duminică, 21 noiembrie 2010

cum începem (mereu)

dacă n-aş fi atât de leneş, aş scrie eseul ăla despre instanţa supratextuală pe care îl amân. am pomenit ceva şi în Marin Preda şi mitul omului nou despre asta şi unii au comentat de genul ce mai e şi asta.
sunt destul de convins că mentalităţile la români nu se schimbă, sau se schimbă prea lent, mai mult sunt mimate atitudini noi care sunt părăsite cu uşurinţă apoi. cred ca dacă mâine ne-am trezi cu un ceauşescu la cârmă, imensa majoritate  a românilor ar abandona imediat limbajul democratic european însuşit cât de cât în cei 20 de ani aproape ireali de democraţie românească şi ar reveni cu uşurare la să facem totul. dacă te uiţi pe forumuri, chiar şi acum găseşti postări de genul stima noastră şi mândria, ţinta fiind acum noii cârmaci. foarte interesantă, vorba vine, a fost polemica din zilele morţii şi îngropării lui păunescu.
înainte de 89, circula un text: n-are cur şi n-are coae ceauşescu nicolae, cât să lingă într-un an păunescu adrian. după 89 unii l-au găsit genial pe poetul repetabilei poveri, mai mare decât oricine, eminescu eventual. nichita stănescu, poet din generaţia bardului de la bârca, pare complet ieşit din calcule.
alţii l-au contestat pe păunescul. pe motiv că a fost poet de curte. că a scris despre partid si despre ceauşescu. că a pervertit gustul artistic al tinerilor cu cenaclul lui de folkisti întârziaţi şi de cântăreţi genul trăiască ceauşescu, trăiască tricolorul, trăiască alma venus, măria sa poporul. toate acestea sunt adevărate, numai că ofuscaţii, nostimă situaţie, sunt tocmai noii cântăreţi de curte, cei din generaţia pixelului albastru şi a vitezei dosului de palmă prezidenţial măsurată în km pe secundă.
tocmai când poetul lui ceauşescu murea, cam în zilele alea adică, prezidentul actual găsea că de fapt ceauşescu n-ar fi fost aşa de rău dacă renunţa după primii 10 ani. sigur că mulţi cred asta, nu ştiam că şi preşedintele care a condamnat comunismul. domnul liiceanu ce-o fi zis de condamnarea asta, iată devenită doar parţială? dar de afirmaţia că guvernul domnului boc se lasă călcat în picioare de milioane de români şi, aşa pe burtă, trage romania din criză împotriva voinţei ei. împotriva voinţei ei, aşadar. văd pe ecranul memoriei cuvintele astea rostite şi altă dată, de altcineva, despre altcineva. chiar de păunescu adrian despre ceauşescu nicolae într-o perioada cam la fel de nenorocită ca asta. poetul de la bârca pretindea în anii 80, când românii făceau frigul, foamea şi frica, că un om de stat (precum ceauşescu) poate face bine poporului său chiar împotriva voinţei lui. nu cred ca domnul băsescu îl cita pe domnul păunescu, cred că e vorba doar de o similitudine de gândire. că sunt oameni care ştiu care e binele milioanelor de semeni ai lor şi li-l administrează ca pe untura de peşte, care e nasoală la gust, dar cică face bine.
după 90, păunescu a declarat în scris că a fost o greşeală. ideea.
m-a incitat cel mai mult, în zilele morţii şi îngropării lui păunescu, afirmaţia poetului dan sociu cum că puştii de azi nu mai rezonează la sărut mâna tatăl meu, sărut mâna mama mea. da de unde! am făcut un test pe elevi de clasa a unsprezecea, le-am citit texte de păunescu şi un tânăr poet contemporan fără să numesc autorii. l-au preferat pe păunescu, pe care l-au recunoscut imediat şi l-au apreciat pe motiv că a fost şmecher, pe al doilea poet l-au considerat un golan, un drojdier.
aşa că astfel stau lucrurile cu mentalităţile si cu instanţa supratextuală despre care ar trebui să scriu totuşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu