hipersensibilitatea, urgența spunerii, acuitatea inteligenței, controlul situației excepționale în care se află îi vin antei raluca buzinski de la depresie. dacă nu ar fi fost bolnavă, ar fi scris, poate, ca atâtea alte adolescente talentate, eliberând fluxul hormonal metaforizant tipic vârstei. dar aceeași este situația și cu sylvia plath, și cu atâția alții care au scris poezie vizitați de lady death.
Stau în gazdă la voi, oameni buni,
Stau pe-o margine de pat,
Mă culc pe perna dubioasă din bucătărie,
Cearceaful nu e spălat demult.
Mănânc pe-un colț de masă,
Cu picioarele strânse,
Nu mă pot dezbrăca în chiloți și maieu, cum e mai comod,
Ci mă îmbrac în capotul meu vechi,
Treceți prin bucătărie, fiindcă veniți să mâncați pe rând,
Mă treziți din somn
Și vă scuzați cu glas de stăpâni
Iar eu zâmbesc în silă
Și eu nu mă pot mândri, măi oameni,
Că după ce-o să termin liceul
O să am casa mea,
Că o să mă mărit
Și-o să am plozi și bărbatul meu,
Vederea mi-e încețoșată de-un ochi limpede de geam
Și simt din spate căldura
Cuptorului pe piciorele desculțe
Și din față curentul de la geam,
Afară casele sunt în demolare
Și mă resemnez și mă duc să moi o bucată de pâine în sos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu