miercuri, 26 ianuarie 2011

gârla

fără gârlă pe uliţa mea nu-mi dau seama cum ar fi fost. nasol, cred.

iarna gârla era o fâşie de gheaţă. zburam cu patinele pe ea. cu patinele, adică fiecare cu patina lui de cornier legată de bocancul drept. cu stângul băgam viteză. în unele locuri gheaţa transparentă ne lăsa să ne uităm dedesubt. stăteam pe burtă şi mă uitam cum m-aş uita pe geam să văd peşti. gheaţa trosnea.
ajungeam acasă cu pantalonii uzi şi apoi îngheţaţi, ca nişte burlane de tablă care abia se îndoiau la genunchi.

vara.
dar când se făcea vară? după ce te scăldai prima dată. cine aştepta vara adevărată ca să intre în gârlă? când nu mai venea gârla mare, când apa se limpezea destul, gata, era vară.

locurile bune de scăldat erau la islaz.

nu pe uliţă, acolo oamenii aruncau ce-aveau de aruncat. acolo puteai să mori sau să scapi.
o dată unul a adus un faiton de gunoaie. faitonul tras prea aproape de vad, în pantă, a basculat brusc măgăruşul dintre hulube, aruncându-l ca o catapultă romană prin aer în gârlă.

într-o toamnă, tanti, o vecină venită de la oraş, de-aia îi ziceam tanti, s-a trezit cu gâştele moarte.
plângea şi lua penele şi fulgii de pe ele, să rămână măcar cu atât. pe urmă le-a cărat la gârlă.
dimineaţa ne-am trezit în gâgâit de gâşte mahmure la poarta lui tanti.
fuseseră  bete. de la borhotul de zarzăre, de la boasca de struguri.
şi veniseră acasă, dimineaţa pe răcoare, în pielea goală.

2 comentarii: