cum e treaba cu adevărul

va să zică ţăranul săpase un gropan, o fântână rudimentară făcută de un nespecialist în fântâni aşa ca el, şi se îmbolnăvise de plămâni, îl trăsese răceala pământului. nevastă-sa îl boscorodea ca n-a făcut nu ştiu ce, cum ştia ea din bătrâni, ca să-i crească nişte plămâni mititei nou-nouţi în locul celor putrezi din piept. sunt oameni în toată firea, intelectuali, inteligenţi, cultivaţi, care cred în vraci, sunt medici care se duc să le taie sub limbă, aşa că să nu ne mirăm că o femeie care nu ştie decât ce-a auzit de la babe şi de la moşnegi crede în leacuri.
omul ştie bine ce simte, dar trimite după medic ca să afle o opinie avizată. trebuie să ştiu, domnu doctor, că de!. nu e uşor nici de cel ce rămâne în urmă trebuie să fie pregătit, zice el, părând împăcat cu soarta, părând îngrijat mai cu seamă de ce lasă în urma lui. trebuie să ştiu cam când.
trebuia să fi mers la spital când ţi-am spus eu, zice doctorul. acum, ce să zic, nu cred să treci toamna...

omul, ce păruse recules cu o clipă în urmă, îşi înfige mâinile în gâtul doctorului. de unde ştii tu, mă, paştele şi grijania... de unde? de unde?


tânărul marin preda ştia că oamenii nu vor adevărul, mai ales atunci, de fapt tocmai atunci când îţi cer opinia sinceră. nu. ei vor să te folosească, să audă de la tine adevărul lor.