patru (2)

mă așteptam să aud de departe strigăte revoluționare, eram curios care sunt lozincile noii revoluții, dar se-auzea nimic. abia ajuns aproape de intersecția colț cu magazinul muntenia și librăria centrală, de unde cumpărasem cărți cu câteva ore în urmă, am văzut o masă compactă de oameni și am distins un freamăt uman, cu icnete și vociferări pe două voci, unele extrem de agitate, imperative, altele ceva mai calme, să zicem mai dirijate de rațiune.

cea mai mare parte a oamenilor adunați, să zic a revoluționarilor de-acum, se uita. ce e acolo, ce fac?, am întrebat. l-au prins pe colonelul ciupercă. da, și? vor să-l răstorne cu dacie cu tot. dar se opun unii dintre ei.

am rămas așa, fără replică. și pân-acum ce-a fost? au vrut să-l arunce pe găvănescu de la balconul palatului, dar tot așa, unii dintre ei s-au opus și nu l-au mai aruncat. găvănescu striga ca un porc de crăciun.

nu puteam nici să gândesc ceva, darmite să am o reacție. faza pierdută, cu găvănescu, primul secretar pcr al județului, grohăind ca un porc la tăiere,  mi se părea oribilă, cred. nu mă așteptam la astea de la o revoluție a unor oameni exasperați de umilințe și teamă, dar nici nu știam cum e mai bine și ce sa faci. în toate cărțile la răscoală se dă foc la casele boierești, se violează femei, se fură lucruri de folosință îndelungată sau de mâncare, altfel de revoluție nu știe nimeni cum ar trebui să se facă. 

nu mi-am dat seama cum s-a rezolvat problema colonelului de miliție ciupercă, cumva au ajuns la o soluție acceptată de grămada de oameni din intesecție, căci s-a disipat și ne-am deplasat cu toții pe platoul din fața palatului adminstrativ, sediul comitetului județean de partid. la balcon au și apărut niște persoane, probabil liderii mișcării din stradă. strigau la noi să fim calmi, că se va rezolva totul. noi eram destul de calmi, ne uitam la ei ca la tv, la dinescu, cu diferența de respect și de calitate, desigur. apoi, dinescu era cunoscut, multă lume auzise de el nu doar ca poet, ci și ca dizident, dăduse un interviu critic la adresa lui ceaușescu, dar nu-l băgaseră la pușcărie, era izolat la domiciliu. altceva mai mult nu știam, dar măcar știam ceva, despre liderii de la balconul nostru nu știam chiar nimic. eram contrariat și oarecum dezumflat de începutul de revoluție, scurtele prezentări pe care liderii și le făceau, din care trebuia să reiasă cât au suferit pe timpul dictatorului, erau comune aproape oricui de pe platoul umplut de oameni. nu cunoșteam pe nimeni, până să apară o tipă de la cenaclul literar al orașului cu care mă știam foarte bine. oameni buni! a strigat, oamenii de bună credință să iasă în față, să vină alături de noi! vino, gege, și tu, că și tu ai suferit până acum, numai câte știu eu că ți-a făcut miliția și securitatea.

cum dracu de mă văzuse în mulțime, nu-mi dau seama, și cum m-a indicat așa de precis iar nu știu. câțiva din preajmă au zis du-te, domne, dacă e așa cum zice doamna. m-am simțit, să zic așa, nu bine, scos din anonimat fără voie. a trebuit să plec spre ușile palatului, mergeam așa  neconvins și când am găsit ușile blocate cu saci de nisip am acceptat cu ușurință că nu se poate intra. am descoperit că n-am vocație de lider, asta e.

în fine.

benny a mustăcit tot timpul cât mi-am depus eu icrele cu revoluția mea. n-ai vocație de lider, moșule, stai în mulțime că acolo e de tine. îți strica și ție o insignă de parlamentar, acum? păi tu ce-ai făcut pe douășdoi, zic eu. ce-am făcut și pe douășunu, am fugit la țară, la băleni, mi-am dat seama c-o să fie groasă. păi cu asta te lauzi tu? și de pe poziția asta mă critici pe mine, zic. băi, măcar eu n-am avut ocazia, dar tu ai fost acolo, puteai să pui mâna pe putere și să nu-i mai dai drumu. cum au făcut unii. tu știi că printre liderii ăia de la balcon era și staicu? păi ăsta de dimineață pusese muncitorii de la upet să sudeze porțile, ca să nu iasă upetul în stradă. și pe urmă, dacă tot au ieșit, s-a luat după ei, cu intenția, probabil, să vadă ce fac, să-i dea în gât când o să reintre totul pe vechiul făgaș, iar șefii lui de partid l-ar fi-ntrebat: să ne spună tovarășul staicu ce-a făcut pentru a împiedica extinderea atitudinii anarhiste și dușmănoase contra cuceririlor socialismului la upet. și avea ce să spună. s-a dus după ei, după muncitorii de la upet până-n sediul județean pcr, la palat. și acolo a rămas, când a văzut în partea cui se înclină balanța și ceaușescu pierde. iar acum, domnu staicu e parlamentar, are și insignă la rever. asta e, băi benny, eu ce zic, trebuie să ai vocație de lider. măcar nu mă oftic, văd că tu te oftici. ei, nu că mă oftic, dar nici bine nu-mi pică.

uite ce mi-a dat șefu pentru azi, zice benny. o reclamație a unei femei de serviciu, cum că au dat-o afară pe nedrept. ce căcat de articol să scot eu din asta? tu ce ai?

tot o reclamație. a muncitorilor de la apă-canal, adp, sau cum i-o mai fi zicând. mă duc acolo, dar mai stau un pic aci cu tine să înghit și eu gălbenușul.

noi suntem nou-veniți la ziarul căcarea liberă. acum toate ziarele, chiar și televiziunea, au adăugat liber(ă) la coadă. cum era să facă excepție tocmai ziarul nostru? așadar avem televiziunea română liberă, românia liberă, adevărul, ei, vedeți, băi?, ăsta nu a devenit adevărul liber. adică, stați așa, v-ați luat lumea în cap? asta e democrație prost înțeleasă, băieți!
ăsta e laur.

și-a pus pe birou agenda de lucru, m-am uitat într-o zi în fugă pe ea, să văd ce subiect are. m-a spart laur cu agenda lui zilnică. are ziua de opt ore împărțită pe minute, pe sferturi de oră, pe jumătăți. la zece și cinci mă întâlnesc cu ăla, la zece treizeci mă duc la primărie pentru discuția cu icilul, la unsprezece sunt la icil. în drum mă interesez de baterie de chiuvetă nouă... opt ore împărțite așa, m-a impresionat. ce face băieții? tot cu politica partizană?, zice. vorbeam și noi unde-am fost pe doușdoi, apropo, tu unde erai?, zice benny. la palat, unde să fiu? adică pe platou. și nu te-a strigat și pe tine nimeni să te alături revoluției la balcon, zice benny. nu. pe el l-a strigat anca cernău, zice laur. eu rămân impresionat, omul a fost acolo. păi fraieru nu s-a dus, adică doar a mimat ceva acolo cum că s-ar duce, zice benny. asta e, nu putem să fim șefi cu toții, zice laur. acum scuzați, eu am treabă, vin unii să mă ia cu mașina, am un subiect cu ceapeurile dacă să se desființeze sau nu.

laur se uită la ceas.

eu și benny ne uităm unul la altul. ce faci, moșu?, zic. mai stau, zice. femeia mea de serviciu vine spre după-amiază. mă întâlnesc cu ea la fiică-sa, în apartamentul ei, vreau să spun.

trebuie s-o iau din loc, n-am ce face. de când sunt la ziar, am făcut condiție fizică, frate. la cât merg pe jos, am nevoie de ea.