cititorul tradițional de literatură caută o lume miraculoasă inventată de autorul ei. când citește el vânează în texte idei de natură filosofică, concepții despre lume și viață, conținut nou la care numai scriitorul, în unicitatea lui creatoare, are acces. dacă nu găsește așa ceva, nu-i place. respinge cotidianul, firescul, umanul simplu, pe motiv că nu așa este literatura.
literatura, de fapt, nu știe nimeni cum trebuie să fie. ea este sau nu este. dacă este, adică dacă transferul de sens scriitor - cititor se realizează și ambele părți ies în câștig, adică textul scris există acum și în conștiența cititorului, este perfect.
lumea nu se schimbă, omul nu s-a schimbat esențial după mii de ani de preistorie și istorie. literatura, care dă seamă de timpul ei, nu inventează altă istorie a omului decât pt gusturi sofisticate, particulare. există și o literatură a imaginației fără limite, a visului, a potențialului uman imaginat, a lumilor virtuale etc. aceasta este o literatură specială, cititorul se întoarce mereu însă la adevărul lumii așa cum o știe și el.
cititorul experimentat știe care sunt limitele literaturii. el știe că mai important decât ce spui este cum spui. aici sunt originalitatea și unicitatea scriitorului. în amprenta lui.
cititorul experimentat caută în literatură vocea/ vocile unui om/ oameni ca și el, care au în plus talentul sau geniul comunicării prin artă
corect. ca un text sa devina literatura e de ajuns sa-si propuna asta, asa imi place sa spun.(tincolo de talent si celelalte)
RăspundețiȘtergereinsa e greu sa pui degetul pe limitele literaturii cand se tot modifica
si foarte bine ca se tot modifica
am zis asta, nimeni nu poate produce un text care sa defineasca macar satisfacator si pt cat mai multe categorii e cititori literatura. terry eagleton ( spune asta in carteasa teorie literara) e un teoretician credibil. da, literatura tinde a ocupe mereu spatii noi
ȘtergereAm scris (am copiat mai bine spus) un citat pentru cele scrise mai sus.
RăspundețiȘtergereai scris tu, sau ai copiat de aici?
ȘtergereAm copiat din Indra Kagis McEwen, Străbunul lui Socrate - Un eseu despre începuturile arhitecturale,
ȘtergereIdea Print&Design, 2011, pag. 26-27,
drept paralelă la cele scrise mai sus.
Eseul este mult mai vast și se întinde pe câteva secole de cultură antică grecească. A fost un exemplu. Simt eu ceva sau mi se pare.