la două luni

astăzi blogul meu împlineşte două luni de viaţă.
este deci un bebeluş, are nevoie de multă atenţie. îmi face plăcere să mă ocup de el. dacă m-ar agasa, sau dacă m-ar suprasolicita, sau dacă m-ar lua de la ale mele l-aş abandona. dar el nu face nimic din toate astea.
creşte normal, ia în greutate normal. mămicile şi tăticii ştiu de ce.
nu mă ia de la ale mele, mă duce la ale mele.

blogăritul seamănă cu lumea în general, cu lumea literară în particular.
trebuie să ştii cui te adresezi. eu mă adresez oamenilor inteligenţi, care îşi pot depăşi ideile preconcepute (căci avem cu toţii idei preconcepute pe care le târâm după noi din lumea din care venim), care pot realiza gama completă a stărilor de spirit. evit oamenii împietriţi într-o unică stare, fie ea şi înţelepciunea sau gravitatea, fie ea să vedem partea amuzantă a lucrurilor.


scrisul rural şi scrisul urban astăzi nu mai prezintă aspecte aşa de violent diferite ca pe timpul lui lovinescu. te poţi adresa liniştit oamenilor de oriunde ar fi. totuşi mai citesc printre unele rânduri  ideea că omul de la ţară trebuie descris ca retardat, conservator, neinformat şi în consecinţă trebuie să-ţi articulezi un limbaj condescendent intelectual cînd te adresezi lui. cum ai vorbi unui copil, unui autist, unuia cu dizabilităţi intelectuale.

cei care le ştiu pe toate mă amuză, nu mă mai enervează. asta e înţelepciunea mea.

vorbesc cu toată lumea şi  selectez pe cei cu care împărtăşesc ceva.