ieşire din iarna gândirii

săptămânile fierbinţi prin care trecem au scos de sub covor o pbl înghesuită acolo cam de toată lumea românească, politicieni, media, sindicate, şi chiar opinia publică în genere, gura târgului cum ar veni. mă refer la  acea largă categorie de români, formată din pensionari şi din tineri la început de carieră, români ce trebuie să trăiască din câteva milioane de lei vechi pe lună.
cu o suficienţă criminală, bătrânii sunt priviţi neglijent, ce mai vor şi ăştia, de ce nu crapă dracului o dată!
tinerii, indiferent ce studii ar avea ei şi indiferent unde ar lucra, în mediu privat sau de stat, sunt la discreţia angajatorilor, graţie noului cod al muncii impus de guvernul actual, şi asta dacă au un loc de muncă, pt că cei mai mulţi n-au nici atât. cum n-au nici ceea ce comunismul le-a oferit părinţilor lor, posibilitatea de a avea o locuinţă, o vacanţă anuală, tratament medical adecvat.
de peste 20 de ani, li se cere acestor oameni să se bucure că au scăpat de comunism, ceea ce a început să sune cinic în ultimii trei ani. în anii lăbărţării la putere a ideii politice chipurile de dreapta de ce să primiţi voi, când putem lua noi! în numele crizei, invocată ca o instanţă, care le dă dreptul la orice abuz, ei au tăiat salarii oricum mici, au ciumpăvit pensii oricum ridicole, şi cu banii ăştia s-au îmbogăţit fără jenă oamenii oamenilor de la putere, construind lucruri pe care nu le ceruse nimeni, sărbătorind mereu câte ceva cu fast şi cheltuială, modernizând nimicul.

există şanse reale pt oricine să se realizeze în romania? evident, nu. de trei ani guvernează teoria ciumpăvirii.
statul, aşa cum este condus actualmente, se contractă şi impune fenomenul şi ţării. ţara devine, pe zi ce trece, tot mai mică, tot mai insuficientă chiar şi celor vreo 17 milioane de români care, cică, am mai fi pe-aici. preşedintele a cerut unor categorii profesionale, profesori, medici, să mai plece dracului şi prin alte părţi, căci ce mai este de-abia le-ajunge lor, alor lor.

lucrurile astea au fost împinse sub covor de cam toată lumea.
este de neînchipuit ce forţă pot avea nişte cuvinte în ţara noastră, asupra poporului naiv care suntem, în anumite momente. cine impune cuvintele-cheie ale momentului? e o stihie socială, o forţă ocultă, un interes ascuns, o inconştienţă naţională?
democratizarea
privatizarea
corupţia
criza
ce rol au avut cuvintele astea?
corifeii din ani 90 ai democratizării au ajuns în anii 00 partizanii concentrării puterii într-o singură mână. ce mai înseamnă democraţie astăzi pt oameni ca liiceanu, pleşu etc. să critici nu puterea, ci opoziţia? să discreditezi alternanţa la putere?
a făcut cineva un studiu asupra rezultatelor privatizării, dincolo de cele câteva succese cunoscute de toată lumea, cum este dacia? învăţământul superior privat, să zicem, a fost o idee bună? dar altele? ne impune cineva privatizări bezmetice? şi noi ne supunem? de ce?
lupta contra corupţiei a fost altceva decât un spectacol mediatic? nu cumva corupţii noştri sunt buni, iar ai lor sunt răi? când lupta contra corupţiei ajunge la oamenii de la putere, sau la banii pt partid, nu cumva dosarele dispar în ceaţă?
a făcut cineva o analiză socială focalizată pe anii de criză 2009 - 2012, ca să vedem cu toţii câţi oameni, şi anume cine, au fost afectaţi negativ, adică au sărăcit, şi câte persoane, şi anume cine, s-au îmbogăţit? politicienii puterii din care categorie or fi făcând parte? dar preşedintele băsescu? dar familia lui?