cum și de ce am scris marin preda și mitul omului nou.episodul 5, ultimul

apariția acestei istorii era foarte așteptată, așa că a produs furie, dezamăgire mai multă decât satisfacție printre autorii de poezie, proză și critică literară/ eseu nemulțumiți de cum s-au/nu s-au regăsit acolo.

am să mă refer doar la articolul nicoletei sălcudeanu din blog.revista cultura .ro.

"Din toată exegeza consacrată lui Preda, istoricul "receptării" îi decupează mai cu deosebire pe I. Negoițescu, Gh. Grigurcu, S. Damian, și pe... George Geacăr. Aceștia, angajați fiind, de bună seamă, în realizarea unei "revizuri serioase", ostășești...

... Astfel că, după 89, teleologic și miraculos, vine George Geacăr și pune degetul pe rană: vocea supratextuală din Moromeții aparține realismului-socialist."

m-a pus nițel pe gânduri articolul d-nei nicoleta. revizuire serioasă, ostășească?

teleologic și miraculos, vine george geacăr?

ce-o fi vrând să spună d-na nicoleta? adânc, prea adânc.

impresia mea este că nicoleta sălcudeanu n-a citit eseul meu. dacă l-ar fi citit, ar fi observat că nu spun doar atât. spun că vocea supratextuală cu origini în realismul-socialist este firavă în moromeții I, mai puternică apoi, și nu-l va părăsi niciodată pe autor până la ultima carte. a deranjat-o însă citarea din el, luarea lui în seamă în istoria critică... părerea d-ei este că nu trebuie să ne pierdem timpul cu revizuiri ale literaturii scrise sub comunism, nici măcar după căderea comunismului.

am notat aici numai opinia nicoletei sălcudeanu pt că e o sinteză a celorlalte de la categoria așa nu.

eseul meu și-a văzut de treabă cu sau fără aprobarea ex catedra a cuiva sau a altcuiva. figurează în bibliografii pt doctorate, este citat când se vorbește/ se scrie despre preda etc. am găsit pe internet asemenea lucrări semnate de angela serdean, (coord. științific cornel moraru), vlad nistor (coord. științific iulian boldu), precum și un articol marin preda în diaspora micului paris, semnat de lucia postelnicu-pop, apărut pe www.estica.eu. cărțile estului VII:

"cele două volume ale moromeților sunt ilustrative: comparate par scrise de autori diferiți, chiar amprenta stilistică fiind estompată. e semn sigur că fuga de canon, dublată de teama de a nu trezi reacții coercitive, poate genera eșecul...

condiție a supraviețuirii, regula curajului limitat (numită astfel de george geacăr în eseul marin preda și mitul omului nou) conduce și acțiunea romanului marele singuratic."

un singur lucru mai am de adăugat. în 1927, la mai puțin de zece ani de la preluarea puterii de către bolșevici în rusia sovietică, apărea romanul douăsprezece scaune, de ilf și petrov. 

cum și de am scris marin preda și mitul omului nou. episodul 4

eseul a fost publicat fragmentar mai întâi de revistele românia literară, trei apariții, litere, și ramuri, câte o apariție. cartea însă mai avea de așteptat până în 2004, când directorul de atunci al editurii cartea românească(!), dan cristea a găsit resurse miraculoase de tipărărire. de notat în toți acești ani, opinia directorului celei mai de dreapta, celei mai anticomuniste, și celei mai civice edituri românești despre eventualitatea editării unei lucrări anticomuniste literar vorbind, nu?, precum este marin preda și mitul omului nou: nu publicăm cărți prin care autorii vor să se ridice pe cadavrele altor scriitori!
tare, nu?
dar pe cadavre politice putem?, pun și eu o întrebare naivă, chiar dacă la mijloc nu e vorba despre niciun cadavru, ci doar de o operație pe cord deschis, spre binele pacientului. o operație mai utilă decât aghesmuirea periodică a bolnavului.

mi-au sărit câțiva în cap, dar nu mulți.
este vorba de eugen simion, evident, dar nici nu știu dacă trebuia să nominalizez, pt că de la înălțimea catedrei d-sale nu m-a certat pe mine direct (mă premiase în calitate de președinte de juriu pt cartea de debut în poezie cu premiul asb!), ci pe gh. grigurcu, cel care nu pierdea nicio ocazie să laude eseul meu prin românia literară, prin tribuna, prin interviuri. alexandru george a scris bine în chestiune în luceafărul și în litere. paul cernat - destul de corect în observator cultural.
sofisticat, dar explicabil de ce - daniel-cristea enache iar în romlit. d-lui îmi recunoștea talentul literar și unele idei, dar nu și concluziile lucrării.
au mai scris tudor cristea și cătălin sturza de pe poziții oarecum neutre, sau calea de mijloc.
după apariția istoriei critice... a lui nicolae manolescu a urmat o serie de noi comentarii, mai ales în jurul capitolului marin preda (și alte chestiuni: periodizarea, autorii selectați etc, dar nu acesta este subiectul aici)

cum și de ce am scris marin preda și mitul omului nou. episodul 3

în cele două luni de vacanță am scris complet textul lucrării și m-am prezentat cu el la profesor spre toamnă.
e un text critic, am zis.
critic...
și polemic, am adăugat.
și polemic, a zâmbit ironic nicolae manolescu. o să vedem. bine că l-ai scris, culege-l repede la calculator și adu-mi-l printat, nu pot să citesc manuscrisul tău. ai grijă să nu pierzi termenul de depunere a lucrării.
am reușit cu chiu cu vai să copiez textul lucrării pe calculator, a fost mai greu decât s-o scriu. l-am copertat și l-am depus la termen, lăsând un exemplar profesorului. nu-i spusesem la ce mă refer când foloseam termenii critic și polemic ca să-l  caracterizez succint. mă gândeam mai ales la pasajul luării cam peste picior a ideii cum că moromete ar fi un țăran-filosof, când mie mi se părea că e doar isteț și cam leneș și mai ales la scena revoltei de pe arie a țăranilor, înăbușită cu armele de către miliția comunistă, scenă tratată în registru comic-bășcălios de către naratorul care se identifică transparent cu autorul moromeților II și comentată în același registru de criticul valeriu cristea. nu am acordul profesorului nicolae manolescu pt a scrie aici despre reacția d-lui, iar lucrarea era era depusă deja. și, mai ales, n-aș fi schimbat nimic, în caz că.
a urmat inspecția de grad, comisia a venit după niște peripeții prin drumul taberei, pe o stradă în formă de U răsturnat și cu comentarii despre locuri ale profesorului care pe timpul lui chao comunica, printr-un fir tras de la un bloc la alt bloc, cu dorin tudoran și altele despre mersul învățământului etc.
lecțiile au mers șnur.
la discuții, m-am uitat la ce scrisese profesorul în registrul de inspecții. lucrarea poate fi publicată, era ultima propoziție și asta era tot ce conta pt mine.
dar nu ți-e frică, o să-ți pui lumea-n cap.
am dat din umeri, nu-mi pasă. am zis ceva, scriu ce cred, poate. nu scriu la comanda nimănui și mai ales nu mă autocenzurez de dragul nimănui.,,,,

cum și de ce am scris marin preda și mitul omului nou. episodul 2

aveam un an la dispoziție și circa 100 de pagini de scris. m-am gândit că pt scris am nevoie de timp liber continuu, nu așa pe apucate. timpul potrivit ar fi fost în vacanța de vară, dar până atunci lucrarea să fie clară în cap, să nu trebuiască decât turnată pe hârtie. mi s-a părut acceptabil, așa că am strâns teancurile de cărți, opera lui preda, cărți și reviste cu articole care mi-ar fi putut fi de folos. evident, nu prea îmi erau de folos, cine să fi scris articole realmente critice despre preda în timpul comunismului?
am reluat lectura,notând în caiete de documentare fraze, atitudini, voci, mesaje, distingând ceea ce spun personajele de ceea ce spune naratorul, iar apoi distingând de o voce nouă mai subtilă, o voce de care autorii se lasă vorbiți, fie că vor fie că nu vor, pt că este o voce supratextuală, pe care în genere scriitorii nu o controlează, e vocea vremii și lumii în care trăiesc, este mentalul comun care domină un grup social, o categorie socială într-o perioadă de timp limitat. într-un fel sunt gândite valorile pe vremea lui slavici, în alt fel pe timpul lui preda. într-un fel vede, lucrurile h, p. bengescu, altfel le vede preda, contemporani fiind în anii 50, un tânar de la țară sărac și fără studii, ajutat de grupul de scriitori tineri de orientare socialistă din jurul lui geo dumitrescu și mrp. vocea supratextuală la preda este a unei gândiri comuniste, ea aproba tacit orice abuz în numele ideii că satul românesc și locuitorul lui trebuie distruși și înlocuiti cu satul nou și cu omul nou comunist. absolut nimeni nu gândește altfel, moromete nu mai are nici el forța de iradiație a unei persoane libere din moromeții I, ci este decăzut la nivelul unui bătrânel cârcotaș care face și el comentarii cu vechii prieteni în curtea lui, deci e o voce necreditabilă în moromeții II. glasul lui nu mai contează în sat. comunismul e bun în teorie, doar că e pus rău în practică. sunt de vină sabotorii, incompetența activiștilor de tip vechi, ce trebuie înlocuiți tot cu activiști, dar cu ceva școală, din categoria omului nou, comunismul e viitorul. asta spun romanele risipitorii, intrusul și cel mai iubit dintre pământeni.
am observat studiind variantele, cam 4,ale risipitorilor, cam ce modifică preda când își rescrie textele. ei bine, le revizuia din punct de vedere politic, le actualiza în funcție de meandrele gândirii oficiale de partid și de stat. una este prima variantă, cea din anii 60, și altfel este ultima variantă când naționalismul își face și el loc în discursul oficial al regimului. la fel se întâmplă și cu personajul niculae, în moromeții II un activist mediocru, fără gândire personală asupra evenimentelor, pt ca în marele singuratic autorul să-i confecționeze alt discurs, din ideile lui moromete, cârcotașul și discreditatul, sortit să dispară.
din întâmplare în perioada de documentare am dat peste niște lucruri f interesante în revista memoria. am descoperit că răscoala țărănească a bieților oameni cărora li se luau toată recolta pe motiv de cote neplătite fusese reală, iar consecințele ei tragice pt mulți țărani. iar preda ironizează situația, o tranformă într-o scenă comică, spre satisfacția unui critic literar de valoarea lui valeriu cristea.

cum și de ce am scris marin preda și mitul omului nou. episodul 1

mă bătea gândul să susțin gradul didactic I și îmi căutam subiect. pt că tot se discuta despre revizuiri ale scriitorilor din perioada comunistă, m-am gândit imediat la marin preda. într-o prezentare cerută de o revistă literară prin anii 80, cei patru scriitori fundamentali pt mine erau faulkner, dostoevski, marin preda și nichita stănescu. de aceea mi-am ales subiect din marin preda, să văd cu mintea mea cum rezistă opera lui preda după căderea comunismului.
deci opera, nu biografia. ideea cu opera nu biografia am luat-o dintr-un editorial al lui nicolae manolescu, nu mai caut acum numărul româniei literare, numai dacă e cazul.
am început studierea la sânge a operei lui preda sine ira et studio cu desfășurarea. știam la ce să mă aștept, dar îmi venise ideea că e posibil ca ea să fie citită invers acum, adică răii din anii 50 să fie cei buni din anii 90. așa se petreceau lucrurile după revoluțiesauceofifostea.
am constatat că nu merge cititul așa, pe dos. nu te lasă naratorul, care are simpatii politice și antipatii tot politice evidente. ba e chiar propagandă comunistă toată nuvela, nu degeaba a premiat-o regimul cu premiul de stat și a făcut și un film, tot propagandistic după ea. am cercetat rapid și celelalte cărți ale lui preda noua observație am regăsit-o aproape peste tot la preda, mai puțin în volumul întâlnirea din pământuri, apărută în ultimele clipe de libertate de exprimare artistică în romania, în moromeții I, și în viața ca o pradă.
m-am dus să mă prezint cu proiectul din minte al lucrării de grad la profesorul nicolae manolescu. aveam și titlul, i l-am spus.
care om nou, m-a întrebat profesorul.
omul nou, comunist, în care preda a crezut.
aha. nu există niciun om nou, nici legionar, nici comunist. care ar fi planul lucrării? eu n-am timp de îndrumare, dacă poți așa bine, dacă nu nu.
i-am spus o variantă și nu i-a plăcut, dar am avut alta de rezervă și a zis că asta ar merge.
păi, eu nu vreau doar să meargă, vreau să fac o carte din lucrarea asta.
ei, asta e altceva, deocamdată o scrii toată și vii cu ea când e gata.