joi, 6 ianuarie 2011

viaţa lui kostas venetis

am început să citesc viaţa lui kostas venetis de octavian soviany, am citit 79 de pagini şi merge.
tot felul de pretexte narative, de poveşti în poveşti, după moda veche.
nu ştiu dacă e vreo miză în naraţiune, cartea e limbaj rafinat şi anume performanţă de limbaj saturat de informaţie culturală.

în restul zilei, mai nimic. gol.

4 comentarii:

  1. O am și eu și vreau să o citesc înainte sau după Rădăcina de bucsau... Aș vrea să am timp să scriu despre aceste două splendide cărți, atât de diferite una de cealaltă... Aldulescu mi-a zis că romanul lui Soviany este admirabil scris...
    Despre volumul lui Nimigean știu că urma să apară, în Luceafărul, o cronică semnată de Radu Aldulescu...

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc de impresiile partiale domnule Geacar (si celorlalti) le astept pe cele finale.
    "radacina de bucsau" vreau sa o citecs si eu neaparat, am auzit numai cuvinte de bine si eu sunt un fan al poetului Nimigean deci nu cred ca voi fi dezamagit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut, sunt Venetis
    Kostas venetis,
    Am starnit furia!

    Ghimizdroc nascut in genunea colonului, din searbada impreunare intre urina si excremente
    sunt un cinic hybrid trans-autarhic de bos taurus si tzatziki.

    Transcend pe Bonaparte si nu reusesc, rational, sa ma deşert in mintea ta, cititor pălăurat, ce ai putea avea impresia ca ma poti poseda cu una cu doua, vazandu-mi iconul auctorial intr-o dupamiaza linistita, cu un pahar de urina calda alaturi si chitinoase eurygaster integriceps rontaind viguros.

    Transigent, pot totuşi exista pentru ca, vezi, nu am nimic de pierdut: nu am familie, nu am iubit, nu am ţel in viata; de aceea fiinta mea nu poate fi trebuincioasa in vreun fel. Nimanui. Nici chiar Mosad-ului sau CIA-ului sau MI6-ului. Pentru ca desi pot teroriza, nu am pentru ce sa fac acest lucru.

    In turpitudinea existentei mele sunt fara noimă; sunt ca un toron pretensionat in istorie de gheara unui autor pălăurat si sunt gata sa explodez, sa va improsc cu pidosniciile nefiintei mele de temut, sunt un declansator, sunt valiza atomica, sunt butonul rosu, feriţi-va, am aparut!

    Nu pot pleca atat de repede cum si-ar putea amăgi aleanul unii, pentru ca gravez holografic, in mintea ta, paiul imens al falusului meu viril, iţi înnod neuronii si te fac sa-ţi doreşti sa nu ma fi citit/cunoscut/penetrat vreoadată; acum e prea tarziu, ai furat-o, wellcome in the club! urăşte-mă cat poti, dar, realizeaza acest lucru hidos: nu ma mai poti sterge, decat daca te dilesti pe tine, îţi dilesti hardul si te resetezi. Cum poti face oare acest lucru? Intreaba-te si raspunde-ti INAINTE sa ma cunosti. Daca rupi sigiliul iti asumi consecintele si nu raspund de nicio pierdere provocata direct sau indirect tie sau persoanelor dragi tie. Daca dupa ce ma cunosti devii nevropat, nu am nicio vina.

    Hai sictir la toti, si mi-e ciuda ca v-am st’rnit...frumuşeilor!

    RăspundețiȘtergere