a doua zi am putut
să merg și eu, încet și nesigur ca neil armstrong pe suprafața lunii, la
cetate. bineînțeles că n-am urcat scara îndragostiților, n-am urcat la muzeul
instrumentelor de schingiuit, doar am văzut clădirile, unele în renovare,
străduțele medievale, beciurile, unele cu printuri afișate vând palincă 60 de
grade, copii, mămici cu kinderi scoși pe fereastră, un pictor la colț de
stradă, lume mergând de colo-colo prin praf sau pietriș, altă lume pe terase cu
bere. nu era un amestec prea plăcut ochiului, poate atunci când vor termina
renovarea, iar renovarea mergea ca melcul. am stat la o terasă toți trei și am
băut bere și am făcut poze, ca orice turist român standard, adică atent la
cheltuieli. ioana și cristi văzuseră cam totul de ieri, fotografiaseră masiv
pereți de case și zidul cetății și câte altele, o să-mi arate pe calculator
acasă, la târgoviște, după-amiază plecăm, dacă sunt pregătit să conduc.
sighișoara nu era cucerită, rămâneam în continuare în afara haloului ei, nu-i
înțelegeam farmecul și atracția. mă uitam la porțile de lemn vechi înzestrate
cu balamale și ivăre mari din fier lucrat manual și mi se strângea inima, nu-mi
plăcea fierul lucrat cu ciocanul, așa ceva văzusem până la saturație la fierarii
de vizavi de casa noastră de la țară, unde m-a născut mama. am crescut în
sunetele ciocanelor pe nicovală. doream metal lucrat mecanic în uzine moderne, urban,
de mașini industriale, nu mi-au plăcut arhaicul și civilizațiile primitive,
oalele de lut, lingura de lemn și covorul de rogojină, salteaua de paie și
măsuța familiei rotundă și scundă, unde eu mâncam stând în cur pe podeaua
spoită cu lut a camerei de trăit și mâncat și dormit, cu lampa ei cu gaz din
perete. gustul pentru rudimentar îl au persoanele rafinate, care colecționează
și măști africane, oamenii care au trăit în sărăcie nu-l apeciază. îmi amintesc
cu plăcere totuși de tigvele cu lapte bătut și de botele cu apă rece la câmp,
deși cu greu puteam să ajung la conținutul lor, la patru, cinci ani. deci e
memoria foamei și-a setei potolite cu greu.
eram pregătit de
plecare, seara trecută făcusem pași prin camping, să-mi dau seama dacă pot
simți pedalele sub picioare, erau tineri cu mașini din alte țări judecând după
numere, polonezi, englezi, unguri, mulți tineri care mâncau din cutii de
conserve direct, unii jucau ceva cu cărțile lor de joc, cei mai mulți stăteau
în scăunele de pânză cu ochii închiși, se odihneau. noaptea era consumul de
energie, puneau muzică undeva în groapă, în camping era o zona mai joasă,
pământul apucase să fie excavat și îndepărtat demult, dar nu erau și tribune,
pe terenul plat de pe fundul posibilului stadion crescuse iarbă, iar acum,
iată, și corturi. muzica dată la maxim era aruncată spre cerul cu stele de
pereții înierbați ai stadionului deturnat, nu ne deranja ca la mare, la venus, nu
era ca-n celine, la postul lui avansat în mijloc de junglă. o fată venind din
direcția lor m-a întrebat where is the shower room?, i-am arătat direcția, dar fata
a plecat îndărăt spre cort, eu m-am urcat în fiesta noastră, să-i încerc
pedalele mai cu simț.
asta fusese ieri, și
acum, să mergem acasă, dacă sighișoara atât ne-a îngăduit să rămânem. mergeți
cu bine, și doamne-ajută, ne zice recepționera deschizând poarta cât cea de la
hanul ancuței de mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu