marți, 4 ianuarie 2011

oameni supăraţi

.Al. Ivasiuc spunea, cu evidentă referinţă la Marin Preda, pe care-l dispreţuia şi îl detesta la superlativ, că „scriitorul român” nu poate ieşi din „amintirile din copilărie”, asta fiind autentica lui experienţă existenţială (apud Alexandru George).
chiar aşa? avem noi o puzderie de scriitori care explorează copilăria, adolescenţa? care sunt?
abia de găseşti câteva cărţi notabile în domeniu.
dimpotrivă, eu spun că nu avem o literatură consistentă despre copil şi adolescent. tata îmi citea (şi mi se pare de necrezut că îmi citea ceva, probabil erau cărţi de la premiile şcolare ale fraţilor mei) nişte povestiri îngrozitoare pt vârsta preşcolară pe care o aveam, cu miu şi cobila care fugeau de turci cu căruţa. cobila, ascunsă în fânul din căruţă, este străpunsă de iataganele grăbite.
unii cred că asemenea texte dezvoltă ceva în copii, patriotismul, revanşa naţională etc. în mine povestirea asta dezvolta o spaimă teribilă, acum copiii o găsesc în filmele de groază.

dar eu am bănuiala că ivasiuc voia să-l reducă pe marin preda la un nivel de cunoaştere infantil.
cum să scrii, adică, despre marile probleme dacă ai o experienţă existenţială şi culturală infantilă?
asta mi se pare cu adevărat o prostie.

am scris marin preda şi mitul omului nou  nu ca să-l rad pe preda.
am pornit cu presupunerea că se poate citi desfăşurarea inversând polurile, pozitivul cu negativul, ce părea pozitiv în anii 60 să fie descifrat ca negativ în anii 90.
ei, nu se poate, pt că nu te lasă naratorul care nu este obiectiv, este partizan. are o opţiune, iar opţiunea lui este totdeauna în concordanţă cu poziţia politică oficială. iar poziţia politică oficială era azi (anii 60) una şi mâine (anii 70) alta. iar poziţia politică oficială nu era altceva decât propagandă, minciună. literatura comunistă ar fi avut şansa ei dacă nu era nevoită să mintă. nu e drept să refuzi un text literar pe motiv că este comunist, liberal, ecologist etc, eu pot citi fără probleme o carte comunistă cum e povestiri de pe don, de m. şolohov, dar mi se pare obligatoriu să arăţi că este mincinos, dacă este, domnule daniel cristea-enache, doamnă nicoleta sălcudeanu. povestirile lui şolohov sunt credibile, moromeţii II nu. povestirile lui şolohov aparţin unui tânăr comunist care crede în ce scrie (şi e pbl noastră dacă suntem de partea lui sau nu), moromeţii II aparţine unui scriitor român de pe vremea lui chao care nu crede în nimic, mimează ca să-i poată apărea cartea. spui şi tu ce ţi se cere, îl sfătuieşte ţugurlan pe moromete, şi mai bagi şi tu nişte şopârle, adaug eu.
instanţa supratextuală la care se putea raporta preda nu trebuia să fie liberalismul neapărat, în anii aceia, nu pretindem atâta curaj (eu nu sunt tudor vladimirescu, să-ţi intre bine în cap!), ci doar bunul-simţ ţărănesc din scrisorile tatălui, tudor călăraşu (noi, pe-aici, abia o mai ducem...)
delirul, cel mai iubit dintre pământeni sunt o altă discuţie pt că nu mai avem de-a face cu naratori mincinoşi, domnule paul cernat, ci cu un roman neterminat (în primul caz) şi cu o capodoperă eşuată din cauza imensului număr de pagini moarte (în al doilea caz). discursul comunistului nu mă plictiseşte pt că e comunist, ci pt că e plicticos şi falacios. lumea murea de foame şi ăla vorbea de viitorul de aur al comunismului, când un anticomunist va fi considerat un nebun.
deci întâlnirea din pământuri, moromeţii I, şi viaţa ca o pradă, cum am zis, aşa rămâne.

ne mai citim.

2 comentarii:

  1. Nici Nicolae Breban n-avea o părere mai bună despre Marin Preda...

    RăspundețiȘtergere
  2. sunt scriitori a căror frază sclipeşte de talent, alţii, de inteligenţă artistică etc etc.
    evidenţa e greu de suportat, probabil, şerban...

    RăspundețiȘtergere