eseul a fost publicat fragmentar mai întâi de revistele românia literară, trei apariții, litere, și ramuri, câte o apariție. cartea însă mai avea de așteptat până în 2004, când directorul de atunci al editurii cartea românească(!), dan cristea a găsit resurse miraculoase de tipărărire. de notat în toți acești ani, opinia directorului celei mai de dreapta, celei mai anticomuniste, și celei mai civice edituri românești despre eventualitatea editării unei lucrări anticomuniste literar vorbind, nu?, precum este marin preda și mitul omului nou: nu publicăm cărți prin care autorii vor să se ridice pe cadavrele altor scriitori!
tare, nu?
dar pe cadavre politice putem?, pun și eu o întrebare naivă, chiar dacă la mijloc nu e vorba despre niciun cadavru, ci doar de o operație pe cord deschis, spre binele pacientului. o operație mai utilă decât aghesmuirea periodică a bolnavului.
mi-au sărit câțiva în cap, dar nu mulți.
este vorba de eugen simion, evident, dar nici nu știu dacă trebuia să nominalizez, pt că de la înălțimea catedrei d-sale nu m-a certat pe mine direct (mă premiase în calitate de președinte de juriu pt cartea de debut în poezie cu premiul asb!), ci pe gh. grigurcu, cel care nu pierdea nicio ocazie să laude eseul meu prin românia literară, prin tribuna, prin interviuri. alexandru george a scris bine în chestiune în luceafărul și în litere. paul cernat - destul de corect în observator cultural.
sofisticat, dar explicabil de ce - daniel-cristea enache iar în romlit. d-lui îmi recunoștea talentul literar și unele idei, dar nu și concluziile lucrării.
au mai scris tudor cristea și cătălin sturza de pe poziții oarecum neutre, sau calea de mijloc.
după apariția istoriei critice... a lui nicolae manolescu a urmat o serie de noi comentarii, mai ales în jurul capitolului marin preda (și alte chestiuni: periodizarea, autorii selectați etc, dar nu acesta este subiectul aici)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu