pe marginea de
ciment a balconului, doi porumbei.
el se scutură zgomotos,
își aranjează penele, rămâne un pic în
poză ca și cum s-ar gândi la ceva, și apoi se scutură din nou, aranjează
din nou fulgii de dedesubt.
ea stă pe burtică,
cu burtica lipită de cimentul îngust, întoarce din când în când capul spre el,
dar degeaba. nu e interesat niciun pic, trece tacticos, conștient de sine și de
valoarea diferită a lucrurilor de pe pământ. are gesturi sacadate, parcă așteaptă
ceva oficial într-o gară unde va ajunge un tren important.
ea se ridică, îl
ciugule delicat, îl sărută pe cioc și se așează lângă el pe burtică.
el se face că plouă.
ea se ridică pe
piciorușele roșii, îl ciugule, îl sărută din nou.
el are acum o
ezitare, i se pare că trenul oficial a venit și că e timpul să se ducă repede
la peron, dar renunță și se urcă pe ea. dă din aripi ușor, pentru echilibru, și
sare lângă porumbiță apoi.
ea se ridică, se
scutură scurt și decolează razant spre pământ.
el se uită după ea
nedumerit, derutat, și pleacă într-o doară pe urmele ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu