eseu despre orbire este chiar un eseu - cu aspect de roman - despre putere, puterea de a-i conduce pe oamenii care trăiesc fără să vadă. lumea întreagă trăieşte aşa, de aceea ar fi nevoie de iluminaţi, clarvăzători, vizionari. ideea stă la baza religiilor dar şi în mintea despoţilor luminaţi sau ne. toţi despoţii pretind că vor să facă binele, chiar şi împotriva dorinţei beneficiarilor ipoteticului bine. toţi vor să treacă strada o babă care n-are nevoie de aşa ceva.
părerea mea despre iluminaţi, clarvăzători şi vizionari e că aceştia trebuie ţinuţi cât mai departe de puterea politică. puterea să aparţină oamenilor obişnuiţi, normali.
sigur că soţia medicului, personajul care în roman îi conduce pe cei din grup pt că vede, este un om normal care îi ajută pe acei oameni. aşa este în romanul lui saramago, în realitate nu se întâmplă astfel. în realitate cei care au puterea conduc după bunul lor plac, ba au şi tupeul să pretindă că o fac spre binele comun.
Această împărţire a oamenilor în orbi şi iluminaţi pe care o fac unii politicieni este foarte dubioasă. Asta implică faptul că ei se consideră ca aparţinând unei elite aflate pe un cu totul alt nivel decât cel al oamenilor simpli. În aceste condiţii ei conduc pentru mase? Mă întreb câţi dintre ei evită să calce o furnică pe trotuar, sau îşi pun întrebări morale după ce au călcat-o...
RăspundețiȘtergereorice om politic mai de doamne-ajută, nu mă gândesc la cei de doi bani, crede că el e un iluminat şi că rostul lui pe lume e să ne îndrume pe noi, orbii.
RăspundețiȘtergere