joi, 29 martie 2012

filozofia de ce nu

filozofia fac răul  pt că ţintesc în final binele pare depăşită în zilele noastre.

mostre de rău făcut cu intenţii sau "intenţii" bune:
bomba atomică făcută de americani ca să n-o facă ruşii mai înainte,

aruncată pe oraşele japoneze ca să nu mai moară inutil soldaţii americani,

programul de înarmare războiul stelelor făcut ca să ducă la doborârea comunismului,

vă facem viaţa grea acum, ca să vă fie bine mai târziu (activiştii comunişti, dar şi... băsiştii)


şi acum noutatea:
"O amenintare recenta, venita din partea grupului de hackeri Anonymous, anunta nici mai mult nici mai putin decat oprirea internetului pe data de 31 martie. Evident, subiectul a fost aprins discutat pe forumuri.
Mai ales ca Anonymous a anuntat si modul in care va pune in practica totul: prin dezactivarea Domain Name Service, adica DNS, pentru cunoscatori. Acesta are rolul de a transforma adresa de web pe care o introducem in browser (de exemplu www.google.ro) in ceea ce internetul foloseste de fapt: adresa IP (ceva de genul 212.58.244.66). Este practic cartea de telefon pentru internet. Daca poti stopa accesul la cartea de telefon, atunci internetul este inutilizabil."  (ştire de pe yahoo)


dacă am întreba un hacker de ce, ne-ar spune că n-are niciun motiv special, nu urmăreşte nimic. face rău doar aşa, pt că ştie şi poate.

duminică, 25 martie 2012

nu e neaoşism, e cultură

pe la ora 17, adică mai adineauri, a tunat. din stratul de cultură ţărănească pe care-l am la bază, stratul cel mai de jos cronologic vorbind, ştiu ce înseamnă dac-a tunat: gata, ne pregătim de vară. aţi observat că acum avem numai două anotimpuri: iarnă şi vară.
tot din stratul ăla ştiu când e gata pământul să primească seminţe: când e reavăn, călduţ, stai jos pe el şi nu-ţi îngheaţă curul.

nu, nu e neaoşism. neaoşism era ceea ce adăuga un scriitor comunist: ţăranul avea mai multă minte în cur decât un inginer agronom în cap.

joi, 22 martie 2012

neoliberalism

în românia sunt 6,6 milioane de oameni care trăiesc sub orice limită a sărăciei la care vă gândiţi. să zicem limita de a avea zilnic o pâine pe masă. sunt oameni a căror filozofie de viaţă e să ne dea statul, aşa cum ne-a mai dat. majoritatea lor au studii precare, calificări incerte, sau la locul de muncă, sau calificări f bune pt meserii care nu se mai practică. sunt oameni care mor de foame, n-au bani de medicamente, n-au bani de rate, în caz că au rate de plătit, n-au bani pt copii la şcoală, n-au bani de nimic. nu le poate lua nimeni decât sufletul. sau votul, cu un pui şi o sticlă de ulei. dar asta nu interesează pe nimeni, nu e cool. întrebarea e ar trebui împuşcaţi? dacă nu, ce trebuie făcut cu ei? dacă da, cine se oferă?

altă categorie e a oamenilor cu filozofia îmi iau singur ce-mi trebuie, de oriunde găsesc. aceştia sunt oameni tineri, precum acest boldea. ei iau casele fraierilor, voturile lor, dreptul de reprezentare în parlament, speranţa de normalitate, motivaţia de a mai trăi.

miercuri, 21 martie 2012

noi, demagogii

nu mai avem ziarişti independenţi, asta e clar. avem ziarişti care critică puterea şi aproape numai puterea, la antena 3, şi ziarişti care critică opoziţia şi numai opoziţia, la b1. să critici puterea e normal. să critici opoziţia e anormal. nu opoziţia decide ce se întâmplă în ţară. 
de ex. să critici opoziţia că boicotează puterea în parlament, cu argumente de genul noi v-am trimis acolo ca să munciţi, nu să chiuliţi! e o demagogie cu sorgintea în comunism. care noi a trimis partidele din opoziţie în parlament? noi, adică andreea pora sau robert turcescu? au votat ei pnl sau psd? 
nu. parlamentarii opoziţiei au fost trimişi în parlament de milioanele de români care voiau altceva decât pdl, pe aceia îi reprezintă şi în faţa lor au de dat socoteală. acei români se simt bine reprezentaţi de parlamentarii care boicotează puterea actuală. dacă ar fi putut s-o oprească să taie salariile, s-o oprească să dea legi proaste precum legea învăţământului sau codul muncii ar fi fost şi mai bine. dar milioanele de români aşteaptă ca opoziţia, o dată venită la putere, să abroge acele legi.

marți, 20 martie 2012

după socrate, diaconescu

ştiaţi că pp-dd (partidul lui dan diaconescu) are grup parlamentar? are. grupul e format din d-l oajdea, fostul pedelist excentric.
dar de grupul de intelectuali din staff-ul pp-dd ştiaţi? mă tem că nu. acest grup e format din scriitorul ioan buduca.
nu se putea potenţial viitor preşedinte fără intelectualul lui. d-l dd poate fi acum întrebat ce carte a citit în ultimii 5 ani.

sâmbătă, 17 martie 2012

ne uităm şi ne trece

a venit primăvara, s-a golit cămara!
dar camera video la ce e bună dacă nu să  resusciteze nostalgii?

damigenele cu vişinată, murată, afinată, nucată, etc-ată, începuseră să sufere de pe vremea aia, dar sucul de roşii,  gogoşarii, castraveciorii muraţi, borcanele cu zacuşti etc aşteptau.

eheu! fugit irreparabile tempus!

cald să fie, că merge şi-o bere.

miercuri, 14 martie 2012

ne trebuie un cancelar

după experienţa băsescu, românia ar trebui să treacă la sistemul politic parlamentar, cu preşedinte ales de parlament, preşedinte cu puteri limitate la reprezentarea statului şi alte oficii de gen.
puterea politică ar trebui exercitată de prim-ministrul decis de majoritatea parlamentară care rezultă din alegeri, sau din negocieri între partide.
experienţele noastre de până acum au arătat că niciun preşedinte nu se poate desprinde de partidul care l-a propulsat în funcţie, băsescu mai abitir, mai pe faţă şi mai sfidător decât toţi. niciun preşedinte nu a fost al tuturor românilor, ci doar al celor care l-au votat. iliescu a fost preşedintele celor care se temeau de capitalism (şi, după cum s-a văzut, nu se temeau degeaba!), dar şi al activiştilor şi securiştilor deveniţi patroni peste noapte. constantinescu a fost preşedintele unei românii abstracte, visate de el cu capul în nori (cum mi-l amintesc dintr-un poster electoral), băsescu este preşedintele genului de român oportunist, de stânga când e bine să fii de stânga, de dreapta când dă bine să fii de dreapta. pdl e un creuzet în care fierb la un loc fesenişti, punr-işti, prm-işti, liberali, alianţa civică şi-a dat mâna cu vatra românească şi cu virgil măgureanu, cristian preda cu igaş, monica macovei cu elena udrea şi elena băsescu. eterogenitatea pdl-lui pune mari semne de întrebare asupra supravieţuirii în opoziţie.
cu băsescu preşedinte în regim semiprezidenţial nu a fost bine nici când prim-ministrul a avut demnitatea funcţiei lui (tăriceanu), pt că pe vremea aia preşedintele se ocupa cu băgatul beţelor în roatele guvernului, nici când prim-ministrul a fost obedient (aici avem două variante, boc şi ungureanu), pt că băsescu i s-a substituit.
ideea de stat condus de un prim-ministru mi se pare mai aproape de democraţie, pt că el nu poate decide dimineaţa ce-i trece prin cap seara. depinde de prea mulţi şi multe, ca să poată face după bunul plac.

preşedintele ales prin vot universal, cum avem astăzi, contractează boala de altitudine, concurenţa cu zeii din cer. ar fi bine să nu mai dăm ocazia asta nimănui.

mi s-ar putea spune că şi monarhia constituţională e bună, dar aici totul devine complicat şi greu de realizat.

luni, 12 martie 2012

de kkt

sistemul care funcţionează în ţărişoara ce cu drag  locuim pune în orice plan de activitaţi rubrica cine răspunde. mi s-a părut întotdeauna că rubrica există pt ca să fie cineva pe care să se dea vina în caz că.
în cazul fetiţei care a murit la şcoala învecinată, cine o fi de vină?
directoarea şcolii, învăţătoarea?
profesorul de serviciu?
copiii?
comunitatea locală?
guvernul?
firma care a făcut lucrarea?
meseriaşii?
persoana care a făcut recepţia?
mecanicul şcolii?
trei fetiţe s-au jucat în pauză sărind pe nişte plăci de beton care acopereau fosa toaletei din curtea şcolii. o placă a sărit de la locul ei şi fetiţele au căzut în materiile fecale. una dintre ele, lovită poate de placa în cadere, nu s-a mai ridicat din mizerie. mecanicul care a intervenit le-a salvat numai pe cele două pe care le-a văzut.

să fim patetici, să spunem cum ar fi normal să fie în ţărişoară? la ce bun? ce mai e normal, ca să fie şi învăţământul? unde în ţărişoară se face ceva altfel decât cu nervi, în silă, de mântuială, pt bani obţinuţi repede, sau pt voturi?

duminică, 11 martie 2012

domnul piţigoi

 dumnealui din cireşul vecinilor e d-l piţigoi, care, de dimineaţă, ne-a dat vestea cea bună. eu îl cred pe dumnealui mai abitir ca pe meteorologi.
era f vioi, sărea din creangă în caragiale... nu frate, asta e din alt text, sărea din creangă în crenguţă  ţi-ţi-vit, ţi-ţi-vit şi a plecat imediat să informeze şi pe alţii.
persoană ocupată, înţeleg.

marți, 6 martie 2012

merge şi aşa

tragedia de la coafor este un caz de cuplu la vârsta critică - 50 de ani - când ea (47 ani) este cea care tânjeşte la o nouă viaţă, nu el (53 ani), cum ne obişnuisem. va să zică au făcut bani împreună o viaţă, el este ceva pe la poliţie, şofer etc, suficient ca să se descurce şi pe alături de lege, ea este coafeză şi la serviciu şi acasă. au un apartament de 180 mp, trei maşini, terenuri şi case moştenite şi un credit de 45ooo euro, care pe alţii de vârsta lor i-ar îngrozi. dar ei nu trăiesc din salarii, ce naiba.
focalizarea presei se face pe el, despre ea abia dacă am auzit şoapta unei reporteriţe cum că ar fi avut un iubit.  a avut sau nu, ce contează! el, un malac cu ceafă groasă, obişnuit să se întâmple numai ce pofteşte rânza lui, nu înţelege cum se poate termina aşa prost totul. mai bine să moară toţi, decât să fie ea fericită cu altul!
de aia a şi tras trei gloanţe în casieră, o bănuia de intrigi cred, şi doar unul - în inimă - în soţie. de aia a tras şi în martorii nevinovaţi. să se înveţe minte, să ţină minte cine e el, el nu e fraierul nimănui. de-aia îşi cumpărase  pistol tare, să rupi ziduri cu el dacă vrei. bănuim ce însemna pistolul ăla pt el.

soţia făcuse o reclamaţie la poliţie, cred că asta i-a fost fatală. a grăbit execuţia şi a şi arătat că în ţărişoară nu funcţionează nici poliţia, cum nu funcţionează nicio instituţie - cu excepţia smurdului poate -  ceea ce cine nu ştia. în ţărişoară lucrurile se rezolvă de la sine cumva, în caz că trebuie neapărat o rezolvare. dar, de ce-ar trebui.

duminică, 4 martie 2012

4 martie 1977

era cald, cu mult mai cald decât azi. afară nu era întuneric, dar nici lumină clară, să zicem amurg târziu, semiîntuneric. îmi făcusem baie şi mă culcasem. eram între vis, mai aproape de el, şi trezie, aşa că n-am dat atenţie micilor legănări ale patului în care dormeam, ori mintea relaxată le-a pus în legătură cu somnul. mama a strigat cutremur! din uşă şi mi-a zis să ies afară din casă. am ieşit nu f repede şi nu f uşor, căci mă loveam de orice îmi era în cale, masă, scaune, tocuri de uşi, iar picioarele călcau uneori în gol. eram confuz şi neîncrezător. ca orice individ care trăieşte ce n-a mai trăit până atunci. un cutremur e cam tot ce poate fi mai de neînţeles, dacă ai o grilă raţionalistă. afară, nu te puteai ţine în picioare, drept. m-am aplecat şi mă ţineam de gărduleţul grădiniţei de flori pe care îl au casele de la ţară. alternativa era să te trânteşti la pământ şi să te prosternezi, dar nu ştiam nicio rugăciune, în caz că mi-ar fi trecut prin cap să mă rog. pământul făcea valuri ca marea. valurile veneau de departe, aplecau zarzării din grădină cu crengile la pământ, cum zice poetul, apoi pomii se ridicau la loc, iar casa, căci îi venea rândul, zuruia din toate ale ei, cărămizi, ţigle şi geamuri, ca arca lui noe pe uscat. era însă un huruit mai grav şi mai adânc care, chiar dacă nu acoperea zgomotul casei, urletele animalelor din curte, cotcodăceli şi mugete, le făcea de percepţie minoră. huruitul ăla îţi inducea teama că pământul pe care îl ştii de atâta timp şi pe care te-ai simţit în siguranţă se poate despica, se poate rupe în bucăţi, se poate sfărâma. simţeai că n-ai unde să fugi. că n-are niciun rost să fugi, n-ai cum să scapi.
de fapt, lumina pe pământ era lumina lunii, nu era amurg. când şi mişcările verticale s-au liniştit, iar solul a redevenit cert, a rămas o lună însângerată deasupra lumii, veghind indiferentă, dar despre asta, culoarea de sânge a lunii, eu nu-mi mai amintesc, e din poveştile despre cutremur, fiecare avusese cutremurul lui, în toate istorisirile figurând luna plină de sânge.