sâmbătă, 25 decembrie 2010

rădăcina de bucşău iarăşi

sigur că astăzi e crăciunul, sigur că am răspuns şi am dat şi eu câteva mesaje crăciun fericit!, deşi senzaţia mea este că în rumenia trăim în case de sticlă, ştim cam tot ce face, zice şi simte aproapele. ştim ce înseamnă crăciun fericit.

am terminat de citit rădacina de bucşău şi spun că este o carte extraordinară. nu ştiu dacă e capodoperă sau nu este, asta se va vedea în timp, când va prinde patină. am văzut cărţi care au început să se cojească, să se exfolieze.
sper să aibă destin, habent sua fata unele libelli.
ştiu ce mă trăgea la ea, e o lume pe care eu o cunosc foarte bine. în plus, o. nimigean (mult timp eu am crezut că o vine de la oscar, oare de ce?) a scris mai întâi poezie şi asta se cunoaşte după cum pune cuvintele unul lângă altul, după sunet. prozatorii ab initio scriu neglijent, pun cuvintele precum ţăranii fânul în car cu furca, singura grijă e s-ajungă cu el la destinaţie. epic, frate, restul sunt poveşti pentru lizuca.
nimigean a pus dozele de erotic, de filosofic (cu s, evident), de politic, de social. dar a pus doza care trebuie de omenesc, pentru că ştie foarte bine ce spune, lucrurile despre care vorbeşte nu le ştie din auzite.
nu vrea să scrie cum e la modă, sexus, nexus, plexus. dar nici nu evită ce nu e de evitat.
personajul lui pune botul, din păcate, la clişeele cu mogulii şi alte clişee din recuzita cunoscută. partea asta se va eroda repede, deja s-a erodat.
finalul, îngheţat în fotografia intelectualului care-şi lucrează grădina şi a bătrânei mame muribunde care se apucă de citit, m-a lăsat cam melancolic şi m-a scos aşa discret pe uşă afară. nu ştiu ce final aş fi dorit.
dar astea sunt aşa, ca să scriu exact ce mi-a trecut mie prin cap, că doar nu fac cronici aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu