11 septembrie

era 11 septembrie 2001 şi pt că mai erau doar cîteva zile şi începea şcoala rămăsesem acasă să-mi pregătesc nişte materiale. a doua zi, trebuia să le duc la redacţia unei reviste bucureştene. ca de obicei, televizorul era deschis non-stop pe pro tv, care la vremea aia era un post tv credibil, practic n-avea concurenţă. la un moment dat, curgerea obişnuită a programului a fost spartă de ştirea însoţită de imagini că s-a întâmplat ceva straniu la new york, un accident cu un avion care a intrat într-o clădire înaltă. pro tv preluase transmisia în direct de la faţa locului cred că de la cnn iar lucian mîndruţă se străduia să obţină ceva informaţii în plus. nimeni nu ştia mai nimic, lumea era confuză. în scurt timp, un al doilea avion a intrat în direct în cel de-al doilea turn din cele două turnuri gemene din new york. ipoteza accidentului, vehiculată iniţial, a fost părăsită brusc şi în totalitate, mai ales că au apărut informaţii şi despre alte avioane de linie, cu pasageri, deturnate, care îşi caută ţinta printre clădirile simbolice nord-americane. informaţii confirmate de realitate în foarte scurt timp.
a doua zi, în staţia de autobuz nu era nimeni spre regretul meu. aş fi vrut să aud ce zice lumea din ţara mea despre întîmplarea neobişnuită din america. până la urmă au apărut doi inşi, s-au întrebat ce fac, unde se duc, şi în fine unul mai bătrân l-a întrebat pe celălalt, mai tânăr "ai văzut chestia de ieri?" "ce chestie, cu avioanele?"
"da. ce zici?" " ce să zic, a fost ceva, dar nu... nu cine ştie ce. să mai fi avut avioane, măcar vreo zece, aşa..."

în tren s-au aşezat lîngă mine un bărbat şi o femeie care au început imediat să dezvolte o discuţie, cine să fi făcut treaba cu avioanele. bin laden, cine, am zis plin de nervi. "noo, asta e lucratura japonezilor, ei le aveau pe astea cu piloţii kamikadze. japonezii nu i-au uitat pe americani şi nu-i iartă pt bombele atomice din 45" " păi, pearl harbour cum a fost", am zis. "ce pearl harbour! americanii ştiau de pearl harbour, dar s-au lăsat provocaţi pt că aveau nevoie de o motivaţie ca să intre în război" ş.a.m.d.

isteria românească antiamericană fusese de curând alimentată de bombardamentele  din iugoslavia. fără să fie membru nato, românia sprijinise alianţa, oferindu-şi spaţiul aerian avioanelor de bombardament americane. "aici s-a văzut ticăloşia românească", zicea gazetarul ion cristoiu. cristian tudor popescu şi ceilalţi editorialişti de la"adevărul", la fel. în sondaje, românii erau în procent de 75% de partea sârbilor, a "prietenilor" sârbi. în treacăt fie zis, sârbii n-au fost niciodată prietenii românilor, a existat o alianţă în perioada interbelică, dar n-a funcţionat, şi o prietenie târzie ceauşescu-tito. cam atât. nu din prietenie ocupaseră sârbii timişoara în 1918, ci ca să ia tot banatul, şi nu din prietenie nu-i recunosc pe românii timoceni. "timocenii nu sunt români",zicea cristoiu, care le ştie pe toate.

emil constantinescu, preşedintele de atunci, a contribuit decisiv la intrarea româniei în nato cu decizia sa. asta l-a costat întreg suportul electoral, pe care l-a pierdut cu un singur gest politic. este singurul om politic român care a pus interesele ţării înaintea intereselor sale politice. probabil de aceea românii l-au pedepsit. ei n-ar fi făcut la fel în locul lui