toate cele patru generații literare selectate de mine ca fiind încărcate mai mult decât suficient cu conținut, și nu doar un vehicul de promovare literară cum devenise la un moment dat, nu pot fi corect și până la capăt definite fără criteriul politic.
este cât se poate de normal asta, dar o spun ca să preîntâmpin cricile adepților ideii potrivit căreia politicul nu are ce căuta în studiul literaturii, a mentalului colectiv și a vocii supratextuale care generează text literar. aceștia, retrași în spatele zidulului autonomiei esteticului, un zid cam tranparent după 89, sunt de fapt apărători ai valorilor literare comuniste, de care țin cu ghearele și cu dinții ca de sfintele moaște și acum.
revenind asupra criteriului politic
a) generația de aur, interbelică, ar fi de neînțeles fără a vorbi de situarea unora dintre componenți în mișcări politice de dreapta extremă, a altora, ca reflex de apărare, la stânga, și, în foarte rare cazuri, la centrul apărării valorilor democratice, în varianta lor contemporană, occidentală. numele scriitorilor mircea eliade, emil cioran, mihail sebastian, eugen ionescu (o) exemplifică evident. unii dintre corfeii generației de aur au pendulat stânga - dreapta, precum țuțea, alții s-au acomodat treptat cu regimul comunist instaurat, precum noica. ca să înțelegi situarea acestor scriitori, nu trebuie decât să le citești operele, nu e nevoie neapărat și de biografii.
b) șaizeciștii nu au fost dizidenți politici, nici optzeciștii de altminteri, dar și unii și ceilalți au vrut să se distingă de cei de dinaintea lor printr-o literatură scrisă diferit, inclusiv politic scrisă diferit. șaizeciștii au alungat realismul-socialist din cetate,
optzeciștii au adoptat cultura coca-cola, fără coca-cola(!), în plin comunism aflat în stare de criză. pt cine nu știe, grupul lor s-a numit o vreme "generația în blugi", și nu era prea numeroasă la început, doar "cenaclul de luni" reprezentând corect termenul de opzecist. mircea cărtărescu, florin iaru, tt coșovei, ion stratan, al.mușina și ceilalți.
c) douămiiștii alcătuiesc prima generație literară ruptă de comunism, care nu mai are legătură cu acesta decât prin copilăria ei, sau prin evocarea insistentă a părinților trăitori în comunism, ei apără valori politice și civice noi( pt romania), ecologismul, anarhia, se implică în manifestări de stradă etc. fiind o generație care nu și-a dat încă măsura, nu nominalizez deocamdată decât pe adrian schiop și pe dan sociu
sunt printre douamiisti destui care n-au nicio treaba cu politica, ba chiar sunt antipolitici, ca sa spun asa. ma gandesc doar la acosmei si khasis.
RăspundețiȘtergere