mi se pare că veriga slabă a literaturii devine pe zi ce trece poezia. de citit se citește normal încă, nici mai mult nici mai puțin decât altădată, dacă scoatem din calcul cumpărătorii ocazionali de hituri. dar poezia nu se mai citește cât se citea. tirajele sunt mici, lansările de cărți de poezie sunt sărbători rare, interesul public este scăzut.
cauzele ar trebui căutate pornind de la o constatare simplă, oferta de poezie e mult mai mare decât cererea. nu știu dacă cititorii de poezie sunt mai puțini decât autorii. dar egali nu sunt. numai siteurile literare care cultivă poeți în formare numără vreo zece mii de autori. dacă numai aceștia ar fi și cititori, și deci cumpărători, poeții ar fi niște oameni care ar putea trăi din scris. dar nici vorbă nu poate fi despre asta, mulți autori publică în regim propriu de editare, iar tirajele și le livrează gratis.
sub titlul de poezie găsim orice fel de compunere care permite autorului ei să se descarce emoțional. psihologii recomandă scrisul ca terapeutică. cursurile de scriere creativă produc autori pe bandă rulantă. este normal sau nu, nu știu. m-am uitat pe o revistă franțuzească de poezie și asta m-a deprimat. nu e ceva local, se întâmplă și la alții la fel. semnalul pe care mi l-a dat creierul a fost acesta, nu poate citi ce nu-i place. în fond, nu e obligat. îl înțeleg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu