marți, 25 octombrie 2011

monarho-republicani

unii se miră ce caută atâţia monarhişti de dată recentă pe micul ecran.
eu mă mir unde sunt monarhiştii din anii 90. unde sunt insignele monarhiste de la rever?
a devenit nerentabilă monarhia pt corifeii alianţei civice, gds-ului?
e mai lucrativ băsismul?

duminică, 23 octombrie 2011

week-end în rezervaţia cristinei ispas

personajul volumului de poeme rezervaţia are multe în comun cu autoarea cristina ispas, dar cartea nu e violent biografică, precum în alte cazuri douămiiste. este preferată discreţia, decenţa, sugestia, şi aş putea încheia comentariul aici, pt că am rostit deja cuvintele-cheie.
spaţiul în care se mişcă are două puncte de control, bucureştiul de după programul de lucru, (+ bucureştiul de weekend) şi corabia, un orăşel, cum se ştie, pe malul dunării. populaţia de suflete a acestui spaţiu, în afara unui eu ubicuu, mereu rănit, mereu în defensivă ori expectativă, dar mereu atent şi gata la notat detalii, e formată din dani (relaţia de lungă durată), prezent în ambele locaţii, mama, tata (f. puţin), bunicii la corabia; grupul-suport la bucureşti. grupul-suport e format mai mereu din alte nume, de fapt prenume, doina, miky, elena, cutărică, n-are rost să ne încărcăm memoria. sunt prieteni, probabil nu persoane cunoscute ca la alţi douămiişti, care totuşi au ceva în comun, anume că eu îşi caută (dar îşi găseşte, oare? asta e întrebarea) printre ei un anume confort intelectual, plăcerea de a trăi, ca să nu zic vorbă mare, raţiunea. pt că eu lasă impresia că e permanent în căutare, umblă de colo-colo, mai ales în week-end, şi pare că nu găseşte ce caută.
de aici, tonul uşor grizat de un soi special de melancolie, o melancolie cu care eu s-a familiarizat de mult şi poate chiar îi place. oricum nu avem de-a face cu rupturi, cu bipolarităţi, şi probabil asta este şi nota specifică sunetului etichetat cristina ispas, chiar dacă ea aminteşte la un moment dat de un sindrom clerambeault. lumea ei este suportabilă, chiar plăcută, prietenii sunt tineri care lucrează prin multinaţionale, azi aici, mâine-n cairo, suntem departe de mizerabilismul primului val douămiist. de fapt, cred că asta e rezervaţia eului cărţii: o lume de succes, formată din oameni inteligenţi care discută despre orice excesiv, mai ales despre sex, printre care s-ar putea să simţi că nu-ţi trece timpul degeaba bând prin baruri şi pălăvrăgind. eul se fereşte cu grijă de ciudaţi, de eşuaţi social, de încremeniţi în proiect, iar lumea ca lume aproape că nu există, nu căutaţi mărturii ale vremurilor că nu e cazul. programatic, că de-aia suntem în rezervaţie, confort şi disconfort y compris.
cristina ispas este o persoană inteligentă şi informată, ca autoare, poetă,  se construieşte cu atenţie în baza unor opţiuni clare. cred că are cititorii care îi împărtăşesc opţiunile. între autorii tineri eu aş alătura-o lui radu vancu pt ceea ce am spus mai sus, şi aş pune lumea ei în opoziţie netă cu a lui sgb, să zicem.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

connaissez-vous cristina ispas (?) (!)

n-am văzut-o decât o dată, eram în bucureşti cu cristi pt admiterea la facultate a lui cristi, deci acum patru ani, diana, cu care tocmai ne întâlniserăm, a dispărut un moment şi în faţa noastră s-a oprit cineva la care nu m-am uitat decât când am apreciat că întârzie prea mult acolo. m-am uitat ca să încerc să înţeleg şi mi-am dat seama că e cristina ispas, prietena dianei, colega de clubliterar. faza nu mi-a plăcut pe loc, ori am decis că nu-mi place, pt că nu fusesem avertizat poate, or întâlnirea din întâmplare era cusută neglijent, pt că fusesem privit secunde bune fără ca eu să ştiu de cine şi de ce. oameni complicaţi, asta e, am scurtat la maxim, oricum mă crispează întâlnirile cu literaţi, eu fac tot posibilul să nu semăn a literat.
acum am ocazia să mă uit şi eu la cristina ispas fără ca ea să ştie, tocmai citesc rezervaţia, a doua carte a ei  de poeme, poate am să scriu câte ceva aici despre asta.
până atunci, ce mai ştiu eu despre cristina ispas?
că pe club mi-am amintit greşit ceva din laurenţiu ulici, iar cristina ispas m-a corectat prompt şi ritos, cu un aer de universitar exemplar şi perfect informat. ceea ce nu e, universitar vreau să zic, căci informată e.
că e fană băsescu, ceea ce mie îmi displace profund la oricine, mai ales la oamenii inteligenţi.
că discutam cândva despre cărţi pe mess, şi am avut o mică dispută în legătură cu american psycho, carte şi film.
că, imediat ce costel baboş mi-a încredinţat (nasol cuvânt!) administraţia clubliterar, primul moderator la care m-am gândit a fost cristina ispas. iar ea, imediat ce a devenit moderator, a dat pe cineva afară de pe club (!), iar costel baboş i-a retras imediat calitatea de moderator, trecând cu uşurinţa lui de canadian de origine română peste faptul că n-o numise el.
şi altele.
iar acuma, hai să citim împreună rezervaţia cristinei ispas. eu am citit-o, deja, o dată şi vă spun ritos şi perfect informat: merită!

joi, 20 octombrie 2011

lăsaţi-l liber, că e simpatic!

în filmele cu salvatori, gen salvaţi soldatul ryan, satisfacţia spectatorului e aşteptată la final, când se împlineşte dezideratul.
până atunci, peripeţii peste peripeţii, o mulţime de secundari îşi pierd viaţa pt a o salva pe a eroului principal. dar ce contează? în filme nu interesează decât ce i se întâmplă superstarului.

dar şi în viaţă e la fel, dacă ne uităm la câţi inşi, avocaţi, lătrăi, dătători cu părerea, se străduiesc să-l scape de puşcărie pe şerban huidu, să-i dea drumul pe şosele din nou, să facă terci loganurile cu jeepul lui.

imaginaţi-vă scenariul invers: huidu în logan, storcit pe asfalt de un jeep. şi acum ascultaţi-i în imaginaţie pe lătrăii de la tv.

vineri, 7 octombrie 2011

nobel jobs

premiul nobel în zilele noastre nu are cum să se mai acorde pt motive strict literare. din simplul motiv că astăzi tehnicile literare se învaţă, există o mulţime de mijloace la îndemâna unui tânăr talentat să scrie excelent şi chiar mai mult decât atât. există cărţi, există şcoli, există maeştri... doar să vrei, şi devii scriitor. există mulţi tineri care învaţă să scrie destul de repede, îi vedem peste tot.
deci e nevoie de mai mult ca să aspiri la un premiu de valoarea pecuniară a premiului nobel. recunoaştere nu prea oferă acest premiu, uitaţi-vă pe lista ultimilor ani de nobelişti literari şi o să vedeţi că pe unii lumea i-a contestat imediat ce au luat premiul, iar pe alţii i-a uitat.
e nevoie de destin ca să aspiri la premiul nobel. dacă erai din est, era o şansă pe vremea comunismului fiind dizident, anticomunist. astăzi, ce să mai faci dacă eşti din est? să cânţi în corul prezidenţial? pe motiv că prezidentul luptă pt o cauză bună? ridicol.


steve jobs a murit, deşi era genial, deşi era budist, deci tolerant, şi nu fanatic precum creştinii sau musulmanii, deşi era vegetarian. atunci, cum trebuie să fim, dacă steve jobs a murit deşi era aproape perfect?
întrebarea e retorică, sigur, ştiu că nu e raţiune acolo unde nişte schimburi moleculare, nişte reacţii chimice decid totul.

marți, 4 octombrie 2011

lumea din cap

după standarde, nu prea aveai ce face nici într-o singură zi, darmite săptămâni, luni şi ani. după standardele de mai târziu adică, de care atunci nu avea habar. nu se gândea la asta. chiar peste drum era singura fierărie din sat, fierari erau o familie de ţigani, fierăria era în curtea lor. curtea  era plină de lucruri, cărbuni, fiare vechi, căruţe la reparat, erau oameni şi cai. aşteptau să pună potcoave, şine la roţi, cercuri la butoaie, balamale.
îmi plăceau mirosurile, mai ales cel de copită de cal arsă de potcoava fierbinte. îmi plăceau mişcările fierarilor, le ştiam pe dinafară, mă uitam la ei dacă sar cumva peste una din ele. puneau bucata de fier vechi în cărbuni, foalele negre, de cauciuc cred, aduceau metalul la incandescenţă, îl scoteau cu cleştele pe nicovală şi, cu lovituri de ciocan ritmic-alternative, modelau din  fierul moale forma care le trebuia. ciocanele produceau sunete diferite, mai muzicale şi mai subţiri ale tânărului, mai grave şi mai răguşite ale celui bătrân. sau invers.
copilul se uita din uşa larg deschisă a fierăriei.
într-o zi, bucata de fier de pe nicovală a ţâşnit ca un glonte de sub ciocan, direct spre uşa larg deschisă. copilul se uita în continuare la fierari, dar vedea că fierarii s-au oprit, fierul încins la roşu nu mai era pe nicovală. totul fusese prea rapid
-  a trecut la milimetru, ai văzut? a zis unul din fierari, să admitem că fierarul bătrân. faţa lui neagră devenise cenuşie. ţi-am spus să nu mai laşi copii aici, dă-l afară din curte.
-  dar ai văzut cum a luat fierul curbă pe deasupra capului? s-a crucit celălalt. copile, să nu te mai prind pe aici. eşti însemnat, ţine minte!
am lăsat să treacă două-trei zile, ştiam că atât le trebuie oamenilor mari să uite. pe urmă m-am prezentat la uşa fierăriei cum te-ai duce la cinema. sau la televizor, la video. sau la calculator, în fine.