precum în opera lui budai deleanu, unde aventurile țigănești se încheie cu o dispută în chestia formei de guvernămînt (și o păruială generală), ziua de azi ne-a arătat cît de actuală e țiganiada.
credeam că doar caragiale e actual.
republică, monarhie, sau republică aristo-monarhicească?
un rege, doi regi?
iată problemele unei minorități de 4 milioane (după unele aprecieri).
doi regi, așa a decis consiliul de coroană, spre disperarea împăratului iulian.
împăratul iulian e la bază profesor de istorie, așa că știe ce spune. așa a început și decăderea marelui imperiu al antichității, cel roman, prin fracturarea lui în două, mă gîndesc că se gîndește împăratul iulian.
gînduri de împărat, griji multe. elena udrea nu a dat pînă acum niciun răspuns la cererea sa în căsătorie.
televiziunile relatează totul cu sfințenie penticostală din capitala regală, sibiu. în afara salvelor de tun, nu lipsește nimic: coroane de aur, sceptru (numai unul deocamdată), steag țigănesc. nicio mișcare printre naționaliștii romîni la vederea steagului țigănesc. naționaliștii romîni, de orientare dacistă, legionară, antonesciană, sau ceaușistă nu fac alergie decît la steagurile secuilor. ceea ce ar trebui să le dea de gîndit acestora: un rege secui le-ar facilita mult accesul spre îndeplinirea aspirațiilor lor, siculorum et hungarorum dux romaniae. monarhia salvează autonomia.
la postul tv b1 s-a anunțat la mișto că a ieșit fumul alb la sibiu, avem rege. pt cei care nu s-au prins din prima, prezentatoarea a explicat ca așa se face și se zice la vatican: habemus papa (!)! deci la sibiu, habemus rex (!).
habemus papa, avem ce mînca?
vineri, 23 august 2013
marți, 30 iulie 2013
al treilea război daco/roman
atata adevar dar lumea nu vrea sa accepte decat prostia ce ni se spune la sc ...anu asta am terminat a8-a si cand a zis profa de "romanizare"dacilor credeam ca ii dau cu ceva in cap la cate prosti scotea pe gura
incitat de polemica globalizare vs dacism, atat de vioaie zilele trecute pe fb și în alte spații virtuale, am dat clic pe youtube, interesandu/mă ce mai e nou cu dacii, ce/au mai inventat ei în ultimii ani, în afară de ce știm de la nicolae densușianu. nu am aflat mare lucru, dar am observat că dacia preistorică a devenit un fel de biblie dacică și afirmațiile de acolo / și din alte surse de specialitate, să zic așa, au prins coajă, s/au cimentat în mințile multora în ultima vreme, și, după cum se vede în comentariul de sus, în mințile unor tineri care sunt gata să le dea la cap profesorilor care le mai vb despre romanizarea dacilor.
explicații se pot găsi. cand prezentul e nasol, viitorul incert, ce/i rămane romanului? trecutul. trecutul apropiat nu e prea glorios, dictaturi, dictaturi, dictaturi, dar ceva tot a lăsat moștenire, anume o romanie ca soarele de pe cer și societatea multilateral dezvoltată, adică niște himere adoptate ca doctrine politice. a rămas orgoliul/ frustrarea cine puteam să fim și ce/am ajuns.
și contextul politic romanesc și european e de natură să favorizeze asemenea retragere din istoria curentă într/un trecut cat mai îndepărtat, europa de azi nu mai e cea a drepturilor omului la care visau romanii acum treizeci de ani, europa de azi e a unor functionari, unii dintre ei foști comuniști, care luptă, chipurile, cu un comunism rezidual, fantomatic. europa de azi e a unor functionari care decid ce e bine si ce e rau, in functie de interese.
luni, 22 iulie 2013
octavian perpelea zice
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am bucurat tare mult când am auzit primăvara asta că George Geacăr se pregăteşte să scoată un nou volum. Fară să fie un autor de prim-plan, vreo vedetuţă răsfăţată a lumii literare, George Geacăr reuşeşte să scrie o poezie tânără, percutantă, de calitate superior. Sunt sigur că dacă cineva n-ar cunoaşte deloc biografia scriitorului târgoviştean & ar avea acces doar la scriitura sa, ar jura că este unul dintre tinerii minimalişti de astăzi & nu un autor ataşabil din punct de vedere biologic optzecismului. Acest fapt se datorează & faptului că autorul renunţă la utilizarea volutelor stilistice & nici nu practică vios jocuri intertextuale, asemeni poeţilor din generaţia sa. Seva poeziei lui George Geacăr vine din banalul cotidian, din cimentul blocurilor, în general din ritualurile zilnice/casnice ale omului obişnuit. De aceea, nici versurile sale nu problematizează nelinişti metafizice, nu descriu bolgii & nici nu exhibă intestinele sufletului. Este unul din motivele pentru care îl apreciez, pentru că este asemeni unui chef care reuşeste să facă o mâncare delicioasă fără să utilizeze mirodenii exotice, ori să-şi etaleze mâncărurile sub tot felul de forme baroce. De asemenea, ce-mi mai place la autor este umorul, un umor de foarte buna calitate, chiar daca aceasta nu vine neapărat pe filiera ludică, aşa cum se întâmplă în cazul multor poeţi contemporani. Dar cum cred că am vorbit deja prea mult, o să-i dau cuvântul autorului pentru a vă edifica & singuri asupra poeziilor sale, în cazul în care nu-l cunoaşteţi deja.
vă recomand întregul volum : George Geacăr – zoom. gaura de vierme, editura Casa de Pariuri Literare, 2013
n.b. nu e vorba numai de faptul că mi/a plăcut semnalul lui octavian, dar reproducerea lui aici aș vrea să fie și revenirea mea la blogarit. n/am putut să încep să scriu din nou pe blog după aproape un an ca și cum nu s/ar fi petrecut nimic între timp.
g.g.
vineri, 8 februarie 2013
un semn
eu şi cu mine
eu şi cu mine stăm la fereastra
de la spitalul fundeni. şi nu vedem nimic
şi nimic n-auzim.
adică vedem ceva varful unui copac
dar nu înţelegem
de ce se apleacă-ntr-o parte.
bate vantul?
eu şi cu mine nu auzim vantul
pt că suntem dincolo de fereastra groasă de termopan
într-un salon de o singură persoană
de la spitalul fundeni.
televizorul non-stop vorbeşte pe limba lui
pe care eu şi cu mine n-o înţelegem deloc.
oamenii fac lucruri
pe care nu le înţelegem deloc
de la un timp. noi suntem nevoiţi
să fim aici împreună în salonul de la spitalul fundeni
şi să ne suportăm
lumina
vreau din toată inima să mă împrietenesc
cu dumnezeu.
închid ochii şi văd o lumină albă
şi mă rog.
eu nu ştiu să mă rog nu cunosc
nicio rugăciune
dar am inventat eu ceva. ce să ceri dacă eşti
la spital? de trei luni
de patru luni
de cinci luni.
aşa mă rog la lumina aia
strălucitoare. nu-mi dau seama
dacă a primit mesajul meu
şi ce are de gand să facă cu el.
dar ce contează
dacă nu-mi dau seama eu
eu şi cu mine stăm la fereastra
de la spitalul fundeni. şi nu vedem nimic
şi nimic n-auzim.
adică vedem ceva varful unui copac
dar nu înţelegem
de ce se apleacă-ntr-o parte.
bate vantul?
eu şi cu mine nu auzim vantul
pt că suntem dincolo de fereastra groasă de termopan
într-un salon de o singură persoană
de la spitalul fundeni.
televizorul non-stop vorbeşte pe limba lui
pe care eu şi cu mine n-o înţelegem deloc.
oamenii fac lucruri
pe care nu le înţelegem deloc
de la un timp. noi suntem nevoiţi
să fim aici împreună în salonul de la spitalul fundeni
şi să ne suportăm
lumina
vreau din toată inima să mă împrietenesc
cu dumnezeu.
închid ochii şi văd o lumină albă
şi mă rog.
eu nu ştiu să mă rog nu cunosc
nicio rugăciune
dar am inventat eu ceva. ce să ceri dacă eşti
la spital? de trei luni
de patru luni
de cinci luni.
aşa mă rog la lumina aia
strălucitoare. nu-mi dau seama
dacă a primit mesajul meu
şi ce are de gand să facă cu el.
dar ce contează
dacă nu-mi dau seama eu
sâmbătă, 1 septembrie 2012
nesimţire de tip european actual
democraţia occidentală de după dispariţia comunismului este un imens aparat birocratic plătit regeşte, aparat pe care l-a impus şi în ţările emergente din est, fatalmente şi în romania.
birocraţia occidentală nu e eficientă, nu poate rezolva crize economice, crize sociale, crize de diferenţă de civilizaţie, migraţii de populaţie, dar se apără crunt dacă i se pune la îndoială necesitatea în formele actuale. autiste, aş zice. cinice, aş adauga.
birocraţia occidentală a ajuns să vadă un duşman personal tocmai în votul liber al electoratului european. cum aude de eventualitatea unui referendum - în grecia, în romania etc - turbează. pe unii îi plăteşte ca să renunţe la referendum, pe alţii, mai slabi de înger, doar îi ameninţă. ca urmare, referendumul ori nu se mai face, ori nu mai contează. şi acest fapt este considerat o victorie a democraţiei. aşa gândeşte birocraţia europeană de azi.
romania are mai mult de jumătate din populaţie sub pragul minim de existenţă, dar are şi un imens aparat birocratic cu instituţii de tip european plătite ca-n europa, despre a căror eficienţă nu se suflă o vorbă. ca să poată plăti salarii de sute de milioane de lei vechi pe lună în instituţii şi regii, regimul băsescu a tăiat salariile bugetarilor, a impozitat pensii, a desfiinţat protecţia socială.
premierul ponta anunţase nişte măsuri în privinţa salariilor nesimţite, dar nu se mai aude nimic.
de ce?
birocraţia occidentală nu e eficientă, nu poate rezolva crize economice, crize sociale, crize de diferenţă de civilizaţie, migraţii de populaţie, dar se apără crunt dacă i se pune la îndoială necesitatea în formele actuale. autiste, aş zice. cinice, aş adauga.
birocraţia occidentală a ajuns să vadă un duşman personal tocmai în votul liber al electoratului european. cum aude de eventualitatea unui referendum - în grecia, în romania etc - turbează. pe unii îi plăteşte ca să renunţe la referendum, pe alţii, mai slabi de înger, doar îi ameninţă. ca urmare, referendumul ori nu se mai face, ori nu mai contează. şi acest fapt este considerat o victorie a democraţiei. aşa gândeşte birocraţia europeană de azi.
romania are mai mult de jumătate din populaţie sub pragul minim de existenţă, dar are şi un imens aparat birocratic cu instituţii de tip european plătite ca-n europa, despre a căror eficienţă nu se suflă o vorbă. ca să poată plăti salarii de sute de milioane de lei vechi pe lună în instituţii şi regii, regimul băsescu a tăiat salariile bugetarilor, a impozitat pensii, a desfiinţat protecţia socială.
premierul ponta anunţase nişte măsuri în privinţa salariilor nesimţite, dar nu se mai aude nimic.
de ce?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)