sâmbătă, 30 iulie 2011

cu mâna altuia

sunt câteva posturi tv cu programe de bucătărie, reţete, mâncăruri exotice sau tradiţionale, ce vrei. nu ştiu cum se face, dar majoritatea au prezentatori-bucătari bărbaţi. de fapt, se face în felul următor: bărbaţii au reputaţie de buni bucătari, evident nu la ei acasă.
totuşi, când îi văd pe aceşti bucătari amestecând compoziţiile cu mâinile goale, când îi văd băgând degeţelul în sosuri şi apoi în guriţă, îmi piere orice chef să gust din mâncărurile lor.

miercuri, 27 iulie 2011

pentru ce e făcută lumea

s-au făcut măricei, sunt dolofani şi prostuţi, se împiedică în orice şi cad. dimineaţa îi văd de la fereastră dormind în iarbă, în acelaşi loc unde zăceau sub rafalele de ploaie când au fost furtuni.
mama lor te supraveghează cu grijă dacă vrei să te joci cu puii ei, deşi mare lucru n-ar putea face. ei sunt foarte dornici de joacă, dar cred că ştiu deja că lumea nu e făcută pt asta. în timpul furtunilor, ea nu s-a priceput să le găsească vreun adăpost ceva. stăteau cu toţii, mamă şi pui, sub torentele incredibile, sub cer. ea nu scotea niciun sunet, ei însă scânceau, ţipau din când în când, cum poate să fie aşa  rău cel care varsă atâta apă rece şi frig peste ei.

luni, 25 iulie 2011

vis/real

l-am visat pe j.p., un amic mort de câţiva ani, ştiam şi în vis că e mort, voia să ne spună ceva şi eram curios ce. mergeam către o casă, voiam să intrăm, să ne aşezăm undeva şi să vorbim. în timp ce mergeam mă gândeam că el, fiind mort, ce nevoie mai are să meargă pe jos, poate să se deplaseze oricum. m-am uitat înapoi să văd dacă mai vine după noi. dispăruse.
- nu începe cu de-astea, am zis.

miercuri, 20 iulie 2011

avem treabă




vestea bună e că nu sunt veşti proaste: familia a supravieţuit furtunii.
dar să ne vedem de treabă, să ne cultivăm grădina.
ea e la prima experienţă de mamă, nu se prea pricepe şi ar mai vrea încă să se joace. când latră vreun golan prin parcare, lasă baltă pe cei mici şi se duce repede să vadă ce e.
cum-necum, puii ei s-au făcut de câteva săptămâni, dar n-o să stea tot timpul lângă ei. îi vede şi de la distanţă, pe căldura asta.

luni, 18 iulie 2011

fiat justitia pereat mundus

romanii răpeau sabine, românii fură focoase. vedeţi legătura?

dar ei fură şi motorină, dar şi documente secrete, dar şi voturi, şi câte altele.

furtul de voturi, chiar şi dovedit, e considerat o chestie ete-aşa,  minoră, mare scofală.

din fiat justitia, în italia a rămas măcar fiat. în romania, nici atât, traducerea nimerită a dictonului e  dacă ar fi dreptate, ar pieri lumea (bună), ceea ce nu reprezintă chiar o traducere corectă, dar aproape de adevăr.

duminică, 17 iulie 2011

vremuri mărunte

se spunea despre Plateau de Beille, finişul etapei de ieri a turului franţei, că dă numele câştigătorului competiţiei, pt că acolo au câştigat rutieri celebri precum marco pantani sau lance armstrong. ieri a câştigat un anonim, iar thomas voeckler şi-a menţinut tricoul galben. ar putea însemna că voeckler va câştiga ediţia 2011 a turului? 
aşa arată celebra competiţie, care ocupă mijlocul verii şi atenţia a miliarde de pământeni, în epoca post-armstrong: cu un câştigător al ultimelor ediţii neconvingător (contador), poate şi pt că stă cu sabia lui damocles deasupra capului, recte controale antidoping, cu fraţii schleck prea lipsiţi de tupeu, cu un cadell evans pescuind în ape tulburate de alţii, cu un basso lipsit de forţa necesară. cam aceştia ar fi favoriţii, şi cum ei par interesaţi mai degrabă să nu câştige adversarii decât să câştige ei înşişi, tricoul galben rămâne pe umerii unui om de pluton. ar fi culmea să fie aceasta situaţia şi la paris, la final.


Plateau de Beille de ieri a fost o dezamăgire, andy schleck a atacat abia pe ultimele sute de metri, câştigând 3 secunde faţă de lider. ce spectacol "măreţ"!...

sâmbătă, 16 iulie 2011

diavolul din oglindă

profesorii îşi ameninţă elevii: dacă nu învăţaţi, o să ajungeţi la munca de jos (în romania munca e percepută ca o sancţiune socială), sau poate şi mai rău, la coada vacii, sau, mai nou, oameni ai străzii, homleşi, aurolaci, boschetari.
medicii îşi ameninţă pacienţii: dacă nu vă abţineţi de la sare, zahăr şi alcool, de la fumat, droguri şi nopţi nedormite etc, o să îmbătrâniţi urât şi mai devreme, o să suprapopulaţi spitalele şi cimitirele.
preoţii îşi ameninţă enoriaşii: dacă nu respectaţi cele zece porunci, o să vă ia dracu, în toate sensurile.

presa nu-şi ameninţă cititorii sau telespectatorii. presa urmăreşte doar cum se îndeplinesc profeţiile profesorilor, medicilor, preoţilor. totuşi, mulţi o urăsc. de ce oare?

vineri, 15 iulie 2011

emetiral (pt cine are nevoie)

# Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, în procesul privind averea dobândită de fostul ministru PSD Dan Ioan Popescu şi soţia sa confiscarea a peste 4 milioane de lei, soluţia putând fi contestată în termen de 30 de zile la un complet superior.


aşadar averile care nu se justifică pot fi confiscate şi nu e nevoie de legi noi, cu atât mai puţin de modificarea constituţiei pe acest aspect, cum ne vrăjea echipa băsescu-boc. acum ar trebui ca ioana băsescu să justifice cu documente de unde a avut 1 milion de euro să-şi cumpere apartamentul de lux.


emil boc, intervievat de inventatorul găinii care a născut pui vii, adică ion cristoiu, a dat de înţeles că pdl va forma guvernul viitor chiar şi dacă nu va câştiga alegerile, cum e de aşteptat.


vrabia mălai visează. emil boc putea să declare că pdl va forma viitorul guvern chiar şi dacă nu va participa la alegeri, că tot aia era.


# mulţi comentatori urmăresc eforturile băsiste de a schimba legea electorală, împărţirea administrativă a ţării, votul prin corespondenţă etc,  în speranţa unui câştig electoral pedelist. ei comentează ca pe o fatalitate angajamentul ministrului de externe, baconski, de a aduce un milion de voturi din diaspora pentru pdl.


în locul lamentaţiilor, opoziţia ar trebui să-şi ia măsuri să aduca şi ea un milion de voturi din diaspora,  folosind exact aceleaşi metode ca şi baconski.


# a început sezonul plimbărilor pe la dna a miniştrilor udemerişti. campania seamănă, ca trasă la indigo, cu sezonul vânării de miniştri liberali în anii 2007-2008.


niciun ministru liberal din anii 2007-2008 nu a fost găsit vinovat, probabil aceeaşi este şi situaţia miniştrilor udemerişti. păpuşarii politicii româneşti nu dau dovadă de prea multă imaginaţie şi nici nu observă că vântul nu mai suflă în pânzele lui băsescu.

joi, 14 iulie 2011

are you interested?(cu mămăiţa la agăţat)

îmi place să mă joc, să mă prostesc, cum se zice la ţară. mi-am făcut cont pe facebook exact din acest motiv, nu pt că aş crede că e o formă reală de socializare.
nu demult am dat click pe o chestie are you interested? şi de atunci tot primesc mesaje de acolo, cu poze.
în poze tot felul de mămăiţe, unele cu nepoţei alături, altele solitare zâmbind languros, ba chiar şi bărbaţi.
are you interested?
bănuiesc că mămăiţele mă invită să ne plimbăm prin parcuri cu nepoţeii noştri. dar eu n-am nepoţei! bănuiesc că bărbaţii mă invită la o bere la terasă. dar eu nu mai beau alcool!

mă uit în oglindă ca să înţeleg mai bine ce e cu invitaţiile astea. ha ha!

miercuri, 13 iulie 2011

o mostră de cultură

"Dana Grecu e o bravă fată din popor, cam nărăvaşă, cam prea guralivă, cam prost-crescută. Andreea Creţulescu are stilul unui extract de fiere, ambalat în zâmbete. Ţi se face frică.
Am tot soiul de obiecţii la Guvernul Boc. Aş putea să acopăr, cu astfel de obiecţii, criza de subiecte în care mă aflu uneori, într-o ţară - a noastră - în care e plin de „evenimente" şi „ştiri", dar în care nu se întâmplă mai nimic, în orice caz nimic care să nu fie previzibil, jucat la preţuri mici, trivial. Sunt sigur că realitatea românească e mai bogată şi mai vie decât scena politică şi decât ecourile ei mediatice. Dar despre această realitate nu se vorbeşte. Se vorbeşte numai despre lucrurile care pot încinge spiritele la nivel de băcănie. Aş putea, totuşi, cum spuneam, să emit unele opinii critice despre actuala guvernare. Dar, dacă se întâmplă să mă uit la anumite emisiuni de la Realitatea TV sau de la vreuna dintre Antene, îmi piere cheful. Sunt atât de burzuluite, de gogonate, de caraghioase în furia lor monotonă, încât mă trezesc, fără să vreau, în postura de simpatizant al celor de la Putere, atacaţi, seară de seară, în ample sesiuni de dansuri macabre. Pe scurt, când mă uit la dl Gâdea sau la dna Grecu, Boc îmi stârneşte mici duioşii."


textul de mai sus este un fragment dintr/un articol de dl andrei pleşu, apărut ieri în adevărul.ro. l-am adus aici, cum te duci la policlinică cu borcănelul la analize. ce ne spune dl pleşu în stilul d-lui învechit, previzibil, apodictic? că ar avea multe de reproşat guvernului boc, dar nu poate s-o facă. de ce nu poate s-o facă? pt că se uită la emisiuni pe realitatea sau pe antene şi îl apucă duioşia de boc. dl pleşu fiind o persoană duioasă, dlui lasă naibii obiecţiile la guvernul boc şi trage un ropot fierbinte de lacrimi pe umărul vajnicului prim-cositor al ţării.
sunt total descumpănit de lipsa de imaginaţie a acţiunilor d-lui pleşu. îmi permit să-i sugerez ca, de câte ori mai are obiecţii la guvernul boc, să nu şi le mai reprime ca acum, să nu se mai uite la realitatea sau la antene, şi să se ducă la emisiunile rodicăi culcer, sau a lui mircea marian, sau a lui radu moraru, sau a lui robert turcescu/ion cristoiu şi să-şi expună obiecţiile acolo. sunt mult mai multe televiziunile care pansează rănile guvernării băsescu-boc decât cele două care o rănesc. d-l pleşu nu le ştie? le ignoră? le consideră prea pupincuriste pentru gustul d-lui, cu obiecţii?
e o pierdere să nu aflăm până la sfârşit care erau obiecţiile d-lui pleşu la guvernul boc. sau era, doar aşa, o aducere din condei? atunci condeiul d-lui pleşu de o contondenţă periferic-urbană e tare obosit, plictisit, neglijent, şi înnegreşte fără convingere hârtia.  într-o ţară - a noastră - în care e plin de „evenimente" şi „ştiri", dar în care nu se întâmplă mai nimic  zice maestrul pleşu, iar apoi sunt sigur că realitatea românească e mai bogată şi mai vie decât scena politică şi decât ecourile ei mediatice  la nici două rânduri mai jos.

dilemele dlui pleşu.

marți, 12 iulie 2011

vrute şi, mai ales, nevrute

# vara prea cald, iarna prea frig, bietul român s-a adaptat la munca în porţii mici, ca să nu-i facă rău, după cum ne-a arătat drăghicescu. cum să fim ca occidentalii, când aici nu e ca-n occidentul răcorit de oceane, aici ne bate ba soarele-n cap, ba crivăţu-n cur?

# mă enervează pronunţia în hiat şi nu în diftong a numelor proprii moldoveneşti gen cojocari-u, funeri-u, rotari-u etc, când e clar că e cojoca-riu, fune-riu, rota-riu. e adevărat că e fonetism regional, dar pare mai corect să pronunţăm ca vorbitorii, decât să inventam păsăreasca. cum sună moş nechifor coţcari-ul?


#cei care încearcă să explice de ce a băgat statul român bani într-un meci de box profesionist, bani pe care nu are cum să-i mai vadă înapoi, încep aşa: ce, dom-le, erau bani europeni!
asta e cea mai bună explicaţie pt faptul că accesăm aşa greu fondurile europene care ne sunt rezervate. sunt bani europeni, să-i facem praf, e gândirea subtextuală a românului, cu care occidentalii n-au cum să fie de acord. să ne facem propagandă cu ei, e gândirea politicianului. cînd, dacă tot erau bani pt turism, avem atâtea locuri inaccesibile turismului din cauza drumurilor dezastruoase. un ex. valea cernei, parcul naţional domogled.

luni, 11 iulie 2011

în alb/negru

fostul campion mondial la box, doroftei, a comentat pe un ton rezervat meciul lui lucian bute cu francezul mendy. din comentariul lui eu am înţeles că meciul a fost umflat mediatic, pt ca reţeta să crească. adică mai pe româneşte a fost o şuşă, sau cam aşa ceva, oricum mai puţin sport şi mai mult afacere. doroftei ar fi făcut bine dacă ar fi nuanţat, dacă ar fi completat că nu e vina lui bute. bute boxează cu cine îi spune ibf. ibf este doar una din cele vreo 5 federaţii internaţionale de box care organizează meciuri şi decernează titluri mondiale. dacă am compara boxul cu fotbalul, să zicem, e ca şi cum am avea simultan cinci campioane mondiale, ceea ce trebuie să admitem că e aberant. la box treaba funcţionează, dar nimeni nu poate exclude latura comercială a acestei situaţii.
rezervele exprimate de doroftei, un campion f iubit până mai ieri, l-au umplut de dejecţiile verbale şi borâtura comentatorilor de ocazie care populează internetul şi infestează agenţiile de ştiri.
- nu te atinge de campionul nostru de azi, tu eşti doar un fost campion, un expirat, asta e esenţa comentariilor anti-doroftei.
se pare că nu putem trăi decât în prezent, ca veselii aborigeni cu sârmă în nas, nu putem gândi decât în alb-negru, nu putem decât iubi/urî.
lumea fără nuanţe, fără spirit critic, este o lume oribilă.

duminică, 10 iulie 2011

gargară de vară

de la să facem totul! de pe vremea lui chao, am ajuns la să facem ceva! pe vremea lui băse.

vectori ai opiniei publice cu feţe luminoase se străduiesc să emane energie pozitivă. să facem ceva, oameni buni!


ce? întreabă cultivatorii de pepeni de la dăbuleni. pepenii noştri nu se cumpără, deşi sunt mai ieftini, se cumpără pepeni din grecia... ce să facem?


faceţi ceva! continuă feţele luminoase, vectori ai opiniei publice. apoi emisiunea li se termină şi pleacă acasă liniştiţi că pe ziua respectivă au făcut ceva.

vineri, 8 iulie 2011

semne de caniculă

temperatura înaltă nu face bine la creier:
- în bucureşti mulţi s-au isterizat şi atacă salvările pe motiv că răpesc copii ca să le preleveze organele.
- dintr-un succes al ministerului, bacalaureatul cu promovare sub 50% de anul acesta este interpretat acum ca o vinovăţie a profesorilor. în consecinţă, un individ, un ongist, propune ca profesorii să fie chemaţi din concediu ca să-i pregătească, evident gratuit, pe picaţi.
trecând peste caracterul cvasiimposibil al misiunii - cine a picat la română nu va putea citi într-o lună ce n-a citit în 4 ani, la fel la matematică, ce n-a înţeles în 4 ani nu va înţelege cu niciun chip într-o lună - este de remarcat disponibilitatea unora de a pune pe profesori la o muncă forţată şi inutilă, pe motiv că era de datoria lor ca elevii să promoveze. datoria profesorilor este de a desfăşura lecţii, datoria elevilor este de a învăţa. cine nu şi-a făcut treaba?
să-i acuzi pe profesori că elevii nu învaţă e ca şi cum a-i acuza pe preoţi că enoriaşii lor păcătuiesc, e cum i-ai acuza pe ingineri că maşinile se strică, pe medici că unii oameni mor mai devreme etc.

decăderea învăţământului românesc tocmai de aici a pornit, de la forţarea lui să obţină rezultate spectaculoase din nimic. vreţi promovare 100%? nimic mai simplu.

marți, 5 iulie 2011

vremea contestaţiei

se pălăvrăgeşte aşa de mult despre bacalaureat, încât mi-e jenă să mai adaug ceva. totuşi, nu mă abţin să  corectez măcar ceea ce mi se pare fals grosolan:

învăţământul românesc scade constant în calitate, începând din 1990.
fals. învăţământul românesc a scăzut calitativ începând cu anii 75 - 80, când ceauşescu a desfiinţat repetenţia în ciclul primar, a introdus practica productivă (recte culesul de porumb, cartofi, lucrările agricole de primăvară etc) în locul cursurilor, a generalizat liceele industriale în care se putea intra cu orice medie până la ocuparea locurilor, chiar medii puţin mai mari de 1,00, a pus accent pe educaţia politică în defavoarea instrucţiei. ar trebui întrebaţi părinţii acestor picaţi la bacalaureat de azi ce liceu au făcut şi cu ce medie au intrat acolo. dacă după 89 elevii au copiat la bacalaureat, asta s-a întâmplat pt că aşa se obişnuia cu mult timp înainte. eu am văzut faze când venea un profesor în sala de examen şi scria rezolvările pe tablă, iar preşedintele de comisie, vreun universitar-politruc, instruia comisia înainte de examen în lumina ideii că bacalaureatul este o sărbătoare şcolară, şi de aceea nu trebuie întinată cu rezultate proaste, neconforme cu societatea socialistă,culme de progres şi civilizaţie.
după 1989, învăţământul a continuat să alunece pe pantă  pt că nu s-a modernizat.

exigenţa profesorilor asistenţi arată schimbarea de atitudine a profesorilor şi este opţiunea lor.
fals. din păcate profesorii sunt o categorie profesională obedientă, care execută partitura ce i se comandă. anul acesta i s-a cerut imperativ, cu ameninţări chiar, să nu admită copiatul şi asta a făcut.

luni, 4 iulie 2011

traian decebalus perscorilo

traian băsescu a lăsat să se înţeleagă, iar fratele lui a spus-o clar, că în locul regelui mihai, când i s-a cerut abdicarea, s-ar fi lăsat împuşcat.

aşteptăm acum să ne spună ce ar fi făcut în locul elevilor care au susţinut anul acesta examenul de bacalaureat, dacă pe vremea când se copia l-a luat cu 7,40.

sau ce-ar fi făcut eba.

duminică, 3 iulie 2011

bacul se întoarce

rezultatele bacului de anul acesta, sub 50% promovabilitate, sunt ceva mai aproape de adevăr. adevărul adevărat ar fi fost 20-25% după părerea mea.
rezultatele par a fi cele scontate. s-au pus camere de luat vederi, dar nu peste tot, au fost supraveghetori, dar nu la fel de vigilenţi peste tot. după cum am mai scris aici că am aflat pe surse, s-a urmărit transformarea bacului în măciucă de omorât facultăţile particulare.
rezultatele, dacă ar fi fost cele reale de 20-25 %, ar fi arătat de cât interes se mai bucură învăţământul liceal românesc din partea societăţii de manelişti în care trăim, de la elevi, părinţi, familie şi până la guvern.

sâmbătă, 2 iulie 2011

să vizităm franţa gratis

a început tour de france!
e greu să urmăreşti un tur al franţei lipsit de marii ciclişti ai epocii lance armstrong. dar revenirea acestuia anul trecut  ne-a spus clar: ce-a fost a trecut, ochii pe viitor.
ochii pe fraţii schleck!