Seamus Heaney, Premiul Nobel pentru Literatură 1995
în traducerea lui Dan Sociu
Primele epurări
Aveam şase cînd am văzut cum se-neacă puii de pisică.
Dan Taggart i-a aruncat, "căcăcioşii aştia mici",
într-o găleată; un sunet metalic abia auzit,
lăbuţe moi agitate. Dar micul lor vacarm
s-a scufundat imediat. I-a agăţat de ciocul
pompei, şi-a dat drumul la apă.
"Păi nu le e mai bine acu?" a spus Dan.
Ca nişte mănuşi ude săltau şi străluceau până i-a
scos pe movila de balegă, sclipitori şi morţi.
Deodată-spăimîntat, zile-ntregi am dat triste
ocoale curţii, privind cele trei rămăşiţe murate
făcîndu-se făinoase ca balega uscată de vară
pînă cînd le-am uitat. Dar spaima se-ntorcea
cînd Dan prindea şobolani, iepuri în capcane, împuşca
ciori sau, după o luptă jalnică, rupea gîtul bătrînelor găini.
Totuşi, viaţa înlocuieşte sentimentele false
iar acum, cînd sunt împinşi căţeii în apă,
ridic doar din umeri, "nenorociţii". Şi are chiar sens:
Vorbele despre "prevenirea cruzimii" au mare succes
la oraş, unde moartea-i considerată nenaturală
dar în fermele îngrijite dăunătorii trebuie ucişi.
din volumul Ţara mlaştină şi alte poeme, editura polirom 2009
Si iata si o poezie a unui nenobelist in propria lui...talmacire.
RăspundețiȘtergeredupă ce a jupuit de cîteva piei animalul,
măcelarul rămase locului cu cuţitul în aer,
surprins de parcă ar fi spus o prostie...
astfel tranşată -roză cu vinişoare de
alabastru-
carnea nu se mai ştie a cui e.
vai, ar putea fi a animalului omenesc,
după cît de apăsat, după cît de metodic,
într-un tîrziu, măcelarul se spală pe mîini!