duminică, 6 februarie 2011

despre războaie



pe tatăl ei îl chema kiprian.

pe soţul ei, dumitru.
dumitru a fost la război în bulgaria. a luat şi el, dacă luau toţi câte ceva?, un batic de mătase dintr-o casă bulgărească. armată de ocupaţie, nu?
să-i duc şi eu liuţei mele!
cum a ieşit din casă, cum s-a urcat pe cal să plece mai departe să ocupe bulgaria, un glonţ a lovit, dar nu pe el, a lovit calul.
dumitru a aruncat imediat baticul de mătase.
de ce trebuia să facă el asta? să ia din casa omului?

a fost şi în celălalt război, războiul cel mare, din sudul moldovei, cu nemţii.
a fost în două războaie şi a scăpat din amândouă. a avut zile.
a murit în vreme de pace, om tânăr, dintr-o injecţie, la spital la bucureşti.
mama lia l-a adus acasă cu carul cu boi.
femeie, bărbatul tău doarme şi tu mâni boii?
nu doarme, e mort.

mama lia avea ochi albaştri. din cauza ochilor ei severi, nu vedeai că e doar o mână de om. rămăsese cu patru copii, două fete mai mari, mama era a doua, şi doi băieţi. rămăsese cu pământul, o groază de pământ, nu mai avea cine să-l muncească. până s-au făcut copiii buni de muncă, dădea pământul în dijmă. oamenii care-i lucrau pământul o ştiau de frică.

nu mi-amintesc să mă fi luat vreodată în braţe.

în afară de soţ, de dumitru, cred că a mai ţinut la unul dintre băieţi, la codin.
codin, abia se făcuse flăcău, stâlpul familiei, şi l-a luat şi pe el la război.



moartea la stalingrad pe discovery


în o mie nouă sute patruzeci şi trei la stalingrad
a dispărut fratele mamei
codin. am văzut de zeci de ori pe discovery stalingradul.
ştiu cum au lovit ruşii flancurile
unde ţineau frontul două armate române. comentatorul
de limbă engleză nu e încântat de ai noştri; pe scurt au fugit
iar centrul - feldmareşalul paulus şi trei sute de mii de germani -
a fost prins în punga rusească. "nu scăpai de katiuşe nici
lungit în rasul pământului" spuneau unii care totuşi scăpaseră
de acolo. "îţi luau plămânii cu totul". dar asta a fost
acum şaizeci de ani
nu mă născusem pe vremea aia. hm. şi-atunci?
codin cel dispărut în încercuire la stalingrad
de ce-mi vine în minte? soldaţii
mulţi au murit de foame. cine a vrut să scape
a mâncat bocanci
şobolani şi rădăcini din pământ. "codin al vostru
a zis băi eu nu mănânc şobolani. şi n-a mâncat. dar nici
nu l-am mai văzut după aia". de-aia mă gândesc la unchiul ăsta
la cei douăzeci şi ceva de ani ai lui. mai tânăr ca mine adică.
ce aş fi făcut - suntem acelaşi sânge - în locul lui la stalingrad
aş fi mâncat şobolani? ei asta e!
cum să răspund
în după amiaza asta calmă de august? mi-l imaginez în tranşee
crăpând de foame (dacă de foame a murit
cum s-a spus). nu cred că se mai interesa să tragă cu puşca în ruşi
sau în oricine altcineva.
urma să moară. nu avea-ncotro şi
dacă nu avea încotro de ce să mai împuşte pe alţii?



mama lia nu a crezut niciodată că a murit. a fost să întrebe de el la regiment, a mers pe jos la ploieşti, unde era regimentul, vreo sută de kilometri.
de câte ori se mai întorcea câte unul din rusia, mulţi ani după terminarea războiului, îl căuta să-l întrebe de codin.

8 comentarii:

  1. triste povesti...triste si grele vieti...

    RăspundețiȘtergere
  2. da, poate ca e trist sa te uiti inapoi. povestea asa incepe, din trecut

    RăspundețiȘtergere
  3. nu stiu daca asta conteaza mai mult, cat de triste sunt unele povesti in sine. Mai degraba cum sunt servite.
    daca ar fi sa discut un vers care ma impresioneaza, n-ar fi moartea nimanui, ci acesta
    „nu mi-amintesc să mă fi luat vreodată în braţe”

    RăspundețiȘtergere
  4. Stalingrad, o poveste lungă; în trecut nu se putea spune adevărul gol-goluţ din cauza sovieticilor, azi este la fel, dar din cauza nemţilor.

    RăspundețiȘtergere
  5. @scorchfield
    aici sunt povesti ale oamenilor, povesti subiective.
    tu cum stii istoria de la stalingrad?

    RăspundețiȘtergere
  6. Bunicul meu s-a oprit la Odessa, mai departe a mers fratele său, la Harkov s-a oprit şi el, ambii au venit în paturi de campanie cu trenul.
    Bunicul cu o mână înţepenită, iar fratele său cu piciorul stâng drept până la moarte, pipăiam gloanţele din tibie, n-a dorit să şi le mai scoată.

    Am citit că la Stalingrad românii au cerut de la nemţii mitraliere de câmp MG-42, aveau un tun antitanc pe batalion şi acela model 1936...

    nu vreau să intru în nici o polemică, dar românii au fost carne de tun la Stalingrad

    un site bun:
    http://honoretpatria.wordpress.com/category/6-al-doilea-razboi-mondial/h-for%C8%9Bele-terestre/artilerie/antitanc/

    Discovery?
    un post ce falsifică până şi istoria Franţei, pentru ei Napoleon a fost un "bandit corsican", o să-mi fac timp să vă demonstrez asta...

    Îmi cer scuze de amplitudine!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ma intereseaza ce spui. nu e vb de nicio polemica, eu exprim perceptii ale individului, nu adevaruri obiective. daca mai ai de zis, pune aici sau pe blogul tau, e interesant

    RăspundețiȘtergere