vineri, de trei ierarhi

dacă lumea se împarte în şmecheri şi fraieri, cred că mama mea nu era şmecheră, a fost o mare fraieră toată viaţa ei de 87 de ani, pe care cum şi-a trăit-o? muncind pământul în satul ei, ca să-şi ţină familia de mamă şi fraţi mai întâi, de soţ şi copii mai apoi. nu era proastă, chiar dacă făcuse doar şase clase de şcoală, nu era încuiată. înţelegea lucruri dincolo de orizontul ei, în felul ei desigur, şi o ascultai, adică o ascultam când vorbea, mirat şi cu sufletul încălzit. cred că avea şi talent, femeile - în special - din sat veneau să le dea în bobi. adică să le ghicească ceva din ce urmează să li se întâmple. mama curăţa boabele de pe un ştiulete neînceput, alegea patruzeci şi una din ele, le amesteca îndelung şi şoptea patruşunu de bobi, patruşunu de fraţi, bine ştiţi, bine să-mi daţi, cum ştiţi să rodiţi, ţara s-o hărăniţi, aşa să-mi spuneţi dacă şi litania ei continua cu expunerea cazului lui cutărică, dacă mai găseşte gâsca albă care n-a venit aseară la mâncare, dacă e de bine că fata cutare vorbeşte cu ăla, dacă e cazul să facă un drum sau nu cineva. împărţea bobii, citea în ei, dacă ieşeau pe trei era de bine parcă, dacă pe cinci, de rău. sau invers. ascultam interpretările ei, cum asculta şi pacientul, convins că asist la miracol, dar mai ales fermecat de poveştile pe care mama le scotea din bobi. când rămâneam singuri, apăsaţi de un mare gol din moment ce miracolul dispăruse, bineînţeles că o întrebam dacă e adevărat.
ce să fie adevărat. zicea.
ce i-ai spus.
ee, ce ştii tu. vorbe, ce să fie. du-te la treaba ta.
cum vorbe? i-ai spus doar aşa, vorbe?
eram dezamăgit să aud asta chiar de la ea. iar când veneau unii pacienţi să-i mulţumească pt ghicit, ce bine a fost că au făcut cum i-a învăţat ea, mă lua din nou apa.
hm! parc-aş fi nică vorbind de mama lui. nasol.
de fapt, satele astea ale noastre ce au fost ele mai bine de o mie de ani? oale de pământ în care au fiert sub capac greu esenţele ieşite din pământ, ierburi şi carne. câţi puteau pleca din ele să-şi urmeze un talent, o chemare? aproape nimeni, sute şi sute de ani. oameni nebăgaţi în seamă de puternicii zilei, dispreţuiţi, fraieri. la marginea satului începea lumea care pt ei nu exista decât ca un desen pe cortex, o imagine, o poveste.
care a fost şi care este.