generații

nu cred decât parțial în termenul generație literară. el învelește un conținut, un sens, când e vorba de anumite grupuri de scriitori care debutează cam în aceeași perioadă și care au în comun atitudini literare, viziuni și idei, nu chiar toate identice totuși. mircea eliade, emil cioran, eugen ionescu, petre țuțea, mihail sebastian și alții apar și se constituie ca o generație literară, pt că au în comun intelectualismul, studiile la standard european, sentimentul că fac parte dintr-o romanie care și-a realizat proiectele naționale, dar au și lucruri care îi despart, mulți dintre ei fiind de dreapta, naționaliști până la extrem, câțiva de stânga, democrat rămânând pâna la urmă doar eugen ionesco.
se mai vorbește despre generația pierdută a poeților anilor 40.
proletcultismul anilor 50, realismul socialist sunt comenzi ale regimului comunist, nu programe literare impuse prin voința liberă a scriitorilor acelei vremi.
șaizeciștii au fost denumiți astfel tocmai pt a marca ruptura cu trecutul recent, ideologizat și îndoctrinat. literatura șaizeciștilor, în diversitatea ei, exprimă întoarcerea la criteriile estetice, refacerea legăturii cu interbelicul europenist, deci avem termenul de generație literară acoperit cu sens.
după șaizeciști, termenul e folosit mecanic, în abuz, la fiecare deceniu trebuind inventată o generație nouă, ceea ce nu este cazul să credem că e posibil și normal. doar cei debutați în jurul anilor 80 și 00 pot justifica apartenența la generații, literar vorbind, noi.
optzeciștii schimbă modelele tradiției istorice literare românești, înlocuindu-le cu modele străine, îndeosebi americane.
douămiiștii au în comun ruptura cu literatura scrisă sub comunism, inclusiv optzecismul, în toate sensurile, abordarea directă a realității, fără filtru estetizant, fără floricele și adâncimi epuizate literar. literatura scrisă de ei nu mai sugerează, spune direct. cititorul pt care lucrează această literatură nu mai este omul care n-are ce face altceva, și de aceea citește, ci trebuie câștigat, sau recâștigat. e o luptă dificilă care în romania nu s-a mai purtat.

a, și mai există și scriitori care, dintr-un motiv sau altul, nu au vrut să aparțină niciunei generații, alegând drumul individual atât de dificil de parcurs. asta o spun ca să nu se înțeleagă că scriitorii buni sunt doar printre cei care aparțin unei generații sau alteia. simpla apartenență nu este un certificat de garanție valorică.