luni, 23 decembrie 2013

mahout



ar trebui să am altă viață și în viața aia
să pot să fiu ce vreau eu și eu mi-aș dori
să fiu mahout.

în caz că se poate
asta aș vrea -
mahout.
să mangai puiul de elefant în somn
pana ne facem
mari: eu
un bărbos înfășurat  peste mijloc
el privindu-mă și așteptand

să mergem la rau.



sâmbătă, 19 octombrie 2013

noaptea spargerii geamurilor şi ziua de după

ce a fost ieri
poliţia a cercetat şi a descoperit pe iubitorii de cultură care s-au dus la club a să-i spargă faţa unui ministru, chiar ministrul culturii. deocamdată ţine numele lor la secret. să spargi cu o lovitură de pumn sau de cot o lunetă de maşină îţi trebuie ani de studiu de kant şi hegel, fenomenologia spiritului y compris, nu e joacă. aş încerca şi eu pe maşina mea, dar dacă-mi rup mâna, te joci, bruce lee?
am urmărit reacţii pe fb şi la tv şi ce să vezi? cuconiţe infiorate de plăcere au sărit în apărarea curajoşilor revoluţionari care bineînţeles că acum nu mai recunosc nimic.
da' ce-au făcut copiii aceia nevinovaţi, au exprimat un punct de vedere!... anarhismul e cool, sunt o sută de ani de cultură anarhistă, băi poliţiştilor, lăsaţi eco-anarhiştii în pace!
d-l daniel barbu a fost indecent la faza asta, decretează o poetesă.
da' ce căuta ministrul culturii la o cafenea literară cu subiectul starea culturii române? întreabă un ziarist bătrân, fost scriitor, la otv, pardon romania tv.
şi aşa.


ce va fi azi
dacă am avut manifestaţii eco-anarhiste pe chestiunea câinilor vagabonzi, care au tot dreptul să muşte şi să omoare oameni, de ce nu?, pe aurul, pe gazele, mă pot aştepta şi la un miting în favoarea românului condamnat la moarte în thailanda pt trafic de droguri. ar fi în spiritul vremurilor simpatice pe care le trăim.
sau nu s-au copt încă atitudinile şi pt asta? ă?

vineri, 18 octombrie 2013

acei tineri frumoşi şi educaţi

ce a fost ieri
protestatarii din piaţa universităţii ca şi cei de la pungeşti s-au străduit din răsputeri să obţină reacţii agresive din partea jandarmilor. cei de la pungeşti, conduşi de un popă, au ocupat o proprietate privată. uite la sunt buni popii în romania. cei din piaţa universităţii, conduşi de un lector universitar, au agresat fizic un ministru al culturii. tare, nu?
principiul protestatarilor este nu vrem noi ce vreţi voi şi gata n-avem ce discuta. vă spargem mecla, pardon, luneta. foarte tare, nu?


ce va fi azi
azi cucul va cânta la ora 11 şi va încerca să scoată un profit politic din toată această aiureală. întrebarea e: pentru cine lucrează el.
cum, pentru cine. pentru boc şi udrea.
aaa, da? atunci, bine.

joi, 17 octombrie 2013

plecat-au sute la vaslui

ce a fost ieri
t.b. a ieşit la tv, cum mă aşteptam, nu la ora obişnuită ci mult mai devreme, motiv pt care am şi pierdut evenimentul în direct. în stilul lui de om ranchiunos, nu l-a invitat şi pe preşedintele senatului la cotroceni. asta a sunat aşa de ridicol că m-a bufnit râsu-plânsu isteric, închipuindu-mi ce a fost sub ţeasta cheală a prezidentului cînd i-a venit ideea. cred că s-a gândit că rupe romania în două cu asta. în realitate ideile lui mai au atâta trecere  la populaţie cât poate avea o reţetă medicală eliberată de un vraci din namibia unui locuitor al tufişurilor.


ce va fi azi
începe cu hotărâre şi aplomb lupta de la pungeşti. de fapt, a început de azi noapte, vreo sută de ecologişti, stângişti sau ce-or mai fi, printre ei şi poetul dan sociu, s-a cazat în câmp, la locul faptei, iniţiind astfel piaţa universităţii în varianta rurală. de urmărit cu bere la tv, dacă aş putea să beau ceva, dar nu pot. hai că avem ce vedea, romania nu e o ţară plictisitoare.