am plecat cu tata pe uliţă să căutăm un televizor, căci noi nu aveam încă. aici nu răspundea nimeni, dincolo televizorul era stricat, altul n-avea timp de televizor ce meci e?, tata nu dădea explicaţii, până la urmă am găsit o rudă de-a lui, o femeie care avea treabă în curte, tăia la boboci sau altceva, treaba ei, dar ne-a spus că putem să ne uităm cât poftim e ceauşescu cu ceoslovacia? nu, se duc americanii pe lună. aaa, bine, staţi aci la televizor cât vreţi şi când se termină să-mi spuneţi ca să opresc televizorul, eu nu pot să mă uit. dacă era maria ciobanu sau dolănescu puteai, zice tata, după ce iese femeia, ceea ce mie mi se pare nasol.
ce se vede la televizor nu e atât de clar cum ar fi un film, ecranul e aproape alb, abia se desluşesc nişte contururi. în plus, eu nici nu văd bine, mai ales cu stângul, mi-ar trebui ochelari. dintr-un fel de jucărie destul de fragilă, coboară un om, pune piciorul jos, în praf, şi îi rămâne urma acolo. e neil armstrong, o să ştie toată lumea cum îl cheamă pe omul ăsta. putea să i se ducă piciorul până la genunchi în praf, sau până la gât, e pe lună şi n-a mai fost nimeni acolo ca să se ştie cum e. putea să fie oricum.
e o zi de iulie, lumea de pe uliţă are treabă la câmp sau acasă, sapă la porumb sau paşte vaca, dă la boboci, adică le dă să mănânce, că dă la boboci mai înseamnă şi altceva, deja ştiu din experienţă ce. neil armstrong păşeşte pe lună, asta e, eu şi tata suntem aci, între unii şi alţii. totuşi, sunt destul de încurcat în impresii, ştiu cum va fi comentată vizionarea noastră pe uliţă, iar situaţia omului ăla, neil armstrong, ar fi cumplită dacă se strică ceva. ar rămâne singur pe lună, a, nu, mai e unul cu el, ar rămâne acolo să se uite unul la altul cum li se termină aerul. mi se strânge un cleşte la gât şi pe inimă.
Frumoasa si spumoasa scriitura descrierii. Imi amintesc si eu f.bine evenimentul aselenizarii vazut la un tv. cu ecranul cat o usita de porumbar. Imi amintesc si emotiile, inima cat un purice ce-o aveam pentru soarte unor asa temerari. Apoi, cu timpul, intamplarea a capatat chiar conotatii filozofice, vezi "un pas mic pentru om...", apoi s-a incercat demitizarea aselenizaerii, ca asa zisul sol lunar nu era decat pustiul desertului Mojave, adica pamant american, ca in vid niciun corp, obiect nu poate face umbra etc. Poate ca ceva adevar exista in indoieli devreme ce evenimentul a ramas unic, nerepetat cu toate ambitiile "cosmogonice" ale marilor puteri. Am o explicatie pentru asta : cand au ajuns acolo Armstrong si Aldrin au dat peste un lunatic care le-a batut obrazul indemnandu-i sa se intoarca de unde au venit si nici sa nu se intoarca prea curand pana nu vor rezolva multeloe probleme si neajunsuri pamantesti. Argumentul suprem cred ca a fost urmatorul: mai bine vedeti si ocupati-va de lunaticii vostri!!
RăspundețiȘtergeresimpatic comentariu.:)
RăspundețiȘtergereperceptia pe care o vreau eu e cea de atunci