sâmbătă, 31 decembrie 2011

pielea năpârlită a lui 2011

ultima impresie contează, aşa că 2011 se încheie prost. iată de ce:

sunt în parcare la kaufland, e o aglomeraţie indescriptibilă şi înăuntru şi afară, maşinile bâjbâie după un loc, eu dau să ies în marşarier, buf! l-am lovit, asta e, parcă era pe contrasens, dar ce mai contează, am asigurare casco şi rca, ce-mi pasă. hai la asigurator, bine că nu mai trebuie şi la poliţie, asiguratorul avea nişte funcţionari pt constatări şi întocmirea dosarului, dar ei nu mai sunt unde erau, la marginea oraşului. hai în oraş! dar nici acolo, acolo obţinem doar numărul de bucureşti unde ni se deschide dosarul şi apoi, hai în cealaltă parte a oraşului să facem pozele şi tot restul. parcă vă ştiu, zice omul de la constatări. sigur, de astă vară, când mi s-a spart baia de ulei în drum spre peştera. ce vă trebuia să vă duceţi cu maşina pe coclauri! uite, eu nu mă duc pe dumul ăla, vedeţi! mi-a zis astă vară. ce vă trebuie să mergeţi la kaufland cu maşina! uite, eu nu mă duc, trimit soţia cu sacoşa, îmi zice, previzibil deja, acum. asta e, n-are încotro, trebuie să se ocupe de noi, deşi e suspicios, bănuie un aranjament între mine şi partea vătămată, partea vătămată s-a temut tot timpul că aş putea să mă car dracului şi să las treaba aşa, nerezolvată, ar fi preferat să-i dau nişte bani, cred. prea multă alergătura, prea multe formulare de completat. în fine, pot să plec acasă după vreo două ore.

tot în aceste zile lui cristi i s-a stricat kindle, a trebuit corespondenţă cu amazon, garanţia expira în câteva zile.
tu te aştepţi să-ţi trimită aparat nou înainte să vadă ce s-a întâmplat cu cel vechi?, i-am zis lui cristi, convins că nimeni nu poate fi atât de credul. ei bine, se pare că nu toată lumea e suspicioasă ca noi, românii, şi că amazon chiar aşa va proceda, va trimite noul aparat şi apoi va aştepta să-l trimitem pe cel înlocuit.
treaba asta chiar m-a surprins, în două feluri contradictorii cu referire la ei şi la noi, şi mi-a făcut şi o idee despre cum s-or fi folosind unii compatrioţi de credulitatea lor. ceea ce m-a jenat.

duminică, 25 decembrie 2011

cu capra prin cartier. pauză de ţigară






de crăciun, trebuie să admiri sticla de whiskey, nu s-o goleşti.


altfel, o să vezi colindători turnând   lichid de frână la motor şi o să admiri capra care fumează!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

nu este totul pierdut! (leapşă preluată de la horia gârbea)

ştiu că o comunitate de douăzeci de milioane nu poate pieri cu una cu două, deşi se vede cu ochiul liber că se străduieşte din toate puterile.
aşa că semnele degradării comunitare, oameni călcându-se în picioare pt tigăi la promoţie, votanţi convinşi cu un kil de ulei, babe înscrise la partid pt o pâine, politicieni şi ziarişti schimbându-şi discursul şi partidul de la o zi la alta, de parcă le-a comutat butonul cineva, semnele astea deci, le iau precum ia gospodina spuma din ciorbă. spre binele ciorbei, adică.
deocamdată, nu vedem ce fierbe în oală, vom gusta anul viitor la alegeri. în caz că nu va da pe dinafară până atunci, deşi semne nu sunt, dar nici în 89 nu erau.

totuşi, gestul domnului emil constantinescu de a merge la înmormântarea omului deosebit care a fost vaclav havel împreună cu traian băsescu, cu avionul prezidenţial, m-a surprins.
prima dată m-a enervat. domnul emil constantinescu e chiar atât de naiv? ce şi-a închipuit că face t.b. în afara unui gest de imagine favorabilă lui? crede că şi-a abandonat lupul blana, sau că t.b. va discuta vreodată  cu adversarii altfel decât cu un cap în gură?
pe urmă, mi-am dat seama că domnul emil constantinescu n-a făcut decât să arate că a rămas acelaşi din posterul electoral de prin 92: ochi visători spre cerul albastru cu norişori.
ceea ce nu e rău. e bine să ştim că nu s-a degradat totul, că mai există lucruri simple, credinţe şi naivitaţi.
uneori naivitatea poate fi mai puternică decât ura.

transmit leapşa mai departe blogurilor: liber-poezionistElisa - gradina mea de visjoc fecundblogul meuwhite noiseioana geacăr/photography/writing, dar şi oricui mai vrea din lista de bloguri pe care le citesc.

miercuri, 21 decembrie 2011

ancheta de pe blogul lui petruţ pârvescu

George Geacăr – Scriitorul – destin şi opţiune




„cred în opţiune. nu ştiu mare lucru despre destin, în afară de ceea ce am citit prin cărţi. dar lucrurile adevărate le trăieşti cu mintea ta, nu cu a altora, de la ei îţi poate veni o sugestie, nu mai mult. e adevărat că nici asta nu e puţin.”




1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
1. cred în opţiune. nu ştiu mare lucru despre destin, în afară de ceea ce am citit prin cărţi. dar lucrurile adevărate le trăieşti cu mintea ta, nu cu a altora, de la ei îţi poate veni o sugestie, nu mai mult. e adevărat că nici asta nu e puţin. în fine, destin o fi pt mine că m-am născut într-un sat fără să pot învăţa să fiu ţăran, că m-am născut în anul în care a murit stalin – n-am putut  fi contemporani decât vreo două luni cred, nu ştiu din vina cui – că nu mă puteam integra în lumea comunistă din vina familiei şi din vina mea, dar mai ales din vina lor, că nu mă pot integra nici în această lume capitalistă, vorba vine capitalistă, pt că nu e, e un joc tragic, pt că e stupid, de-a hoţii şi fraierii.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
2. debutul unui scriitor e un motiv de broderie. putem face mileuri cu motivul ăsta, dacă mai ştiţi ce e e un mileu. sau putem face carpete, ştiţi ce e o carpetă? aveau vecinii părinţilor mei pe pereţi unele cu păunaşul codrilor, spune-mi de cine mi-e dor. mama a avut o viaţă foarte grea, n-a avut răgaz să brodeze, cred că nici nu avea talent pt asta. i-a murit tatăl când ea era adolescentă, a trebuit să muncească pământul cu boii şi plugul în locul lui, fraţii erau mai mici decât ea. eu am încercat ceva chiar şi în acest context ostil, îmi ieşeau nişte relatări ce s-a mai întâmplat pe uliţa mea pe un caiet pe care l-au găsit ai mei şi mi l-au citit. şi au râs, se pare că le-au plăcut relatările mele, o fi fost ceva în ele, ştiu eu. textele s-au pierdut, nu poţi fi un autor grijuliu cu opera  la 10 ani, dar a rămas în memoria mea, nimeni nu mai poate schimba nimic, e perfect. altfel, îmi amintesc că am mai debutat o dată, debutăm de câte ori vrem, ce mare lucru, de-abia prin 1979, ianuarie, în două reviste simultan, amfiteatru şi luceafărul, fără ca revistele să fi ştiut una de alta, de ce au de gând să facă, adică. una din părţi s-a supărat, pe motiv că aş fi omul celorlalţi. de fapt, eram omul nimănui, duceam şi eu poeziile pe care le scriam pe la reviste, ce să fi făcut altceva cu ele. e adevărat că la revista amfiteatru mergeam de multă vreme, duceam poezii constanţei buzea, citeam în cenaclu, oamenii care veneau acolo erau în viitorul apropiat de atunci cenaclul de luni. 

3. Care a fost drumul până la prima carte ?
3. drumul spre prima carte a fost foarte nasol, am ratat un concurs la editura albatros când aveam un volum gata, din motive de aiureala în care trăiam. pe urmă n-au mai fost concursuri, pe vremea aia, anii 80, se debuta doar aşa, s-au închis porţile generaţiei, gata. dar scriam continuu, conduceam cenaclul din târgovişte, unde invitam tineri scriitori afirmaţi deja, frecventam numele poetului, cenaclul lui cezar ivănescu, trăiam în atmosfera aia şi publicam în reviste, ceea ce pe vremea aia nu era puţin. pe urmă a venit 1989, m-am implicat foarte mult, mergeam la mitinguri anti-fsn, eram în alianţa civică, scurtă vreme şi în partidul alianţei civice, mi se părea f important să contribui la schimbarea la faţă a româniei în direcţia democratizării. acum, la ceea ce trăim acum, aş putea spune că mi-am pierdut timpul, dar nu mai pot face nimic decât să urmăresc împietrit ce fac şi ce spun  vectorii de opinie ai societăţii civile foarte exigenţi, pe bună dreptate, cu iliescu atunci, foarte permisivi, inexplicabil aparent, cu băsescu acum. deşi lucrurile stau exact la fel. revenind, drumul spre prima carte a fost aşa: în 1997, editura cartea românească a organizat primul concurs de debut de după 1989. am trimis, am câştigat şi cartea a apărut. era o carte, întâmplări cu creierul meu,  scrisă prin anii 80, a doua jumătate a deceniului, şi a apărut în 1998, primăvara, pe ea scriind ca an de apariţie 1997. sentimentul meu era de înstrăinare, şi de debut şi de carte şi de lumea literară cu strategiile ei pe care nu le cunosc pt că n-am vrut să le învăţ.  editura a luat un premiu al us pt debuturile pe care le-a făcut (!), cartea mea a luat şi ea un premiu, nu mult după aceea, al asb.  preşedintele juriului era eugen simion, care mi-a strâns mâna puternic, să mă trezească la realitate, cred. peste câţiva ani, urma să scrie nasol despre autorul necunoscut al eseului marin preda şi mitul omului nou, eu adică, deloc trezit la realitate, din moment ce scrie aşa liber despre literatura de sub comunism. de vină e, cred, dan cristea, care mi-a omologat premiul de debut al cărţii româneşti, deşi depăşisem limita de vârstă. s-a făcut că nu observă, din motivele dumnealui, deşi am văzut că i se reclamase flagrantul. iar apoi, în 2004, mi-a publicat şi eseul despre preda, care a supărat atâta pe unii, taman la cartea românească!

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
4. te influenţează ca om şi scriitor mai tot ce trăieşti, într-un sens sau în altul, să faci sau să nu faci ceva. m-au influenţat lecturile, cred, dar ce ştiu eu, oamenii pe care i-am cunoscut, cenaclurile, sau mai nou internetul literar, clubliterar, poate. dar nu înveţi numai lucruri bune, e f complicat. să lăsăm aşa cu influenţa...

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
5. am mai zis, nu pot să rămân indiferent la ce e în jur.  scriitorii mai tineri sunt nepăsători, îşi văd de scris după modelul scriitorului profesionist american. dar nu pot să nu observ cum o dau în bară când se apropie de real. îmi amintesc de motivele rizibile pt care l-au votat ei, unii dintre ei, pe băsescu în 2009, îmi amintesc reticenţa cu care au privit evenimentele din r. moldova,  când cu revolta aceea, care a dus, după un timp, la căderea comuniştilor de la putere.  dar acum, din păcate, nu mai există societate civilă în formă organizată în care să mă implic. scriu pe blog când am ceva de spus, nu cât ar trebui , sau cât aş avea de spus. societatea românească s-a atomizat, instituţiile statului au decăzut chiar şi de la puţina credibilitate la care ajunseseră în vremea lui iliescu şi a lui constantinescu. susţinătorii intelectuali ai lui băsescu îşi apără idolul politic exact cu argumentele susţinătorilor lui iliescu şi par a nu-şi da seama  de poziţia grotescă în care se află. ba chiar şi cu argumentele susţinătorilor lui ceauşescu, dacă e să ne gândim că ei aprobă tot ce face prezidentul, în mod necondiţionat,  pe motiv că ne face binele cu forţa (!), şi că reformează nu ştiu ce.  românii trăiesc în mizerie, mulţi dintre ei, intelectuali mai ales, profesori şi medici, dar şi alte categorii profesionale intelectuale,  în numele unor cuvinte-fetiş, cum sunt reforma, sau criza.  în acelaşi timp, banii de la buget sunt cheltuiţi aiurea, pt a ajunge în buzunarele cui trebuie. să dau un exemplu minor, dar sugestiv: o şcoală din judeţul meu, dâmboviţa, propusă spre demolare, a fost mai întâi renovată, termopanizată, faianţată, lambrisată, dotată cu încălzire centrală şi abia apoi, adică aproape imediat, la o săptămână adică, demolată.  asta e puterea astăzi, respectiv dezinteresul pt tot ce e durabil, de viitor, adică dezinteresul pt instituţii credibile, dublat de interesul pt noi  şi ai noştri. evident, ai lor.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
6. literatura română contemporană este aşa cum o vor cei care o scriu. nu e cazul să ne facem griji pt  ea, se descurcă. o parte dintre scriitori se comportă ca nişte profesionişti, care scormonesc să găsească ceva nou, plăcut şi profitabil la lectură. altă parte trăieşte în trecut, roteşte caleidoscopul modelelor vechi, vorbeşte o limbă literară care nu aparţine nimănui în mod special, sau aparţine tuturor. dar,  ce contează? lumea merge înainte.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
7. timpul creaţiei e cel în care creezi, restul sunt poveşti, unele dintre ele coerente, dar poveşti. scriitorul urmăreşte ceva cu scrisul lui, acuma depinde şi dacă îi reuşeşte şi dacă ce urmăreşte el contează. şi cât contează. am o carte gata de publicat şi alta gata de scris.

Faculataiv :
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere. 

flower power

e zăpadă: o pânză subţire.

dacă treci printre blocuri
dacă laşi urme
aş putea să le văd
dimineaţa când iau pâine din colţ.
sunt un înger sunt ca un înger pot să te văd
dar nu pot să fac nimic pentru tine.

te văd pe străzi
şi simt aerul tău nepăsător dar degeaba.
acum e iarnă şi ninge la greu şi orice siluetă
poate eşti tu. sufăr pentru toate siluetele care dispar la colţuri.
poate bate vântul şi nu auzi strigătul meu
eu te văd iar tu te uiţi spre mine şi nu mă vezi
nu mă auzi iar eu te aud foarte bine
şi asta nu-mi foloseşte la nimic.

aş vrea să pun o capcană
ca pentru o sălbăticiune de pe discovery.
o să pun pantalonii ăia evazaţi maro
pe care i-am sfâşiat în gardul viu de la mitropolie
ştii tu în ce noapte. şi mocasinii ăia cu franjuri la glezne.
şi cămăşile înflorate cu guler mare rotunjit.
cât am bătut gangurile bucureştiului după mocasinii ăia
şi căminele studenţeşti după super riffle de la arabi.
cămăşile negre cu guler ascuţit tighelite cu alb
pantalonii de prelată kaki.
cămăşile uni cambrate.
scurtele de iarnă viu colorate.
am căutat de multe ori prin buzunarele lor
am găsit fel de fel de prostioare
hârtiuţe scrise din care n-am înţeles nimic.
am găsit scrisori şi bileţele de dragoste
şi nu mi-am adus aminte nimic.

2011, Târgovişte

luni, 19 decembrie 2011

prostia ca diamant. sclipitoare şi cu multe feţe adică

* după-amiază, cam când vin eu de la şcoală şi deschid televizorul, observ  în treacăt un serial - sau nişte seriale, nu ştiu exact - coreene, care din corei?? unde se plânge f. mult. de fapt, asta mi-a atras atenţia, cam o treime din timp se plânge, iar în rest cum o mai trece vremea pt oamenii aceia despre care nu ştiu mare lucru, decât că agită săbii şi vorbesc scurt şi dur. m-am şi întrebat de ce-or fi plângând ei atât, aşa le e firea, sau aşa cred ei că e arta...
si vis me flere, dolendum est primum ipsi tibi,  te pomeneşti.
azi am văzut iar spectacolul cu plânsul, dar nu în film, frate, pe străzi şi-n spitale, în uzine şi-n hale, oamenii trântindu-se la pământ şi bocind incredibil.
de fapt am mai văzut asta tot la ei când a murit kim ir sen, pretenu lu chimir gol, numele de cod al lui chao.
acu a murit fiul lui. iar fiul fiului a devenit automat preşedinte. fiul lui chao n-a mai apucat. dar nu ne lăsăm noi întrecuţi de coreeni, poate ne iese cu eba, nu?

* nişte femei cu bani dar fără minte, nişte fotbalişti şi alte persoane au dat sute de mii de euro, case, bijuterii etc unor ghicitoare cu ghiocul ca să le rezolve prin vrajă unele treburi domestice: să le omoare o mamă, să le revină iubitul, să dea un gol etc. unii au fost mulţumiţi, alţii nu. acuma vor banii înapoi cei nemulţumiţi şi ar vrea să îi ajute statul. probabil aşa ar fi normal, dacă mai e cazul să apelăm la normal în ţara asta.
de fapt, amatorii şi amatoarele de vrăji n-au făcut decât să plătească un impozit sever pe prostie. cred că ar avea un buget dolofan statul aplicând acest impozit tuturor credulilor, ca să fiu aşa, un dulce, tuturor pasionaţilor de magii şi paranormale, tuturor amatorilor de teorii ale conspiraţiei etc.
atenţie, nu toţi oamenii aceştia sunt proşti în înţelesul clasic al termenului. un poet român important, nu un prost deci, credea că în sua preşedintele e doar aşa de formă, că puterea reală o are un guvern aflat într-un avion aflat continuu în zbor.
există oameni pt care explicaţiile raţionale nu sunt suficiente, ei caută poveşti în spatele lucrurilor şi cu cât e mai gogonată povestea, cu atât mai fanatici sunt adepţii ei. acesta e un tip nou de prostie, a lumii celei de-a treia faze de hiperconsum, a oamenilor acestei lumi întorşi la un nou tip de analfabetism, analfabeţii cu studii universitare. singura "scuză" e că seamănă periculos de mult cu jocurile artei.

miercuri, 7 decembrie 2011

lansare pe ruinuri

astăzi, 7 decembrie, criticul literar octavian soviany şi-a lansat la târgovişte cartea cinci decenii de experimentalism. compendiu de poezie românească actuală, apărută recent la  noua şi foarte vioaia editură bucureşteană, casa de pariuri literare.
public numeros, tânăr, vânzare bună, de necrezut, nu?
îl aşteptăm şi pe poet şi pe romancier.

marți, 6 decembrie 2011

capra cu iezi zgubilitici

cu cât face mai puţin pentru învăţământ, cu atât are pretenţii mai mari acest stat român în care trăim. apucăturile lui încep să se bazeze tot mai mult pe vechile reflexe comuniste: dă-le puţin şi cere-le mult! bagă frica în ei! ameninţă-i că-i dai afară!
selecţia negativă care operează la intrarea în învăţământ -  se face profesor cine nu reuşeşte altceva mai bun!- aduce anual valuri de noi cadre didactice fără personalitate, cu pregătire îndoielnică, temătoare de controale profesionale şi, în consecinţă, obediente. nu pot să înţeleg altfel comportamentul generaţiilor tinere. n-ar crâcni nici dac-ar munci pe degeaba, presupun, şi asta vine şi ca o consecinţă a propriei aprecieri.
statul actual a observat că elevii nu citesc literatură, au aşadar un vocabular sărac şi o viziune îngustă, reducţionistă, o viaţă interioară minimă, redusă la instincte, o înţelegere sumară a lucrurilor. elevii să citească mai mult! a ordonat statul român actual! dar a uitat ceva, pentru citit trebuie mai întâi carţi. or, cărţi nu s-au mai trimis în şcoli de pe vremea guvernării liberale, cea mai generoasă în această privinţă. guvernul actual apreciază că a fost o risipă pe vremea aceea, ce atâtea cărţi! pe vremea aceea şi profesorii primeau o sumă de bani pt a-şi procura cărţi, poate nu toţi profesorii le cumpărau, dar acum nici vorbă de bani pt cărţi, nici vorbă de salarii întregi. şi lucrurile astea sunt doar o parte din curba de sacrificiu abătută asupra învăţământului de vreo doi ani, curbă de sacrificiu descrisă succint de procentul din pib alocat învăţământului: 2%!
în schimb, se cer profesorilor lucruri absurde, sunt făcuţi vinovaţi de situaţii asupra cărora nu pot avea control şi nici n-ar fi cazul să aibă. viaţa intimă a elevilor, timpul petrecut acasă etc.
societatea îi învaţă pe copii să urască şcoala, chiar şi preşedintele le spune asta, societatea îi învaţă să fie excentrici, să bată cluburile la vârste mici, să se drogheze, unii politicieni au avut în program liberalizarea drogurilor, societatea îi învaţă să rezolve pbl sexuale de la o vârsta fragedă, integrează fetele şi băieţii în aceleaşi cămine etc. foarte bine, dar aşa condiţii, aşa rezultate! şcoala nu e răspunzătoare în atare condiţii.
şi lucrurile încă n-au ajuns la situaţii extreme, deocamdată sunt cazuri izolate care fac deliciul programelor de ştiri senzaţionale. încă n-a apărut elevul înarmat în şcoală, dar...

vineri, 2 decembrie 2011

ziua ciolanului. cu fasole

a trecut.
băsescu şi boc au colindat după ceva voturi şi au cules huiduieli.
apoi marineru s-a dus la ceaunul cu fasole şi cârnaţi al lui onţanu. onţanu, cum se ştie, e şi el unul dintre ofiterii români făcuţi generali pt că au trădat. e şi el în oastea de strânsură a altui general, de aceeaşi factură, oprea.
cred că avem singura armată din lume cu generali înaintaţi în grad pt trădare, nu pt vreun eroism. cât de mic.
seara, prezidentul a făcut apel la înţelegere între români, bla-bla-bla, şi aproape imediat i-a întors spatele fostului preşedinte, emil constantinescu. cam atât valorează vorbele lui băsescu. dar, domnule emil constantinescu, ce căutaţi acolo? l-aţi văzut acolo pe regele mihai?