marți, 23 noiembrie 2010

gustul public

există gust public literar azi în romania?
până în 1990, gustul public literar putea fi aproximat, se simţea. dacă era vorba de romane româneşti, gustul public se spune că se orienta spre cărţi subversive, în care autorul avea un dialog secret, peste umărul eventualului cenzor. marin preda nu scria totuşi subversiv, ba chiar în esenţă susţinea tezele regimului, totuşi gustul public nu-l asimila cu regimul comunist şi cântăreţii lui. publicul îi cumpăra şi îi citea cărţile, moromeţii şi personajul titular au intrat în conştiinţa publică. în ce priveşte poezia, gustul public se împărţea între nichita stănescu şi adrian păunescu. cititorii lor erau din tabere culturale diferite, după o vreme (şi după nişte cărţi), tabăra care îl agreea numai pe păunescu l-a adoptat şi pe nichita, ba chiar şi-a facut din el un fetiş. nu puteai să critici un fetiş literar pe vremea comunismului, chestie care pt unii funcţionează şi azi.
când zic gust public mă gândesc la mase de cititori.
cărţile celor trei se vindeau în tiraje de sute de mii de exemplare. cu banii de pe un roman, preda şi-a cumpărat o vilă în bucureşti. cărţile erau nu numai cumpărate, dar şi citite, puteai găsi oriunde şi oricând oameni care citiseră ceva de ei.
nichita stănescu a fost ultimul poet român asimilat de gustul public, ultimul din specia celor percepuţi ca inventatori de poetic, şi nu doar resuscitatori ai limbajului (admis îndeobşte ca) poetic.
după el, cititorul român n-a mai avut chef să urmărească aventura, cum să zic? lirismului românesc? uau! bine, lirismului românesc.
există cam vreo 10 000 de români care scriu şi citesc literatură română, împrăştiaţi pe vreo câteva saituri literare. în rest, nu mai există nimic. iar ceea ce urmează sa vină din urmă e şi mai tenebros.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu