ce ne amuză = ce ne deprimă

am mai văzut un episod din amintiri din epoca de aur, cel cu alfabetizarea.

să continuăm cu amintirile din epoca de azi, pe aceeaşi temă.

în merişu, sat de ţigani de lângă titu, locuiau o parte din elevii mei, tocmai cei care nu prea dădeau pe la şcoală. trebuia să-i caut acasă, măcar să dea teză.
unde e băiatu ăla al matale, nene?
sub pat, dă-l dracu, nu vrea să iasă. dacă poţi să-l scoţi bine, dacă nu...
trăgeam elevul de picioare de sub pat. îl aşezam la masă, dădeam tigaia la o parte, şi-i puneam o foaie sa scrie.
lucrare scrisă la limba română pe trimestrul I.
şi el scria: uuuuuuuuuuuuuuuu.
măi nene, copilul ăsta nu ştie să scrie?
ştie, dar nu-l ştie decât pe u, că îl mai ţin acasă cu ăla micu, dar-ar dracii în capul lui.

la titu era un combinat avicol uriaş. la ctitorirea lui venise ceauşescu însuşi, eram elev de liceu, a fost singura dată când l-am văzut de la doi metri. un individ mărunt şi cu moacă de om speriat.
pentru puii din combinatul ăla producea hrană o fabrică de nutreţuri concentrate aşezată strategic lângă calea ferată, dar şi lângă satul merişu. sătenii din merişu o duceau foarte bine cu fabrica aia. creşteau porci şi pui, vindeau concentrate în toată zona.
dar, după revoluţie, combinatul de pui a fost ras de pe faţa pământului. au furat tot, până la piuliţă.
fabrica de nutreţuri a pierit şi ea.
ţiganii au rămas.
nu ştiu dacă se mai duce cineva să le tragă copiii de picioare de sub pat.