sâmbătă, 31 decembrie 2011

pielea năpârlită a lui 2011

ultima impresie contează, aşa că 2011 se încheie prost. iată de ce:

sunt în parcare la kaufland, e o aglomeraţie indescriptibilă şi înăuntru şi afară, maşinile bâjbâie după un loc, eu dau să ies în marşarier, buf! l-am lovit, asta e, parcă era pe contrasens, dar ce mai contează, am asigurare casco şi rca, ce-mi pasă. hai la asigurator, bine că nu mai trebuie şi la poliţie, asiguratorul avea nişte funcţionari pt constatări şi întocmirea dosarului, dar ei nu mai sunt unde erau, la marginea oraşului. hai în oraş! dar nici acolo, acolo obţinem doar numărul de bucureşti unde ni se deschide dosarul şi apoi, hai în cealaltă parte a oraşului să facem pozele şi tot restul. parcă vă ştiu, zice omul de la constatări. sigur, de astă vară, când mi s-a spart baia de ulei în drum spre peştera. ce vă trebuia să vă duceţi cu maşina pe coclauri! uite, eu nu mă duc pe dumul ăla, vedeţi! mi-a zis astă vară. ce vă trebuie să mergeţi la kaufland cu maşina! uite, eu nu mă duc, trimit soţia cu sacoşa, îmi zice, previzibil deja, acum. asta e, n-are încotro, trebuie să se ocupe de noi, deşi e suspicios, bănuie un aranjament între mine şi partea vătămată, partea vătămată s-a temut tot timpul că aş putea să mă car dracului şi să las treaba aşa, nerezolvată, ar fi preferat să-i dau nişte bani, cred. prea multă alergătura, prea multe formulare de completat. în fine, pot să plec acasă după vreo două ore.

tot în aceste zile lui cristi i s-a stricat kindle, a trebuit corespondenţă cu amazon, garanţia expira în câteva zile.
tu te aştepţi să-ţi trimită aparat nou înainte să vadă ce s-a întâmplat cu cel vechi?, i-am zis lui cristi, convins că nimeni nu poate fi atât de credul. ei bine, se pare că nu toată lumea e suspicioasă ca noi, românii, şi că amazon chiar aşa va proceda, va trimite noul aparat şi apoi va aştepta să-l trimitem pe cel înlocuit.
treaba asta chiar m-a surprins, în două feluri contradictorii cu referire la ei şi la noi, şi mi-a făcut şi o idee despre cum s-or fi folosind unii compatrioţi de credulitatea lor. ceea ce m-a jenat.

duminică, 25 decembrie 2011

cu capra prin cartier. pauză de ţigară






de crăciun, trebuie să admiri sticla de whiskey, nu s-o goleşti.


altfel, o să vezi colindători turnând   lichid de frână la motor şi o să admiri capra care fumează!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

nu este totul pierdut! (leapşă preluată de la horia gârbea)

ştiu că o comunitate de douăzeci de milioane nu poate pieri cu una cu două, deşi se vede cu ochiul liber că se străduieşte din toate puterile.
aşa că semnele degradării comunitare, oameni călcându-se în picioare pt tigăi la promoţie, votanţi convinşi cu un kil de ulei, babe înscrise la partid pt o pâine, politicieni şi ziarişti schimbându-şi discursul şi partidul de la o zi la alta, de parcă le-a comutat butonul cineva, semnele astea deci, le iau precum ia gospodina spuma din ciorbă. spre binele ciorbei, adică.
deocamdată, nu vedem ce fierbe în oală, vom gusta anul viitor la alegeri. în caz că nu va da pe dinafară până atunci, deşi semne nu sunt, dar nici în 89 nu erau.

totuşi, gestul domnului emil constantinescu de a merge la înmormântarea omului deosebit care a fost vaclav havel împreună cu traian băsescu, cu avionul prezidenţial, m-a surprins.
prima dată m-a enervat. domnul emil constantinescu e chiar atât de naiv? ce şi-a închipuit că face t.b. în afara unui gest de imagine favorabilă lui? crede că şi-a abandonat lupul blana, sau că t.b. va discuta vreodată  cu adversarii altfel decât cu un cap în gură?
pe urmă, mi-am dat seama că domnul emil constantinescu n-a făcut decât să arate că a rămas acelaşi din posterul electoral de prin 92: ochi visători spre cerul albastru cu norişori.
ceea ce nu e rău. e bine să ştim că nu s-a degradat totul, că mai există lucruri simple, credinţe şi naivitaţi.
uneori naivitatea poate fi mai puternică decât ura.

transmit leapşa mai departe blogurilor: liber-poezionistElisa - gradina mea de visjoc fecundblogul meuwhite noiseioana geacăr/photography/writing, dar şi oricui mai vrea din lista de bloguri pe care le citesc.

miercuri, 21 decembrie 2011

ancheta de pe blogul lui petruţ pârvescu

George Geacăr – Scriitorul – destin şi opţiune




„cred în opţiune. nu ştiu mare lucru despre destin, în afară de ceea ce am citit prin cărţi. dar lucrurile adevărate le trăieşti cu mintea ta, nu cu a altora, de la ei îţi poate veni o sugestie, nu mai mult. e adevărat că nici asta nu e puţin.”




1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
1. cred în opţiune. nu ştiu mare lucru despre destin, în afară de ceea ce am citit prin cărţi. dar lucrurile adevărate le trăieşti cu mintea ta, nu cu a altora, de la ei îţi poate veni o sugestie, nu mai mult. e adevărat că nici asta nu e puţin. în fine, destin o fi pt mine că m-am născut într-un sat fără să pot învăţa să fiu ţăran, că m-am născut în anul în care a murit stalin – n-am putut  fi contemporani decât vreo două luni cred, nu ştiu din vina cui – că nu mă puteam integra în lumea comunistă din vina familiei şi din vina mea, dar mai ales din vina lor, că nu mă pot integra nici în această lume capitalistă, vorba vine capitalistă, pt că nu e, e un joc tragic, pt că e stupid, de-a hoţii şi fraierii.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.
2. debutul unui scriitor e un motiv de broderie. putem face mileuri cu motivul ăsta, dacă mai ştiţi ce e e un mileu. sau putem face carpete, ştiţi ce e o carpetă? aveau vecinii părinţilor mei pe pereţi unele cu păunaşul codrilor, spune-mi de cine mi-e dor. mama a avut o viaţă foarte grea, n-a avut răgaz să brodeze, cred că nici nu avea talent pt asta. i-a murit tatăl când ea era adolescentă, a trebuit să muncească pământul cu boii şi plugul în locul lui, fraţii erau mai mici decât ea. eu am încercat ceva chiar şi în acest context ostil, îmi ieşeau nişte relatări ce s-a mai întâmplat pe uliţa mea pe un caiet pe care l-au găsit ai mei şi mi l-au citit. şi au râs, se pare că le-au plăcut relatările mele, o fi fost ceva în ele, ştiu eu. textele s-au pierdut, nu poţi fi un autor grijuliu cu opera  la 10 ani, dar a rămas în memoria mea, nimeni nu mai poate schimba nimic, e perfect. altfel, îmi amintesc că am mai debutat o dată, debutăm de câte ori vrem, ce mare lucru, de-abia prin 1979, ianuarie, în două reviste simultan, amfiteatru şi luceafărul, fără ca revistele să fi ştiut una de alta, de ce au de gând să facă, adică. una din părţi s-a supărat, pe motiv că aş fi omul celorlalţi. de fapt, eram omul nimănui, duceam şi eu poeziile pe care le scriam pe la reviste, ce să fi făcut altceva cu ele. e adevărat că la revista amfiteatru mergeam de multă vreme, duceam poezii constanţei buzea, citeam în cenaclu, oamenii care veneau acolo erau în viitorul apropiat de atunci cenaclul de luni. 

3. Care a fost drumul până la prima carte ?
3. drumul spre prima carte a fost foarte nasol, am ratat un concurs la editura albatros când aveam un volum gata, din motive de aiureala în care trăiam. pe urmă n-au mai fost concursuri, pe vremea aia, anii 80, se debuta doar aşa, s-au închis porţile generaţiei, gata. dar scriam continuu, conduceam cenaclul din târgovişte, unde invitam tineri scriitori afirmaţi deja, frecventam numele poetului, cenaclul lui cezar ivănescu, trăiam în atmosfera aia şi publicam în reviste, ceea ce pe vremea aia nu era puţin. pe urmă a venit 1989, m-am implicat foarte mult, mergeam la mitinguri anti-fsn, eram în alianţa civică, scurtă vreme şi în partidul alianţei civice, mi se părea f important să contribui la schimbarea la faţă a româniei în direcţia democratizării. acum, la ceea ce trăim acum, aş putea spune că mi-am pierdut timpul, dar nu mai pot face nimic decât să urmăresc împietrit ce fac şi ce spun  vectorii de opinie ai societăţii civile foarte exigenţi, pe bună dreptate, cu iliescu atunci, foarte permisivi, inexplicabil aparent, cu băsescu acum. deşi lucrurile stau exact la fel. revenind, drumul spre prima carte a fost aşa: în 1997, editura cartea românească a organizat primul concurs de debut de după 1989. am trimis, am câştigat şi cartea a apărut. era o carte, întâmplări cu creierul meu,  scrisă prin anii 80, a doua jumătate a deceniului, şi a apărut în 1998, primăvara, pe ea scriind ca an de apariţie 1997. sentimentul meu era de înstrăinare, şi de debut şi de carte şi de lumea literară cu strategiile ei pe care nu le cunosc pt că n-am vrut să le învăţ.  editura a luat un premiu al us pt debuturile pe care le-a făcut (!), cartea mea a luat şi ea un premiu, nu mult după aceea, al asb.  preşedintele juriului era eugen simion, care mi-a strâns mâna puternic, să mă trezească la realitate, cred. peste câţiva ani, urma să scrie nasol despre autorul necunoscut al eseului marin preda şi mitul omului nou, eu adică, deloc trezit la realitate, din moment ce scrie aşa liber despre literatura de sub comunism. de vină e, cred, dan cristea, care mi-a omologat premiul de debut al cărţii româneşti, deşi depăşisem limita de vârstă. s-a făcut că nu observă, din motivele dumnealui, deşi am văzut că i se reclamase flagrantul. iar apoi, în 2004, mi-a publicat şi eseul despre preda, care a supărat atâta pe unii, taman la cartea românească!

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
4. te influenţează ca om şi scriitor mai tot ce trăieşti, într-un sens sau în altul, să faci sau să nu faci ceva. m-au influenţat lecturile, cred, dar ce ştiu eu, oamenii pe care i-am cunoscut, cenaclurile, sau mai nou internetul literar, clubliterar, poate. dar nu înveţi numai lucruri bune, e f complicat. să lăsăm aşa cu influenţa...

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
5. am mai zis, nu pot să rămân indiferent la ce e în jur.  scriitorii mai tineri sunt nepăsători, îşi văd de scris după modelul scriitorului profesionist american. dar nu pot să nu observ cum o dau în bară când se apropie de real. îmi amintesc de motivele rizibile pt care l-au votat ei, unii dintre ei, pe băsescu în 2009, îmi amintesc reticenţa cu care au privit evenimentele din r. moldova,  când cu revolta aceea, care a dus, după un timp, la căderea comuniştilor de la putere.  dar acum, din păcate, nu mai există societate civilă în formă organizată în care să mă implic. scriu pe blog când am ceva de spus, nu cât ar trebui , sau cât aş avea de spus. societatea românească s-a atomizat, instituţiile statului au decăzut chiar şi de la puţina credibilitate la care ajunseseră în vremea lui iliescu şi a lui constantinescu. susţinătorii intelectuali ai lui băsescu îşi apără idolul politic exact cu argumentele susţinătorilor lui iliescu şi par a nu-şi da seama  de poziţia grotescă în care se află. ba chiar şi cu argumentele susţinătorilor lui ceauşescu, dacă e să ne gândim că ei aprobă tot ce face prezidentul, în mod necondiţionat,  pe motiv că ne face binele cu forţa (!), şi că reformează nu ştiu ce.  românii trăiesc în mizerie, mulţi dintre ei, intelectuali mai ales, profesori şi medici, dar şi alte categorii profesionale intelectuale,  în numele unor cuvinte-fetiş, cum sunt reforma, sau criza.  în acelaşi timp, banii de la buget sunt cheltuiţi aiurea, pt a ajunge în buzunarele cui trebuie. să dau un exemplu minor, dar sugestiv: o şcoală din judeţul meu, dâmboviţa, propusă spre demolare, a fost mai întâi renovată, termopanizată, faianţată, lambrisată, dotată cu încălzire centrală şi abia apoi, adică aproape imediat, la o săptămână adică, demolată.  asta e puterea astăzi, respectiv dezinteresul pt tot ce e durabil, de viitor, adică dezinteresul pt instituţii credibile, dublat de interesul pt noi  şi ai noştri. evident, ai lor.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?
6. literatura română contemporană este aşa cum o vor cei care o scriu. nu e cazul să ne facem griji pt  ea, se descurcă. o parte dintre scriitori se comportă ca nişte profesionişti, care scormonesc să găsească ceva nou, plăcut şi profitabil la lectură. altă parte trăieşte în trecut, roteşte caleidoscopul modelelor vechi, vorbeşte o limbă literară care nu aparţine nimănui în mod special, sau aparţine tuturor. dar,  ce contează? lumea merge înainte.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
7. timpul creaţiei e cel în care creezi, restul sunt poveşti, unele dintre ele coerente, dar poveşti. scriitorul urmăreşte ceva cu scrisul lui, acuma depinde şi dacă îi reuşeşte şi dacă ce urmăreşte el contează. şi cât contează. am o carte gata de publicat şi alta gata de scris.

Faculataiv :
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere. 

flower power

e zăpadă: o pânză subţire.

dacă treci printre blocuri
dacă laşi urme
aş putea să le văd
dimineaţa când iau pâine din colţ.
sunt un înger sunt ca un înger pot să te văd
dar nu pot să fac nimic pentru tine.

te văd pe străzi
şi simt aerul tău nepăsător dar degeaba.
acum e iarnă şi ninge la greu şi orice siluetă
poate eşti tu. sufăr pentru toate siluetele care dispar la colţuri.
poate bate vântul şi nu auzi strigătul meu
eu te văd iar tu te uiţi spre mine şi nu mă vezi
nu mă auzi iar eu te aud foarte bine
şi asta nu-mi foloseşte la nimic.

aş vrea să pun o capcană
ca pentru o sălbăticiune de pe discovery.
o să pun pantalonii ăia evazaţi maro
pe care i-am sfâşiat în gardul viu de la mitropolie
ştii tu în ce noapte. şi mocasinii ăia cu franjuri la glezne.
şi cămăşile înflorate cu guler mare rotunjit.
cât am bătut gangurile bucureştiului după mocasinii ăia
şi căminele studenţeşti după super riffle de la arabi.
cămăşile negre cu guler ascuţit tighelite cu alb
pantalonii de prelată kaki.
cămăşile uni cambrate.
scurtele de iarnă viu colorate.
am căutat de multe ori prin buzunarele lor
am găsit fel de fel de prostioare
hârtiuţe scrise din care n-am înţeles nimic.
am găsit scrisori şi bileţele de dragoste
şi nu mi-am adus aminte nimic.

2011, Târgovişte

luni, 19 decembrie 2011

prostia ca diamant. sclipitoare şi cu multe feţe adică

* după-amiază, cam când vin eu de la şcoală şi deschid televizorul, observ  în treacăt un serial - sau nişte seriale, nu ştiu exact - coreene, care din corei?? unde se plânge f. mult. de fapt, asta mi-a atras atenţia, cam o treime din timp se plânge, iar în rest cum o mai trece vremea pt oamenii aceia despre care nu ştiu mare lucru, decât că agită săbii şi vorbesc scurt şi dur. m-am şi întrebat de ce-or fi plângând ei atât, aşa le e firea, sau aşa cred ei că e arta...
si vis me flere, dolendum est primum ipsi tibi,  te pomeneşti.
azi am văzut iar spectacolul cu plânsul, dar nu în film, frate, pe străzi şi-n spitale, în uzine şi-n hale, oamenii trântindu-se la pământ şi bocind incredibil.
de fapt am mai văzut asta tot la ei când a murit kim ir sen, pretenu lu chimir gol, numele de cod al lui chao.
acu a murit fiul lui. iar fiul fiului a devenit automat preşedinte. fiul lui chao n-a mai apucat. dar nu ne lăsăm noi întrecuţi de coreeni, poate ne iese cu eba, nu?

* nişte femei cu bani dar fără minte, nişte fotbalişti şi alte persoane au dat sute de mii de euro, case, bijuterii etc unor ghicitoare cu ghiocul ca să le rezolve prin vrajă unele treburi domestice: să le omoare o mamă, să le revină iubitul, să dea un gol etc. unii au fost mulţumiţi, alţii nu. acuma vor banii înapoi cei nemulţumiţi şi ar vrea să îi ajute statul. probabil aşa ar fi normal, dacă mai e cazul să apelăm la normal în ţara asta.
de fapt, amatorii şi amatoarele de vrăji n-au făcut decât să plătească un impozit sever pe prostie. cred că ar avea un buget dolofan statul aplicând acest impozit tuturor credulilor, ca să fiu aşa, un dulce, tuturor pasionaţilor de magii şi paranormale, tuturor amatorilor de teorii ale conspiraţiei etc.
atenţie, nu toţi oamenii aceştia sunt proşti în înţelesul clasic al termenului. un poet român important, nu un prost deci, credea că în sua preşedintele e doar aşa de formă, că puterea reală o are un guvern aflat într-un avion aflat continuu în zbor.
există oameni pt care explicaţiile raţionale nu sunt suficiente, ei caută poveşti în spatele lucrurilor şi cu cât e mai gogonată povestea, cu atât mai fanatici sunt adepţii ei. acesta e un tip nou de prostie, a lumii celei de-a treia faze de hiperconsum, a oamenilor acestei lumi întorşi la un nou tip de analfabetism, analfabeţii cu studii universitare. singura "scuză" e că seamănă periculos de mult cu jocurile artei.

miercuri, 7 decembrie 2011

lansare pe ruinuri

astăzi, 7 decembrie, criticul literar octavian soviany şi-a lansat la târgovişte cartea cinci decenii de experimentalism. compendiu de poezie românească actuală, apărută recent la  noua şi foarte vioaia editură bucureşteană, casa de pariuri literare.
public numeros, tânăr, vânzare bună, de necrezut, nu?
îl aşteptăm şi pe poet şi pe romancier.

marți, 6 decembrie 2011

capra cu iezi zgubilitici

cu cât face mai puţin pentru învăţământ, cu atât are pretenţii mai mari acest stat român în care trăim. apucăturile lui încep să se bazeze tot mai mult pe vechile reflexe comuniste: dă-le puţin şi cere-le mult! bagă frica în ei! ameninţă-i că-i dai afară!
selecţia negativă care operează la intrarea în învăţământ -  se face profesor cine nu reuşeşte altceva mai bun!- aduce anual valuri de noi cadre didactice fără personalitate, cu pregătire îndoielnică, temătoare de controale profesionale şi, în consecinţă, obediente. nu pot să înţeleg altfel comportamentul generaţiilor tinere. n-ar crâcni nici dac-ar munci pe degeaba, presupun, şi asta vine şi ca o consecinţă a propriei aprecieri.
statul actual a observat că elevii nu citesc literatură, au aşadar un vocabular sărac şi o viziune îngustă, reducţionistă, o viaţă interioară minimă, redusă la instincte, o înţelegere sumară a lucrurilor. elevii să citească mai mult! a ordonat statul român actual! dar a uitat ceva, pentru citit trebuie mai întâi carţi. or, cărţi nu s-au mai trimis în şcoli de pe vremea guvernării liberale, cea mai generoasă în această privinţă. guvernul actual apreciază că a fost o risipă pe vremea aceea, ce atâtea cărţi! pe vremea aceea şi profesorii primeau o sumă de bani pt a-şi procura cărţi, poate nu toţi profesorii le cumpărau, dar acum nici vorbă de bani pt cărţi, nici vorbă de salarii întregi. şi lucrurile astea sunt doar o parte din curba de sacrificiu abătută asupra învăţământului de vreo doi ani, curbă de sacrificiu descrisă succint de procentul din pib alocat învăţământului: 2%!
în schimb, se cer profesorilor lucruri absurde, sunt făcuţi vinovaţi de situaţii asupra cărora nu pot avea control şi nici n-ar fi cazul să aibă. viaţa intimă a elevilor, timpul petrecut acasă etc.
societatea îi învaţă pe copii să urască şcoala, chiar şi preşedintele le spune asta, societatea îi învaţă să fie excentrici, să bată cluburile la vârste mici, să se drogheze, unii politicieni au avut în program liberalizarea drogurilor, societatea îi învaţă să rezolve pbl sexuale de la o vârsta fragedă, integrează fetele şi băieţii în aceleaşi cămine etc. foarte bine, dar aşa condiţii, aşa rezultate! şcoala nu e răspunzătoare în atare condiţii.
şi lucrurile încă n-au ajuns la situaţii extreme, deocamdată sunt cazuri izolate care fac deliciul programelor de ştiri senzaţionale. încă n-a apărut elevul înarmat în şcoală, dar...

vineri, 2 decembrie 2011

ziua ciolanului. cu fasole

a trecut.
băsescu şi boc au colindat după ceva voturi şi au cules huiduieli.
apoi marineru s-a dus la ceaunul cu fasole şi cârnaţi al lui onţanu. onţanu, cum se ştie, e şi el unul dintre ofiterii români făcuţi generali pt că au trădat. e şi el în oastea de strânsură a altui general, de aceeaşi factură, oprea.
cred că avem singura armată din lume cu generali înaintaţi în grad pt trădare, nu pt vreun eroism. cât de mic.
seara, prezidentul a făcut apel la înţelegere între români, bla-bla-bla, şi aproape imediat i-a întors spatele fostului preşedinte, emil constantinescu. cam atât valorează vorbele lui băsescu. dar, domnule emil constantinescu, ce căutaţi acolo? l-aţi văzut acolo pe regele mihai?

marți, 22 noiembrie 2011

mâini îngheţate, suflet încălzit

azi noapte a nins, de dimineaţă încă ningea cu fulgi mici, meschini.
nici ninsorile nu mai sunt ce au fost, prima ninsoare trebuia să fie cu fulgi mari şi rari, ca în compunerile şcolare, ca în  manualele de citire.
noroc că e marţi, zi metodică. dar chiar şi aşa trebuia să merg la piaţă, iar piaţa e hăt, la vreo câteva sute de metri, vreo cinci. ia-o pe jos, nenică, recită în gând sau printre dinţi balada cauciucurilor de iarnă, în rezumat cam aşa: n-am.
pe stradă, impresia a fost că mulţi ştiau balada, dar nu păreau afectaţi. poliţie pe străzi, nexam.
vânt rece, de-ţi dădeau lacrimile. am încercat la hală, care e mult mai aproape, dar la hală nimeni, frate. la unu mai, piaţa centrală, oameni zgribuliţi încercând să vândă ceva altora, la fel de zgribuliţi. nu-mi place să mă uit în ochii oamenilor care aşteaptă în frig să vândă ce au de vândut, simt o presiune ciudată, poate ridicolă.
- asta ne trebuia, iarna, că lemne şi porc avem!
îmi place umorul lor, negru. umorul nostru. la asta chiar suntem tari. hai acasă, mâini îngheţate, suflet încălzit. 

luni, 21 noiembrie 2011

la pisici un an de viaţă înseamnă şapte ani omeneşti

astăzi blogul la care tocmai vă uitaţi împlineşte un an.
mult şi puţin.
îmi dau seama că ar trebui să fac ceva, dar ce.
ce faci cu un blog de un an? îi iei moţul?
îl închizi?

joi, 17 noiembrie 2011

greu de găsit

cred că am citit pe undeva că prietenul cel mai bun e cel împreună cu care poţi să taci.
sau poate nu.

joi, 10 noiembrie 2011

tovarăşu bou

comentatorii care folosesc apelativul tovarăşe, crezându-se domni... ar trebui să se mai gândească.
sigur că intenţia este de a fixa o etichetă infamantă, dar de la intenţie la realizare mai e...
de fapt, zicând cuiva tovarăşe te asociezi cu persoana, eşti alături de ea.
în liceu, liceul meu purta numele celebrului pictor al carelor cu boi, directorul îi alinta pe cei păstoriţi de el boii lui grigorescu.

marți, 8 noiembrie 2011

nişte ţărani depresivi

chiar acum din crâng venii
şi c-o veste bună...

ăăă, nu chiar din crâng.
de la policlinică, de fapt.
iar vestea, iată care este: ţăranul român nu mai este prost ca la rebreanu, greu de cap ca la preda (cu excepţia lu tata, fireşte), sucit ca la velea, pitoresc ca-n baragan.
nu, frate, s-a emancipat, acum e diabetic şi depresiv.
boli boiereşti.
să nu fii boier, că te ia mama dracului!
păi, să nu fii, dar dacă ai diabet şi eşti depresiv, poţi să te pui contra?
contra mersului lumii?
mergeţi la policlinică şi priviţi cozile de la cabinetele nutriţioniştilor şi psihologilor. majoritatea pacienţilor o formează oamenii veniţi de la ţară din noapte, cu mult înainte de deschiderea uşilor spre sănătatea pe reţetă. stau pe băncile lungi de pe holuri, aşteaptă cu orele, şi-şi împărtăşesc unii altora leacuri şi compoziţii de ceaiuri. nu ştiu câtă încredere au în pastile şi diete alimentare, am bănuiala că destul de puţină. o să-i oprească doctoru să mănânce din porcii lor? să bea din vinu lor? da, ce, au omorât pe mă-sa?
mersul la doctor e doar aşa, un ritual. că de murit, mori când îţi vine ceasul. de unde ştii tu, mă, paştele şi grijania! ă, de unde?


literar vorbind însă,  cărţile cu ţărani proşti, sau şmecheri, sau hoţi, sau pur şi simplu răi nu mă mai interesează. aş vrea cărţi cu oameni, iar dacă e să fie cu ţărani, ei să nu fie etichetaţi din capul locului de naratorul care ne face cu ochiul de deasupra capetelor lor. urăsc naratorul ăsta, sunt sătul până peste cap de el.

duminică, 6 noiembrie 2011

suntem într-o boabă de chihlimbar cenuşiu

un reflex nou: repede cu ochii pe geam, dimineaţa când mă trezesc. căci nu mi-am cumpărat cauciucuri de iarnă. în prima dimineaţă când voi vedea alba aşternută pe jos, la drum, tovarăşi! cu fruntea sus spre staţia de microbuz, ca la douăzeci de ani, cum zice un cântec.
am aproape un fel de nerăbdare, de febrilitate a aşteptării viitorului care vine dinspre trecut. mă va bate din nou vântul prin staţii, voi petrece timpul cu vine? nu vine? voi fi din nou în priză directă cu lumea, voi socializa cu prietenii mei, navetiştii. şapte kilometri matinali în microbuzul cu ştiri cotidiene despre varza pusă la butoi, despre preţuri, despre ăştia care ne guvernează, despre ce-a fost aseară la televizor. ca să zic aşa, de-abia aştept.
astăzi e duminică dimineaţa, nu se pune problema. am pus pe aragaz ibricul, ibricul cel nou!, şi mă uit pe fereastră. centrala merge, în apartament e cald, afară e recele neiertător de noiembrie, vine anotimpul neîndurător ca trenul annei karenina.
vârfurile plopilor de dincolo de blocuri se mişcă uşor, ca o ameninţare, aerul are o consistenţă cenuşie, gelatinoasă, norii se duc undeva unde au altă treabă. pe aici n-au de făcut decât să micşoreze orizonturile, să ne delimiteze spaţiul la  strictul necesar deasupra capetelor.
nu mişcă nimic şi nimeni, nu aud un sunet în parcarea de ciment, nici pe câmp cât îl văd printre blocuri, pe şoseaua de centură a oraşului trec maşini cu zgomote impersonale de motoare din altă lume din care vin şi în care se duc. noi ne consumăm încet bula de aer din boaba de chihlimbar.

marți, 25 octombrie 2011

monarho-republicani

unii se miră ce caută atâţia monarhişti de dată recentă pe micul ecran.
eu mă mir unde sunt monarhiştii din anii 90. unde sunt insignele monarhiste de la rever?
a devenit nerentabilă monarhia pt corifeii alianţei civice, gds-ului?
e mai lucrativ băsismul?

duminică, 23 octombrie 2011

week-end în rezervaţia cristinei ispas

personajul volumului de poeme rezervaţia are multe în comun cu autoarea cristina ispas, dar cartea nu e violent biografică, precum în alte cazuri douămiiste. este preferată discreţia, decenţa, sugestia, şi aş putea încheia comentariul aici, pt că am rostit deja cuvintele-cheie.
spaţiul în care se mişcă are două puncte de control, bucureştiul de după programul de lucru, (+ bucureştiul de weekend) şi corabia, un orăşel, cum se ştie, pe malul dunării. populaţia de suflete a acestui spaţiu, în afara unui eu ubicuu, mereu rănit, mereu în defensivă ori expectativă, dar mereu atent şi gata la notat detalii, e formată din dani (relaţia de lungă durată), prezent în ambele locaţii, mama, tata (f. puţin), bunicii la corabia; grupul-suport la bucureşti. grupul-suport e format mai mereu din alte nume, de fapt prenume, doina, miky, elena, cutărică, n-are rost să ne încărcăm memoria. sunt prieteni, probabil nu persoane cunoscute ca la alţi douămiişti, care totuşi au ceva în comun, anume că eu îşi caută (dar îşi găseşte, oare? asta e întrebarea) printre ei un anume confort intelectual, plăcerea de a trăi, ca să nu zic vorbă mare, raţiunea. pt că eu lasă impresia că e permanent în căutare, umblă de colo-colo, mai ales în week-end, şi pare că nu găseşte ce caută.
de aici, tonul uşor grizat de un soi special de melancolie, o melancolie cu care eu s-a familiarizat de mult şi poate chiar îi place. oricum nu avem de-a face cu rupturi, cu bipolarităţi, şi probabil asta este şi nota specifică sunetului etichetat cristina ispas, chiar dacă ea aminteşte la un moment dat de un sindrom clerambeault. lumea ei este suportabilă, chiar plăcută, prietenii sunt tineri care lucrează prin multinaţionale, azi aici, mâine-n cairo, suntem departe de mizerabilismul primului val douămiist. de fapt, cred că asta e rezervaţia eului cărţii: o lume de succes, formată din oameni inteligenţi care discută despre orice excesiv, mai ales despre sex, printre care s-ar putea să simţi că nu-ţi trece timpul degeaba bând prin baruri şi pălăvrăgind. eul se fereşte cu grijă de ciudaţi, de eşuaţi social, de încremeniţi în proiect, iar lumea ca lume aproape că nu există, nu căutaţi mărturii ale vremurilor că nu e cazul. programatic, că de-aia suntem în rezervaţie, confort şi disconfort y compris.
cristina ispas este o persoană inteligentă şi informată, ca autoare, poetă,  se construieşte cu atenţie în baza unor opţiuni clare. cred că are cititorii care îi împărtăşesc opţiunile. între autorii tineri eu aş alătura-o lui radu vancu pt ceea ce am spus mai sus, şi aş pune lumea ei în opoziţie netă cu a lui sgb, să zicem.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

connaissez-vous cristina ispas (?) (!)

n-am văzut-o decât o dată, eram în bucureşti cu cristi pt admiterea la facultate a lui cristi, deci acum patru ani, diana, cu care tocmai ne întâlniserăm, a dispărut un moment şi în faţa noastră s-a oprit cineva la care nu m-am uitat decât când am apreciat că întârzie prea mult acolo. m-am uitat ca să încerc să înţeleg şi mi-am dat seama că e cristina ispas, prietena dianei, colega de clubliterar. faza nu mi-a plăcut pe loc, ori am decis că nu-mi place, pt că nu fusesem avertizat poate, or întâlnirea din întâmplare era cusută neglijent, pt că fusesem privit secunde bune fără ca eu să ştiu de cine şi de ce. oameni complicaţi, asta e, am scurtat la maxim, oricum mă crispează întâlnirile cu literaţi, eu fac tot posibilul să nu semăn a literat.
acum am ocazia să mă uit şi eu la cristina ispas fără ca ea să ştie, tocmai citesc rezervaţia, a doua carte a ei  de poeme, poate am să scriu câte ceva aici despre asta.
până atunci, ce mai ştiu eu despre cristina ispas?
că pe club mi-am amintit greşit ceva din laurenţiu ulici, iar cristina ispas m-a corectat prompt şi ritos, cu un aer de universitar exemplar şi perfect informat. ceea ce nu e, universitar vreau să zic, căci informată e.
că e fană băsescu, ceea ce mie îmi displace profund la oricine, mai ales la oamenii inteligenţi.
că discutam cândva despre cărţi pe mess, şi am avut o mică dispută în legătură cu american psycho, carte şi film.
că, imediat ce costel baboş mi-a încredinţat (nasol cuvânt!) administraţia clubliterar, primul moderator la care m-am gândit a fost cristina ispas. iar ea, imediat ce a devenit moderator, a dat pe cineva afară de pe club (!), iar costel baboş i-a retras imediat calitatea de moderator, trecând cu uşurinţa lui de canadian de origine română peste faptul că n-o numise el.
şi altele.
iar acuma, hai să citim împreună rezervaţia cristinei ispas. eu am citit-o, deja, o dată şi vă spun ritos şi perfect informat: merită!

joi, 20 octombrie 2011

lăsaţi-l liber, că e simpatic!

în filmele cu salvatori, gen salvaţi soldatul ryan, satisfacţia spectatorului e aşteptată la final, când se împlineşte dezideratul.
până atunci, peripeţii peste peripeţii, o mulţime de secundari îşi pierd viaţa pt a o salva pe a eroului principal. dar ce contează? în filme nu interesează decât ce i se întâmplă superstarului.

dar şi în viaţă e la fel, dacă ne uităm la câţi inşi, avocaţi, lătrăi, dătători cu părerea, se străduiesc să-l scape de puşcărie pe şerban huidu, să-i dea drumul pe şosele din nou, să facă terci loganurile cu jeepul lui.

imaginaţi-vă scenariul invers: huidu în logan, storcit pe asfalt de un jeep. şi acum ascultaţi-i în imaginaţie pe lătrăii de la tv.

vineri, 7 octombrie 2011

nobel jobs

premiul nobel în zilele noastre nu are cum să se mai acorde pt motive strict literare. din simplul motiv că astăzi tehnicile literare se învaţă, există o mulţime de mijloace la îndemâna unui tânăr talentat să scrie excelent şi chiar mai mult decât atât. există cărţi, există şcoli, există maeştri... doar să vrei, şi devii scriitor. există mulţi tineri care învaţă să scrie destul de repede, îi vedem peste tot.
deci e nevoie de mai mult ca să aspiri la un premiu de valoarea pecuniară a premiului nobel. recunoaştere nu prea oferă acest premiu, uitaţi-vă pe lista ultimilor ani de nobelişti literari şi o să vedeţi că pe unii lumea i-a contestat imediat ce au luat premiul, iar pe alţii i-a uitat.
e nevoie de destin ca să aspiri la premiul nobel. dacă erai din est, era o şansă pe vremea comunismului fiind dizident, anticomunist. astăzi, ce să mai faci dacă eşti din est? să cânţi în corul prezidenţial? pe motiv că prezidentul luptă pt o cauză bună? ridicol.


steve jobs a murit, deşi era genial, deşi era budist, deci tolerant, şi nu fanatic precum creştinii sau musulmanii, deşi era vegetarian. atunci, cum trebuie să fim, dacă steve jobs a murit deşi era aproape perfect?
întrebarea e retorică, sigur, ştiu că nu e raţiune acolo unde nişte schimburi moleculare, nişte reacţii chimice decid totul.

marți, 4 octombrie 2011

lumea din cap

după standarde, nu prea aveai ce face nici într-o singură zi, darmite săptămâni, luni şi ani. după standardele de mai târziu adică, de care atunci nu avea habar. nu se gândea la asta. chiar peste drum era singura fierărie din sat, fierari erau o familie de ţigani, fierăria era în curtea lor. curtea  era plină de lucruri, cărbuni, fiare vechi, căruţe la reparat, erau oameni şi cai. aşteptau să pună potcoave, şine la roţi, cercuri la butoaie, balamale.
îmi plăceau mirosurile, mai ales cel de copită de cal arsă de potcoava fierbinte. îmi plăceau mişcările fierarilor, le ştiam pe dinafară, mă uitam la ei dacă sar cumva peste una din ele. puneau bucata de fier vechi în cărbuni, foalele negre, de cauciuc cred, aduceau metalul la incandescenţă, îl scoteau cu cleştele pe nicovală şi, cu lovituri de ciocan ritmic-alternative, modelau din  fierul moale forma care le trebuia. ciocanele produceau sunete diferite, mai muzicale şi mai subţiri ale tânărului, mai grave şi mai răguşite ale celui bătrân. sau invers.
copilul se uita din uşa larg deschisă a fierăriei.
într-o zi, bucata de fier de pe nicovală a ţâşnit ca un glonte de sub ciocan, direct spre uşa larg deschisă. copilul se uita în continuare la fierari, dar vedea că fierarii s-au oprit, fierul încins la roşu nu mai era pe nicovală. totul fusese prea rapid
-  a trecut la milimetru, ai văzut? a zis unul din fierari, să admitem că fierarul bătrân. faţa lui neagră devenise cenuşie. ţi-am spus să nu mai laşi copii aici, dă-l afară din curte.
-  dar ai văzut cum a luat fierul curbă pe deasupra capului? s-a crucit celălalt. copile, să nu te mai prind pe aici. eşti însemnat, ţine minte!
am lăsat să treacă două-trei zile, ştiam că atât le trebuie oamenilor mari să uite. pe urmă m-am prezentat la uşa fierăriei cum te-ai duce la cinema. sau la televizor, la video. sau la calculator, în fine.

duminică, 4 septembrie 2011

de unde venim, de unde trebuia să venim

două ştiri recente mi-au atras atenţia şi îmi circulă prin creier:
- undeva în univers a fost descoperită o planetă de diamant. ea în întregime este un diamant enorm.
- chinezii au găsit fosila strămoşului mamiferelor - deci şi al omului - care a fost contemporan cu dinozaurii. spre deosebire de dinozauri, strămoşul nostru era de talie mică, un rozător, un şobolan mai mare.

invit pe cine are inspiraţie să lege cumva cele două ştiri. sau să mediteze pe marginea oricăreia dintre ele.

joi, 1 septembrie 2011

cisnădioara camping


am răsucit cheia s-a oprit motorul
am aşteptat. clac portiera
abia mişcam picioarele.

ori punem cortul ori luăm căsuţă. e cam târziu
apune soarele curând
deci să luăm căsuţă. şi totuşi
mai bine sacii noştri de dormit.

văzusem câinii campingului
şi i-am chemat
adică am strigat ceva spre ei. degeaba. ori nu era pe limba lor.
am aşteptat. a venit unul. când au venit şi ceilalţi
era degeaba. mă uitam spre munţi.

ce linişte –
un aer transilvan. aşa de grav. de aia scriu
poeţii lor cum scriu.

erau aproape nişte balansoare.
am stat în prag ca să mă uit cum aş fi stat dacă fumam. dar nu fumez.
doar m-am uitat: fetiţa blondă picura un cântec
în limba ei. băiatul blond se enerva. ea nu-l lua în seamă
se legăna. die groo-sse!
şoptea el apăsat. aşa era nervozitatea lui. ea nu-l lua în seamă



vineri, 26 august 2011

de ce nu pot citi reviste literare

pt că sunt prea multe, dacă ar avea de spus ceva important n-ar fi nevoie de atâtea.
dar nu acesta e motivul adevărat, aş putea să selectez câteva, nu?
pe care să selectezi? toate sunt la fel. toate copiază românia literară în tradiţia ei comunistă.
omul care scrie la revistă literară nu prea are habar de realitate, trăieşte în bula lui de oxigen, şi de acolo judecă lumea şi gusturile ei.
lumea habar nu are de omul care scrie la revistă, nu ştie nimic şi nu-i pasă de disperările lui autiste.
omul de la revistă se consideră superior, din textele lui supurează ţâfna.
n-are nimeni chef să suporte ţâfnele cuiva, e oricum prea mult că suportăm ţâfnele mai marilor zilei.
omul de la revistă nu ştie nici el de ce ar trebui să citească cineva revista lui. în sinea lui el reprezintă cultura (el scrie cu majuscule cuvântul ăsta). de fapt, omul de la revistă face şi el, ca şi alţii, un rău mic şi cotidian culturii.
ne agasează.

sâmbătă, 20 august 2011

nu sunt simpatic


ultima oară când am fost la mare
aveam o pungă de piersici
mari şi zemoase
clefăiam piersici în rapidul bucureşti-constanţa
o tipă de la fereastră se uita din când în când la mine
ioana şi cristi zâmbeau
(diana rămăsese acasă în anul ăla)
eu am plescăit una câte una toate piersicile
tipa a cedat prima a ieşit până la urmă pe culoar
şi ştiu de ce mi-amintesc faza
pentru că realmente
n-am putut să merg nicăieri vara asta




miercuri, 17 august 2011

cartea şi filmul

să citeşti un roman sau să vezi un film înseamnă să petreci cu plăcere câteva ore şi, dacă ai noroc, chiar cu oarece profit. nu poţi să treci aşa, doar citind din plăcere şi viciu vieţile altora, trebuie şi oarece profit.
săptămâna asta am început-o cu saramago, evanghelia după isus cristos, şi, cum am primit pachetul de la polirom, am lăsat baltă pe isus tocmai când pleca de acasă şi am trecut la chigurh, criminalul lui cormac mc carthy, nu există ţară pentru bătrâni, carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, nu ştiu deocamdată cu ce profit. probabil niciunul, ba chiar m-a cam iritat efortul tuturor personajelor de a da replici memorabile.
sincer, filmul e mai bun, şi dacă mi-aduc aminte că se spune că nu se fac filme bune după cărţi bune...

luni, 15 august 2011

viaţa şi opera

abia aştept să treacă ziua de astăzi
abia aştept să vină ziua de mâine

de trei zile car ardei capia
ardei gras gogoşari. de trei zile n-am mai scris în jurnal

am dat prin storcător zeci de kile de roşii
micro doişpe sparge de miros de zacuscă

atâţia ani mi-a stat mintea numai la ziua de mâine
cum să-mi trăiesc clipa tocmai acum?

poate gândesc ca o veveriţă sau un raton
dar zilele astea de sfârşit de vară vor trece

cine va ieşi în decembrie pe balcon
cu paharul de suc de roşii şi votcă?

cine se va uita de la doi
cum le bagă vântul cristale de gheaţă în ochi?

cine va ronţăi castraveţi? veveriţa nu
e un animal destul de simpatic?


sâmbătă, 13 august 2011

grafitti

o tendinţă nouă la autorii de inscripţii  pe zidurile din oraş.
cu ceva ani în urmă: de aici nu iese nici musca nefutută; noi suntem ăia de care ţi-a zis mă-ta să te fereşti. 
ce-am văzut ieri: hai să facem cu schimbul, mie mi-e frică azi, ţie mâine.

vineri, 12 august 2011

gabriel pleşu

după ce a fost admonestat public de traian băsescu pe motiv că şi-ar cam fi luat nasul la purtare, andrei pleşu a încetat cu criticile.
cu criticile la adresa puternicilor zilei, sigur.
mult mai comodă era critica jurnalistelor de la televiziunile de ştiri!
e de aşteptat ca andrei pleşu să le critice din nou pe ele? probabil, că tot e o mică modă printre intelectualii lui băsescu critica, nu a guvernului, doamne fereşte!, ci a televiziunilor, a presei în general. presa e de vină că se întâmplă ce se întâmplă, în logica lor.

nb. ziarista de la b1 l-a întrebat pe băsescu aşa: ce părere aveţi despre gabriel pleşu? hi hi hi!

joi, 11 august 2011

a doua mie de ani

l-am văzut prima dată pe adrian mutu la tv, într-un meci al echipei f c argeş, şi i-am reţinut numele încă de atunci pt că era un puşti care a făcut un lucru neobişnuit: a refuzat să iasă de pe teren când antrenorul a vrut să-l schimbe. iar antrenorul era nicolae dobrin. nu la multe minute după aceea, mutu a marcat şi cu golul acela fc arges a câştigat.
nicolae dobrin şi-o fi amintit atunci că nici el, când era jucător, nu punea la inimă, mai curând în altă parte, vorbele antrenorului. n-ai tu în cap ce am eu în ghete, zicea jucătorul dobrin antrenorului său, cred că halagian, dacă nu mă înşeală memoria. aşa că antrenorul dobrin s-a înclinat în faţa jucătorului mutu, chiar dacă acesta nu era la vremea aceea decât un puşti. aşa merg treburile în romania, iar eu de aici m-am dus cu gândul nu la problemele lui victor piţurcă sunt antrenor la naţională, sau glugă de coceni, ci tocmai la emil cioran, pe culmile disperării, ce-om fi făcut o mie de ani? lipsa celor o mie de ani de acasă, o mie, nu şapte, e greu să facem în aşa fel să nu se vadă. ai trăit o mie de ani în bordeie ascunse în pământ, ai fugit în păduri când năvăleau migratorii - în loc să le fi ieşit înainte cu furcile la marginea satului - ai refuzat organizarea, autoritatea şi, în cele din urmă, istoria, e clar că ai nevoie de încă o mie de ani să le înveţi. dacă apreciem prima mie de ani, rotund, de pe la 300 la 1300, a doua mie ar curge de la 1300 la 2300. hai, că nu mai e aşa mult!
marii jucători de fotbal pe care i-am avut, mă refer la cei supertalentaţi, nicolae dobrin, ilie balaci, liţă dumitru etc, nu şi-au exploatat talentul decât parţial, pt că, se spune, n-au vrut să muncească să şi-l cultive, au avut vieţi dezordonate, n-au ascultat de sfătuitorii lor. pare a fi o pbl naţională dacă ne gândim că nici eminescu, iată nu e vb numai de fotbal, n-a ascultat de sfătuitori, nu şi-a dat doctoratul (...licenţa), n-a avut  biografie de prof univ, sau altceva, ci de ziarist la publicaţii obscure, sau de partid.
dar lui eminescu nu-i reproşează nimeni nimic. numai lui mutu.

luni, 8 august 2011

orbi şi iluminaţi

eseu despre orbire este chiar un eseu - cu aspect de roman - despre putere, puterea de a-i conduce pe oamenii care trăiesc fără să vadă. lumea întreagă trăieşte aşa, de aceea ar fi nevoie de iluminaţi, clarvăzători, vizionari. ideea stă la baza religiilor dar şi în mintea despoţilor luminaţi sau ne. toţi despoţii pretind că vor să facă binele, chiar şi împotriva dorinţei beneficiarilor ipoteticului bine. toţi vor să treacă strada o babă care n-are nevoie de aşa ceva.
părerea mea despre iluminaţi, clarvăzători şi vizionari e că aceştia trebuie ţinuţi cât mai departe de puterea politică. puterea să aparţină oamenilor obişnuiţi, normali.
sigur că soţia medicului, personajul care în roman îi conduce pe cei din grup pt că vede, este un om normal care îi ajută pe acei oameni. aşa  este în romanul lui saramago, în realitate nu se întâmplă astfel. în realitate cei care au puterea conduc după bunul lor plac, ba au şi tupeul să pretindă că o fac spre binele comun.

duminică, 7 august 2011

joi, 4 august 2011

ca apostolii

pe lângă că scade glicemia şi colesterolul, mersul pe jos oferă o nesperată favoare: poţi parca unde vrei.

miercuri, 3 august 2011

fraze

baia de ulei trebuie adusă din germania, în romania nu se găseşte. durează zece zile.
păi, ce dom'le, maşinile astea sunt făcute pt drumurile din germania, nu din romania.
şi dacă neamţul se ia după frunza d-nei udrea şi vrea să vină ca turist, trebuie să vină cu şosea cu tot?

mersul pe jos e să nă tos. şi nasol.

ce ne-o fi trebuind să vizităm peşteri şi munţi.

marți, 2 august 2011

pe drumuri de munte cu happy

happy se duce la munte, la peştera ialomicioarei
dar drumul e prost şi baia de ulei a maşinii se sparge.
ce-i de făcut? şto delati?
totdeauna e o soluţie. nu pierde speranţa.

sâmbătă, 30 iulie 2011

cu mâna altuia

sunt câteva posturi tv cu programe de bucătărie, reţete, mâncăruri exotice sau tradiţionale, ce vrei. nu ştiu cum se face, dar majoritatea au prezentatori-bucătari bărbaţi. de fapt, se face în felul următor: bărbaţii au reputaţie de buni bucătari, evident nu la ei acasă.
totuşi, când îi văd pe aceşti bucătari amestecând compoziţiile cu mâinile goale, când îi văd băgând degeţelul în sosuri şi apoi în guriţă, îmi piere orice chef să gust din mâncărurile lor.

miercuri, 27 iulie 2011

pentru ce e făcută lumea

s-au făcut măricei, sunt dolofani şi prostuţi, se împiedică în orice şi cad. dimineaţa îi văd de la fereastră dormind în iarbă, în acelaşi loc unde zăceau sub rafalele de ploaie când au fost furtuni.
mama lor te supraveghează cu grijă dacă vrei să te joci cu puii ei, deşi mare lucru n-ar putea face. ei sunt foarte dornici de joacă, dar cred că ştiu deja că lumea nu e făcută pt asta. în timpul furtunilor, ea nu s-a priceput să le găsească vreun adăpost ceva. stăteau cu toţii, mamă şi pui, sub torentele incredibile, sub cer. ea nu scotea niciun sunet, ei însă scânceau, ţipau din când în când, cum poate să fie aşa  rău cel care varsă atâta apă rece şi frig peste ei.

luni, 25 iulie 2011

vis/real

l-am visat pe j.p., un amic mort de câţiva ani, ştiam şi în vis că e mort, voia să ne spună ceva şi eram curios ce. mergeam către o casă, voiam să intrăm, să ne aşezăm undeva şi să vorbim. în timp ce mergeam mă gândeam că el, fiind mort, ce nevoie mai are să meargă pe jos, poate să se deplaseze oricum. m-am uitat înapoi să văd dacă mai vine după noi. dispăruse.
- nu începe cu de-astea, am zis.

miercuri, 20 iulie 2011

avem treabă




vestea bună e că nu sunt veşti proaste: familia a supravieţuit furtunii.
dar să ne vedem de treabă, să ne cultivăm grădina.
ea e la prima experienţă de mamă, nu se prea pricepe şi ar mai vrea încă să se joace. când latră vreun golan prin parcare, lasă baltă pe cei mici şi se duce repede să vadă ce e.
cum-necum, puii ei s-au făcut de câteva săptămâni, dar n-o să stea tot timpul lângă ei. îi vede şi de la distanţă, pe căldura asta.

luni, 18 iulie 2011

fiat justitia pereat mundus

romanii răpeau sabine, românii fură focoase. vedeţi legătura?

dar ei fură şi motorină, dar şi documente secrete, dar şi voturi, şi câte altele.

furtul de voturi, chiar şi dovedit, e considerat o chestie ete-aşa,  minoră, mare scofală.

din fiat justitia, în italia a rămas măcar fiat. în romania, nici atât, traducerea nimerită a dictonului e  dacă ar fi dreptate, ar pieri lumea (bună), ceea ce nu reprezintă chiar o traducere corectă, dar aproape de adevăr.

duminică, 17 iulie 2011

vremuri mărunte

se spunea despre Plateau de Beille, finişul etapei de ieri a turului franţei, că dă numele câştigătorului competiţiei, pt că acolo au câştigat rutieri celebri precum marco pantani sau lance armstrong. ieri a câştigat un anonim, iar thomas voeckler şi-a menţinut tricoul galben. ar putea însemna că voeckler va câştiga ediţia 2011 a turului? 
aşa arată celebra competiţie, care ocupă mijlocul verii şi atenţia a miliarde de pământeni, în epoca post-armstrong: cu un câştigător al ultimelor ediţii neconvingător (contador), poate şi pt că stă cu sabia lui damocles deasupra capului, recte controale antidoping, cu fraţii schleck prea lipsiţi de tupeu, cu un cadell evans pescuind în ape tulburate de alţii, cu un basso lipsit de forţa necesară. cam aceştia ar fi favoriţii, şi cum ei par interesaţi mai degrabă să nu câştige adversarii decât să câştige ei înşişi, tricoul galben rămâne pe umerii unui om de pluton. ar fi culmea să fie aceasta situaţia şi la paris, la final.


Plateau de Beille de ieri a fost o dezamăgire, andy schleck a atacat abia pe ultimele sute de metri, câştigând 3 secunde faţă de lider. ce spectacol "măreţ"!...

sâmbătă, 16 iulie 2011

diavolul din oglindă

profesorii îşi ameninţă elevii: dacă nu învăţaţi, o să ajungeţi la munca de jos (în romania munca e percepută ca o sancţiune socială), sau poate şi mai rău, la coada vacii, sau, mai nou, oameni ai străzii, homleşi, aurolaci, boschetari.
medicii îşi ameninţă pacienţii: dacă nu vă abţineţi de la sare, zahăr şi alcool, de la fumat, droguri şi nopţi nedormite etc, o să îmbătrâniţi urât şi mai devreme, o să suprapopulaţi spitalele şi cimitirele.
preoţii îşi ameninţă enoriaşii: dacă nu respectaţi cele zece porunci, o să vă ia dracu, în toate sensurile.

presa nu-şi ameninţă cititorii sau telespectatorii. presa urmăreşte doar cum se îndeplinesc profeţiile profesorilor, medicilor, preoţilor. totuşi, mulţi o urăsc. de ce oare?

vineri, 15 iulie 2011

emetiral (pt cine are nevoie)

# Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, în procesul privind averea dobândită de fostul ministru PSD Dan Ioan Popescu şi soţia sa confiscarea a peste 4 milioane de lei, soluţia putând fi contestată în termen de 30 de zile la un complet superior.


aşadar averile care nu se justifică pot fi confiscate şi nu e nevoie de legi noi, cu atât mai puţin de modificarea constituţiei pe acest aspect, cum ne vrăjea echipa băsescu-boc. acum ar trebui ca ioana băsescu să justifice cu documente de unde a avut 1 milion de euro să-şi cumpere apartamentul de lux.


emil boc, intervievat de inventatorul găinii care a născut pui vii, adică ion cristoiu, a dat de înţeles că pdl va forma guvernul viitor chiar şi dacă nu va câştiga alegerile, cum e de aşteptat.


vrabia mălai visează. emil boc putea să declare că pdl va forma viitorul guvern chiar şi dacă nu va participa la alegeri, că tot aia era.


# mulţi comentatori urmăresc eforturile băsiste de a schimba legea electorală, împărţirea administrativă a ţării, votul prin corespondenţă etc,  în speranţa unui câştig electoral pedelist. ei comentează ca pe o fatalitate angajamentul ministrului de externe, baconski, de a aduce un milion de voturi din diaspora pentru pdl.


în locul lamentaţiilor, opoziţia ar trebui să-şi ia măsuri să aduca şi ea un milion de voturi din diaspora,  folosind exact aceleaşi metode ca şi baconski.


# a început sezonul plimbărilor pe la dna a miniştrilor udemerişti. campania seamănă, ca trasă la indigo, cu sezonul vânării de miniştri liberali în anii 2007-2008.


niciun ministru liberal din anii 2007-2008 nu a fost găsit vinovat, probabil aceeaşi este şi situaţia miniştrilor udemerişti. păpuşarii politicii româneşti nu dau dovadă de prea multă imaginaţie şi nici nu observă că vântul nu mai suflă în pânzele lui băsescu.

joi, 14 iulie 2011

are you interested?(cu mămăiţa la agăţat)

îmi place să mă joc, să mă prostesc, cum se zice la ţară. mi-am făcut cont pe facebook exact din acest motiv, nu pt că aş crede că e o formă reală de socializare.
nu demult am dat click pe o chestie are you interested? şi de atunci tot primesc mesaje de acolo, cu poze.
în poze tot felul de mămăiţe, unele cu nepoţei alături, altele solitare zâmbind languros, ba chiar şi bărbaţi.
are you interested?
bănuiesc că mămăiţele mă invită să ne plimbăm prin parcuri cu nepoţeii noştri. dar eu n-am nepoţei! bănuiesc că bărbaţii mă invită la o bere la terasă. dar eu nu mai beau alcool!

mă uit în oglindă ca să înţeleg mai bine ce e cu invitaţiile astea. ha ha!

miercuri, 13 iulie 2011

o mostră de cultură

"Dana Grecu e o bravă fată din popor, cam nărăvaşă, cam prea guralivă, cam prost-crescută. Andreea Creţulescu are stilul unui extract de fiere, ambalat în zâmbete. Ţi se face frică.
Am tot soiul de obiecţii la Guvernul Boc. Aş putea să acopăr, cu astfel de obiecţii, criza de subiecte în care mă aflu uneori, într-o ţară - a noastră - în care e plin de „evenimente" şi „ştiri", dar în care nu se întâmplă mai nimic, în orice caz nimic care să nu fie previzibil, jucat la preţuri mici, trivial. Sunt sigur că realitatea românească e mai bogată şi mai vie decât scena politică şi decât ecourile ei mediatice. Dar despre această realitate nu se vorbeşte. Se vorbeşte numai despre lucrurile care pot încinge spiritele la nivel de băcănie. Aş putea, totuşi, cum spuneam, să emit unele opinii critice despre actuala guvernare. Dar, dacă se întâmplă să mă uit la anumite emisiuni de la Realitatea TV sau de la vreuna dintre Antene, îmi piere cheful. Sunt atât de burzuluite, de gogonate, de caraghioase în furia lor monotonă, încât mă trezesc, fără să vreau, în postura de simpatizant al celor de la Putere, atacaţi, seară de seară, în ample sesiuni de dansuri macabre. Pe scurt, când mă uit la dl Gâdea sau la dna Grecu, Boc îmi stârneşte mici duioşii."


textul de mai sus este un fragment dintr/un articol de dl andrei pleşu, apărut ieri în adevărul.ro. l-am adus aici, cum te duci la policlinică cu borcănelul la analize. ce ne spune dl pleşu în stilul d-lui învechit, previzibil, apodictic? că ar avea multe de reproşat guvernului boc, dar nu poate s-o facă. de ce nu poate s-o facă? pt că se uită la emisiuni pe realitatea sau pe antene şi îl apucă duioşia de boc. dl pleşu fiind o persoană duioasă, dlui lasă naibii obiecţiile la guvernul boc şi trage un ropot fierbinte de lacrimi pe umărul vajnicului prim-cositor al ţării.
sunt total descumpănit de lipsa de imaginaţie a acţiunilor d-lui pleşu. îmi permit să-i sugerez ca, de câte ori mai are obiecţii la guvernul boc, să nu şi le mai reprime ca acum, să nu se mai uite la realitatea sau la antene, şi să se ducă la emisiunile rodicăi culcer, sau a lui mircea marian, sau a lui radu moraru, sau a lui robert turcescu/ion cristoiu şi să-şi expună obiecţiile acolo. sunt mult mai multe televiziunile care pansează rănile guvernării băsescu-boc decât cele două care o rănesc. d-l pleşu nu le ştie? le ignoră? le consideră prea pupincuriste pentru gustul d-lui, cu obiecţii?
e o pierdere să nu aflăm până la sfârşit care erau obiecţiile d-lui pleşu la guvernul boc. sau era, doar aşa, o aducere din condei? atunci condeiul d-lui pleşu de o contondenţă periferic-urbană e tare obosit, plictisit, neglijent, şi înnegreşte fără convingere hârtia.  într-o ţară - a noastră - în care e plin de „evenimente" şi „ştiri", dar în care nu se întâmplă mai nimic  zice maestrul pleşu, iar apoi sunt sigur că realitatea românească e mai bogată şi mai vie decât scena politică şi decât ecourile ei mediatice  la nici două rânduri mai jos.

dilemele dlui pleşu.

marți, 12 iulie 2011

vrute şi, mai ales, nevrute

# vara prea cald, iarna prea frig, bietul român s-a adaptat la munca în porţii mici, ca să nu-i facă rău, după cum ne-a arătat drăghicescu. cum să fim ca occidentalii, când aici nu e ca-n occidentul răcorit de oceane, aici ne bate ba soarele-n cap, ba crivăţu-n cur?

# mă enervează pronunţia în hiat şi nu în diftong a numelor proprii moldoveneşti gen cojocari-u, funeri-u, rotari-u etc, când e clar că e cojoca-riu, fune-riu, rota-riu. e adevărat că e fonetism regional, dar pare mai corect să pronunţăm ca vorbitorii, decât să inventam păsăreasca. cum sună moş nechifor coţcari-ul?


#cei care încearcă să explice de ce a băgat statul român bani într-un meci de box profesionist, bani pe care nu are cum să-i mai vadă înapoi, încep aşa: ce, dom-le, erau bani europeni!
asta e cea mai bună explicaţie pt faptul că accesăm aşa greu fondurile europene care ne sunt rezervate. sunt bani europeni, să-i facem praf, e gândirea subtextuală a românului, cu care occidentalii n-au cum să fie de acord. să ne facem propagandă cu ei, e gândirea politicianului. cînd, dacă tot erau bani pt turism, avem atâtea locuri inaccesibile turismului din cauza drumurilor dezastruoase. un ex. valea cernei, parcul naţional domogled.

luni, 11 iulie 2011

în alb/negru

fostul campion mondial la box, doroftei, a comentat pe un ton rezervat meciul lui lucian bute cu francezul mendy. din comentariul lui eu am înţeles că meciul a fost umflat mediatic, pt ca reţeta să crească. adică mai pe româneşte a fost o şuşă, sau cam aşa ceva, oricum mai puţin sport şi mai mult afacere. doroftei ar fi făcut bine dacă ar fi nuanţat, dacă ar fi completat că nu e vina lui bute. bute boxează cu cine îi spune ibf. ibf este doar una din cele vreo 5 federaţii internaţionale de box care organizează meciuri şi decernează titluri mondiale. dacă am compara boxul cu fotbalul, să zicem, e ca şi cum am avea simultan cinci campioane mondiale, ceea ce trebuie să admitem că e aberant. la box treaba funcţionează, dar nimeni nu poate exclude latura comercială a acestei situaţii.
rezervele exprimate de doroftei, un campion f iubit până mai ieri, l-au umplut de dejecţiile verbale şi borâtura comentatorilor de ocazie care populează internetul şi infestează agenţiile de ştiri.
- nu te atinge de campionul nostru de azi, tu eşti doar un fost campion, un expirat, asta e esenţa comentariilor anti-doroftei.
se pare că nu putem trăi decât în prezent, ca veselii aborigeni cu sârmă în nas, nu putem gândi decât în alb-negru, nu putem decât iubi/urî.
lumea fără nuanţe, fără spirit critic, este o lume oribilă.

duminică, 10 iulie 2011

gargară de vară

de la să facem totul! de pe vremea lui chao, am ajuns la să facem ceva! pe vremea lui băse.

vectori ai opiniei publice cu feţe luminoase se străduiesc să emane energie pozitivă. să facem ceva, oameni buni!


ce? întreabă cultivatorii de pepeni de la dăbuleni. pepenii noştri nu se cumpără, deşi sunt mai ieftini, se cumpără pepeni din grecia... ce să facem?


faceţi ceva! continuă feţele luminoase, vectori ai opiniei publice. apoi emisiunea li se termină şi pleacă acasă liniştiţi că pe ziua respectivă au făcut ceva.

vineri, 8 iulie 2011

semne de caniculă

temperatura înaltă nu face bine la creier:
- în bucureşti mulţi s-au isterizat şi atacă salvările pe motiv că răpesc copii ca să le preleveze organele.
- dintr-un succes al ministerului, bacalaureatul cu promovare sub 50% de anul acesta este interpretat acum ca o vinovăţie a profesorilor. în consecinţă, un individ, un ongist, propune ca profesorii să fie chemaţi din concediu ca să-i pregătească, evident gratuit, pe picaţi.
trecând peste caracterul cvasiimposibil al misiunii - cine a picat la română nu va putea citi într-o lună ce n-a citit în 4 ani, la fel la matematică, ce n-a înţeles în 4 ani nu va înţelege cu niciun chip într-o lună - este de remarcat disponibilitatea unora de a pune pe profesori la o muncă forţată şi inutilă, pe motiv că era de datoria lor ca elevii să promoveze. datoria profesorilor este de a desfăşura lecţii, datoria elevilor este de a învăţa. cine nu şi-a făcut treaba?
să-i acuzi pe profesori că elevii nu învaţă e ca şi cum a-i acuza pe preoţi că enoriaşii lor păcătuiesc, e cum i-ai acuza pe ingineri că maşinile se strică, pe medici că unii oameni mor mai devreme etc.

decăderea învăţământului românesc tocmai de aici a pornit, de la forţarea lui să obţină rezultate spectaculoase din nimic. vreţi promovare 100%? nimic mai simplu.

marți, 5 iulie 2011

vremea contestaţiei

se pălăvrăgeşte aşa de mult despre bacalaureat, încât mi-e jenă să mai adaug ceva. totuşi, nu mă abţin să  corectez măcar ceea ce mi se pare fals grosolan:

învăţământul românesc scade constant în calitate, începând din 1990.
fals. învăţământul românesc a scăzut calitativ începând cu anii 75 - 80, când ceauşescu a desfiinţat repetenţia în ciclul primar, a introdus practica productivă (recte culesul de porumb, cartofi, lucrările agricole de primăvară etc) în locul cursurilor, a generalizat liceele industriale în care se putea intra cu orice medie până la ocuparea locurilor, chiar medii puţin mai mari de 1,00, a pus accent pe educaţia politică în defavoarea instrucţiei. ar trebui întrebaţi părinţii acestor picaţi la bacalaureat de azi ce liceu au făcut şi cu ce medie au intrat acolo. dacă după 89 elevii au copiat la bacalaureat, asta s-a întâmplat pt că aşa se obişnuia cu mult timp înainte. eu am văzut faze când venea un profesor în sala de examen şi scria rezolvările pe tablă, iar preşedintele de comisie, vreun universitar-politruc, instruia comisia înainte de examen în lumina ideii că bacalaureatul este o sărbătoare şcolară, şi de aceea nu trebuie întinată cu rezultate proaste, neconforme cu societatea socialistă,culme de progres şi civilizaţie.
după 1989, învăţământul a continuat să alunece pe pantă  pt că nu s-a modernizat.

exigenţa profesorilor asistenţi arată schimbarea de atitudine a profesorilor şi este opţiunea lor.
fals. din păcate profesorii sunt o categorie profesională obedientă, care execută partitura ce i se comandă. anul acesta i s-a cerut imperativ, cu ameninţări chiar, să nu admită copiatul şi asta a făcut.

luni, 4 iulie 2011

traian decebalus perscorilo

traian băsescu a lăsat să se înţeleagă, iar fratele lui a spus-o clar, că în locul regelui mihai, când i s-a cerut abdicarea, s-ar fi lăsat împuşcat.

aşteptăm acum să ne spună ce ar fi făcut în locul elevilor care au susţinut anul acesta examenul de bacalaureat, dacă pe vremea când se copia l-a luat cu 7,40.

sau ce-ar fi făcut eba.

duminică, 3 iulie 2011

bacul se întoarce

rezultatele bacului de anul acesta, sub 50% promovabilitate, sunt ceva mai aproape de adevăr. adevărul adevărat ar fi fost 20-25% după părerea mea.
rezultatele par a fi cele scontate. s-au pus camere de luat vederi, dar nu peste tot, au fost supraveghetori, dar nu la fel de vigilenţi peste tot. după cum am mai scris aici că am aflat pe surse, s-a urmărit transformarea bacului în măciucă de omorât facultăţile particulare.
rezultatele, dacă ar fi fost cele reale de 20-25 %, ar fi arătat de cât interes se mai bucură învăţământul liceal românesc din partea societăţii de manelişti în care trăim, de la elevi, părinţi, familie şi până la guvern.

sâmbătă, 2 iulie 2011

să vizităm franţa gratis

a început tour de france!
e greu să urmăreşti un tur al franţei lipsit de marii ciclişti ai epocii lance armstrong. dar revenirea acestuia anul trecut  ne-a spus clar: ce-a fost a trecut, ochii pe viitor.
ochii pe fraţii schleck!

luni, 27 iunie 2011

bacul cu tacul

am fost astăzi la bacalaureat, proba de lb şi lit rom, implicat în comisia de supraveghere a candidaţilor şi confirm că, din ce am văzut (camere video, asistenţi cu nemiluita, dispoziţii severe şi ameninţări), nu s-a mişcat nimic, nu s-a copiat. mulţi elevi au aşteptat ceva ore în şir şi, văzând că nu se întâmplă, au încercat că albăstrească foaia în ultima jumătate de oră. alţii au dat foile goale.
se estimează un procent de promovabilitate scăzut, poate cel mai scăzut din ultimii ani, ba mai mult, am impresia că se doreşte acel procent redus de absolvenţi de liceu cu examen de bac luat.
motivul ar fi, am aflat pe surse, că în felul acesta s-ar da o lovitură de moarte facultăţilor particulare, care produc pe bandă rulantă absolvenţi de studii superioare de calitate îndoielnică. ar fi lăsate fără materie primă.

ce amestec de realitate şi gândire îmbârligată! bacalaureatul devenise o chestie jenantă într-adevăr, trebuia făcut ceva, dar, dacă ceea ce interesează de fapt este calitatea învăţământului superior, de ce acest biliard, aceste lovituri cu manta, când bila vizată ar trebui lovită direct?

sâmbătă, 25 iunie 2011

lume, lume...

*
am fost la evaluarea naţională, proba de lb şi lit română, a elevilor de clasa a 8-a, şi, după cele aprox 100 de lucrări corectate, trag concluzia că generaţia de români care vine stăpâneşte un număr f. redus de termeni, nu numai că orice cuvânt cu oarecare veleitaţi neologice le dă ameţeală, dar ei folosesc aleatoriu şi termeni obişnuiţi ce nu le intră în sfera imediată de preocupări. ex. : e vară. soarele încălzeşte cu putere. păsărelele stau zgribulite pe ramuri.


*
intelectualii lui băsescu descoperă, vai!, cu durere, că sunt fanii unui personaj incult, grobian şi oportunist. băsiştii erau convinşi că idolul lor e democrat şi anticomunist, iar acum văd cu oroare că de fapt el admiră pe  ceauşescu şi pe antonescu (ion!), doi criminali totuşi.
cred că a durut. câţiva au dat semne, andreea pora, cărtărescu, cristian preda au scâncit de durere. d-l liiceanu nu, d-l liiceanu merge falnic, ca titanicul spre gheţar



sâmbătă, 18 iunie 2011

nu există ţară pt gusturi impuse

n-am găsit romanul premiat de uniunea scriitorilor pe 2010, al lui radu mareş, librarii dau din umeri. şi nu e vorba despre librari care vând cărţi cum ar vinde varză, altădată mi-au adus ce le-am comandat.
nu e un semn bun. o componentă a valorizării unui produs literar, a încărcării cu valoare demnă de un premiu naţional, ar trebui să fie şi audienţa la public a produsului, precum şi valurile criticii de întâmpinare. aşa, avem doar opinia unui grup restrâns de scriitori.

am găsit în schimb john cheever (două mici romane şi integrala prozei scurte) şi cormac mc carthy (meridianul sângelui). citesc acum din ei fără mare entuziasm totuşi. primul mi se pare chiar inatractiv la lectură, prea tehnicist, literar vorbind, iar de la celălalt mă aşteptam la mai mult, având în vedere cât mi-a plăcut filmul de pe cartea lui, no country for old men.
dar mai am mult de citit şi, cine ştie, poate îmi schimb părerea.

sâmbătă, 11 iunie 2011

gust de cireşe

mănânc cireşe şi scriu pe blog că mănânc cireşe. nu ştiu dacă interesează pe cineva.
dar că respir aer de vacanţă interesează.
ultima săptămână de dinaintea vacanţei de vară are gust bun. elevii spun că ai fost cel mai bun profesor al lor, deşi câte n-ar fi de zis. dar sentimentul vacanţei nivelează ce a fost şi rămâne doar ce este acum, o aşteptare plăcută.
noi, cei din ţara asta, ne pricepem mult la aşteptat. toate generaţiile au aşteptat ceva. bunicii, să vină americanii, părinţii, să ajungă pe treapta cea mai înaltă a omenirii, anume socialismul multilateral dezvoltat, tinerii aşteaptă să le dea ue nivel de trai.
dar vacanţa au aşteptat-o cu toţii, iar cei care s-au făcut profesori de-aia s-au făcut, pt că nu puteau fără vacanţă. iar cei care nu s-au făcut de-aia îi urăsc pe profesori şi le taie din salarii, fiindcă îşi amintesc că în şcoală cel mai mult le plăceau pauzele.
ce bine e în vacanţă, şi vacanţa de vară nici n-a început încă!

miercuri, 8 iunie 2011

sunt curios

cine va lua premiul pt proză al u.s. pe 2010, în locul lui o. nimigean (rădăcină de bucşău).