unu-i liicean, altu-i tălmăcean

domnu pleşu, aprobat de domnu liiceanu, zice că fata frumoasă nu trebuie să se laude cu frumuseţea, că doar nu e meritul ei. nici omul talentat nu trebuie să se laude cu talentul, pt că s-a pomenit cu el pe cap, n-a făcut nimic să-l obţină. ai talent, ascunde-te, frate!
un alt domn, care a eclatat mai de curând pe micul ecran, numit tălmăcean, nu dă pe vorbele astea niciun ban.
dumnealui, multilateral talentat, ţopăie de-i sare basca din cap, vorbeşte pe nas ca ventrilocul, îşi dă cu părerea despre ce-l întrebi ca un veritabil specialist. specialist de tip nou, în orice, nu ca domnii liiceanu şi pleşu, specialişti  în erorile altora din trecut, dar nu în propriile erori şi nici în ale puternicilor zilei de azi.
domnu tălmăcean trăieşte în prezent, nu în trecut ca moraliştii noştri.
nu-şi poate ascunde talentul cum nu-şi ascunde  făptura fata frumoasă. numai simpla  apariţie, necum să mai scoată o vorbă, e o laudă de sine. ce să facă ea, dacă aşa a  lăsat-o creatorul de sus? să stea smerită şi plânsă cu nasul în pământ?
aşa şi apariţiile tv ale talentatului domn tălmăcean.
care, în plus, vorbeşte!