într-o bulă de aer

vrei să te duc la mama lia?

vreau.

la mama lia mă ducea când avea treabă undeva la câmp şi nu avea curaj să mă lase singur acasă.

la mama lia, gardul, curtea, casa erau altfel.

gardul era din mărăcini de pădure, albi, cu ţepi lungi, ca nişte seringi. mărăcinii erau împletiţi printre pari şi deasupra aveau un mic  acoperiş de scânduri, să nu pătrundă apa în gard, să nu putrezească mărăcinii. ei oricum se înnegreau cu timpul şi trebuiau schimbaţi, dar asta nu era o problemă pt o gospodărie cu bărbat. dar mama lia nu mai avea bărbat de tânără.

curtea îmi plăcea mult, era plină de iarbă şi iarba îmi ajungea până la genunchi. aveam cinci-şase ani şi aşa a rămas în mintea mea imaginea curţii de la ţară.

casa era albă, cu prispă, urcai prispa, deschideai uşa şi intrai în tindă. în tindă, în colţul din dreapta, era hornul şi, dedesubtul hornului, vatra cu pirostrii. mă băgam sub horn şi vedeam cerul, iar după ce ochii se obişnuiau vedeam pereţii interiori ai hornului sticloşi şi negri, îi zicea stirigheaţă la negreala aia a hornului. sus pe cer era lumină şi cald, sub horn, în tindă, era semiîntuneric  şi răcoare ca într-un observator astronomic. mă uitam îndelung la bucata aia de cer, poate aşteptam să se întâmple ceva.

să stai aici lângă casă, zicea mama lia, căci şi ea trebuia să plece undeva, dar nu se temea să mă lase singur.

unde mă lăsa ea, creşteau nişte mături şi tigve, noi nu aveam în curte sau în grădină plante din astea şi mă uitam ore întregi la ele.

erau şi nişte tigve mai vechi, din alţi ani, uscate deja şi bune de folosit, aşezate pe lângă prispă. lumea ţine apă în ele sau lapte bătut.

ai lapte bătut, mamă lio?

n-am. dacă n-am vacă, de unde lapte bătut?

dar ce ai?

n-am nimic.