sâmbătă, 22 ianuarie 2011

e literatura o formă a minciunii?

întrebarea e de pe poiematike, un blog care mie îmi place f mult.

eu am răspuns nu.


care literatură e o formă a minciunii? ce fel de minciună?

nu ştiu niciun mare scriitor mincinos.

imaginaţia, fantezia nu sunt minciuni. basmele, cărţile de aventuri, sf, romanele captivante (e existat demult o colecţie 15 lei) nu sunt cărţi de minciuni, ci sunt lumi articulate după o anumită logică şi coerenţă, lumi posibile, devenite reale în mintea celui care citeşte. faptul că nu reprezintă o realitate, în sensul îndeobşte cunoscut nu le transformă în minciuni, pt că tot timpul lecturii am ştiut că suntem într-o convenţie narator/cititor. naratorul respectă regula ficţiunii, cititorul o acceptă şi el atunci când deschide o carte de ficţiune. deci nimeni nu înşeală pe nimeni, nimeni nu minte pe nimeni.

regimurile totalitare, însă, au folosit (şi) literatura ca mijloc de propagandă. propaganda este minciună. scriitorul devenit propagandist nu mai spune adevărul său, ci adevărul (pravda) de partid şi de stat. adevărul ideologic, care s-a dovedit  minciună.

scriitorii au fost puşi la treabă în comunism ca să laude colectivizarea, naţionalizarea, moartea oamenilor bogaţi sau deştepţi. acestea erau de fapt crime.
scriitorii erau legaţi ideologic la ochi ca să nu vadă şi să descrie ce este în jurul lor, ci să vorbească despre ce va fi. iar ce va fi n-a fost.


şi, ca să nu (mai) dau un exemplu de scriitor român, voila:
Ce qu'il y a de merveilleux
Ouvrez braves gens les oreilles
Ce qu'il y a de merveilleux
Ouvrez braves gens vos grands yeux
C'est que le travail ne soit plus
dans le monde socialiste
C'est que le travail ne soit plus
Une honte un poids comme il fut.

este louis aragon, un poet francez, comunist. s-a spus că intelectualii de orientare comunistă din occident erau stipendiaţi de stalin.

versurile acelea, eu le-am studiat în liceu. mi se păreau o tâmpenie şi faptul că erau scrise de un francez mă uluia.

il est une affaire d'honneur
et de vaillance et d'heroisme
il est une affaire d'honneur
de gloire pour les travailleurs.
(continuarea din memorie, ca să vezi cu ce-mi ocupau memoria în liceu!)

deci, literatura nu e o formă a minciunii, dar sub pixul unora poate deveni. întrebarea adevărată vine acum: este literatura de propagandă literatură adevărată?

eu zic (din nou) nu.

4 comentarii:

  1. Pe vremea lui Platon, în general toţi cei care se ocupau cu scrisul, erau în categoria poeţilor (filosofii nu sunt poeţi :) ), dar marele filosof nu le-a permis să intre în Cetatea sa, sigur se referea la coruperea maselor.

    Trebuie să recunosc că dacă la douăzeci de ani citeam ce citesc acum, eram altundeva şi cu o altă conştiinţă, depinde în fapt de fiecare; de metabolismul asimilării cunoştiţelor. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. poate că ar fi trebuit să nuanțez și eu... :) prea am fost radical. poate că însăși nuanțarea e ceea ce face literatura să fie literatură. nu să se scrie pe șleau ci, mai degrabă, să se ofere nuanțe, chiar alternative.
    cât despre literatura de propagandă.. depinde ce fel de propagandă.. dacă-i politică atunci e fără valoare, dacă- religioasă poate avea ceva sens.

    RăspundețiȘtergere
  3. @scorchfield
    figura poetului ca nebun prin gura caruia vorbeşte zeul încă e funcţională, poate, dar eu admir poeţi care sunt departe de imaginea asta: kavafis, montale, arghezi, pavese, silvia plath...
    eu optez pt formula "sensibilitate inteligentă", sau, dacă vrei, "inteligenţă sensibilă".

    RăspundețiȘtergere
  4. @MB
    e loc pt nuanţe şi la mine.
    propaganda politică e odioasă pt că există pt obţinerea şi menţinerea puterii, iar puterea obţinută astfel e exercitată împotriva oamenilor. binele, după toţi propagandiştii, se află totdeauna în viitor, un viitor la care nu se ajunge niciodată.

    altfel, propaganda religioasă, ecologică etc sunt benigne...

    chestiunea este că arta nu e propagandă pt că nu demonstrează ci descoperă, scormoneşte, intuieşte...

    RăspundețiȘtergere