l-am văzut prima dată pe adrian mutu la tv, într-un meci al echipei f c argeş, şi i-am reţinut numele încă de atunci pt că era un puşti care a făcut un lucru neobişnuit: a refuzat să iasă de pe teren când antrenorul a vrut să-l schimbe. iar antrenorul era nicolae dobrin. nu la multe minute după aceea, mutu a marcat şi cu golul acela fc arges a câştigat.
nicolae dobrin şi-o fi amintit atunci că nici el, când era jucător, nu punea la inimă, mai curând în altă parte, vorbele antrenorului. n-ai tu în cap ce am eu în ghete, zicea jucătorul dobrin antrenorului său, cred că halagian, dacă nu mă înşeală memoria. aşa că antrenorul dobrin s-a înclinat în faţa jucătorului mutu, chiar dacă acesta nu era la vremea aceea decât un puşti. aşa merg treburile în romania, iar eu de aici m-am dus cu gândul nu la problemele lui victor piţurcă sunt antrenor la naţională, sau glugă de coceni, ci tocmai la emil cioran, pe culmile disperării, ce-om fi făcut o mie de ani? lipsa celor o mie de ani de acasă, o mie, nu şapte, e greu să facem în aşa fel să nu se vadă. ai trăit o mie de ani în bordeie ascunse în pământ, ai fugit în păduri când năvăleau migratorii - în loc să le fi ieşit înainte cu furcile la marginea satului - ai refuzat organizarea, autoritatea şi, în cele din urmă, istoria, e clar că ai nevoie de încă o mie de ani să le înveţi. dacă apreciem prima mie de ani, rotund, de pe la 300 la 1300, a doua mie ar curge de la 1300 la 2300. hai, că nu mai e aşa mult!
marii jucători de fotbal pe care i-am avut, mă refer la cei supertalentaţi, nicolae dobrin, ilie balaci, liţă dumitru etc, nu şi-au exploatat talentul decât parţial, pt că, se spune, n-au vrut să muncească să şi-l cultive, au avut vieţi dezordonate, n-au ascultat de sfătuitorii lor. pare a fi o pbl naţională dacă ne gândim că nici eminescu, iată nu e vb numai de fotbal, n-a ascultat de sfătuitori, nu şi-a dat doctoratul (...licenţa), n-a avut biografie de prof univ, sau altceva, ci de ziarist la publicaţii obscure, sau de partid.
dar lui eminescu nu-i reproşează nimeni nimic. numai lui mutu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu