pubela de gunoi

modelul nostru din micro doişpe e pubela de gunoi

din centrul parcării. am vrut să scriu asta de ieri

dar nu-mi ieşea deloc. îi tot dădeam cu iarna.

era cald

voiam puţină răcoare

creierul se juca şi el n-avea ce face:

dumnezeu a pus o cortină de fulgi de zăpadă

în jurul parcării

lumea s-a micşorat. lumea e cât parcarea.

pubela e soarele nostru

iar urmele de paşi către scări sunt raze solare.

astăzi înţeleg ce voiam. nu mare lucru. să scriu puţin

(scrie în fiecare dimineaţă o pagină

pe inima goală!) despre pubela asta

dar nu reuşeam nici puţinul ăla.

mi se părea derizoriu. cum să scrii despre o pubelă

cine e fraier să creadă. voiam să-ncep aşa: am instituit

postul de filosof în micro doişpe l-am scos la concurs

l-a câştigat pubela. ridicol

nu? apoi fel de fel de filosofeme. de ce să căutăm departe

ce e chiar lângă noi? bla-bla-bla

eram conştient că nu ţine eram amărât

a venit iar pasa aia nasoală

iar nu pot să scriu mă blochez în tot felul de farafastâcuri

cu pubele cu filosofi

când era atât de simplu de spus că de dimineaţă aveam

inima atinsă de rouă. egală cu sine

primea în sine lumea.

cu toate că                                                                                 

                                                                                                                                                                                                     

              

   photo © ioana  geacăr