochiul mă arde
Genunchi, ah! ei nu vor să mă ducă pe vîrful Golgotei
De aceea îi urăsc
Și mama spune NU

Dar eu am cunoscut,
Înainte de ceea ce a mai fost, cîntecul acesta,

ANTA...

anta raluca buzinschi: E casa goală, prieteni...

hipersensibilitatea, urgența spunerii, acuitatea inteligenței, controlul situației excepționale în care se află îi vin antei raluca buzinski de la depresie. dacă nu ar fi fost bolnavă, ar fi scris, poate, ca atâtea alte adolescente talentate, eliberând fluxul hormonal metaforizant tipic vârstei. dar aceeași este situația și cu sylvia plath, și cu atâția alții care au scris poezie vizitați de lady death.
                                                                                                                                 

Stau în gazdă la voi, oameni buni,
Stau pe-o margine de pat,
Mă culc pe perna dubioasă din bucătărie,
Cearceaful nu e spălat demult.
Mănânc pe-un colț de masă,
Cu picioarele strânse,
Nu mă pot dezbrăca în chiloți și maieu, cum e mai comod,
Ci mă îmbrac în capotul meu vechi,
Treceți prin bucătărie, fiindcă veniți să mâncați pe rând,
Mă treziți din somn
Și vă scuzați cu glas de stăpâni
Iar eu zâmbesc în silă
Și eu nu mă pot mândri, măi oameni,
Că după ce-o să termin liceul
O să am casa mea,
Că o să mă mărit
Și-o să am plozi și bărbatul meu,
Vederea mi-e încețoșată de-un ochi limpede de geam
Și simt din spate căldura
Cuptorului pe piciorele desculțe
Și din față curentul de la geam,
Afară casele sunt în demolare
Și mă resemnez și mă duc să moi o bucată de pâine în sos.

duminică, 13 aprilie 2014

anta raluca buzinschi

zilele trecute am făcut ordine prin cărți și am dat de volumele antei. (versuri pentru AER, cr,  vol I 1986, și vol II 1989)
am auzit despre ea la cenaclul lui cezar ivănescu, cu mult timp în urmă. știam că s-a sinucis, că era depresivă ca și sylvia plath, și că a lăsat în urmă sute de poeme, în timpul vieții nepublicând nimic. tatăl ei, corneliu buzinski, era scriitor.
uitându-mă pe prefața primului volum, din 1986, semnată de nicolae manolescu, am observat că peste numai două zile, anta ar fi împlinit cincizeci, din care a petrecut pe pământ numai nouăsprezece. deci am dat de cărți cu câteva zile înainte de aniversarea ei, o aniversare rotundă. nu prea cred în magii, mistere și științe oculte, nici în jocurile cifrelor, dar de data asta impresia e puternică. pe internet n-am găsit mai nimic despre ea. pentru că am citit demult cărțile ei, pentru că mi-au plăcut, și pentru că și eu cred că era o mare poetă al cărei destin s-a frânt prea devreme, am să postez aici timp de trei zile texte scrise de anta. pentru că am fost foarte foarte aproape de unde se află ea acum.

cărarea pierdută

Mi-am făcut traista și-am trecut dincolo
Binișor, ca in vis în realitate
Numai atât așteptam;
N-am mai putut să stau în echilibru
Pe hotarul dintre două lumi.
Am obosit, n-am mai avut tăria să stau așa.
O să mai plec din când în când de-acolo
Dar n-o să mă mai întorc la voi,
O să călătoresc ca tot omul în vis.
Dar visul e o lume fantastică.
Când eu trecusem dincolo, înăuntru,
Am deschis ochii asupra voastră,
Erați foarte puțin înduioșați
Mai  mult ca femeile de la țară,
Care-și șterg ochii uscați cu colțul basmalei.
M-ați ajutat să-mi fac traista și mi-ați dat-o în mână,
Făcându-vă cruce mai mult de "Doamne păzește" decît de "Doamne ajută",
Eu am înțeles, dar am tăcut fiindcă nu se cuvine s-o spun.
Știați cu toții că mai devreme sau mai târziu mă voi întoarce acolo,
Mai fusesem și altă dată și m-am zbătut cu greu să revin la voi.
Nu mai sunt demult a voastră,
M-ați petrecut dincolo după cum e datina, cu bună-cuviință...
Dar ce văd?!
Un zeu blond cu umeri largi
Vrea să-mi dăruiască dragostea
El se bagă pe orice tărâm fără frica de a nu se mai întoarce înapoi
Mă iubește că aparțin unui al tărâm și nu pot sta printre oameni,
Cu coroana pe cap, cu sceptrul în mînă.
Voi împărți cu vajnica-mi și credincioasa slujitoare secretul meu,
Precum avea Cleopatra femeile ei,
O biată culegătoare de gunoaie care are mândria
De a nu aștepta cu farfurioara în mînă
Să-și ia porția la azil,
Și-i voi grăi: "Iubite, printre gunoaie, iubește-mă pe mine, regina Gunoiului,
Și-mi pare rău că acest regat nu-l putem împărți împreună!"