am citit cărţile lui sorin stoica în ordine inversă, am început cu jurnalul, imediat ce a apărut, după moartea lui.
apoi pe celelalte. astăzi am citit cartea de debut povestiri cu înjurături, apărută în 2000. e cartea unui tânar cam devreme dezabuzat care păstrează undeva în el un strop de inocenţă.
tehnic vorbind, se văd două modele, mircea nedelciu şi marin preda.
lumea descrisă e pestriţă, urâţită. nu e nimic să placă, la vremea aceea autorul urmărea să plimbe oglinda prin faţa românilor. astăzi, interesul pt ce se vede în oglindă a scăzut.
anul trecut, întâmplarea a făcut să ajung la băneşti, lângă cîmpina, satul natal a lui sorin stoica. i-am cunoscut pe părinţii scriitorului, am asistat la o festivitate omagială de un kitsch perfect. nici prin moarte autorul n-a evadat din lumea descrisă de el însuşi.
impresia globală despre textele acestui autor este că anunţau un prozator cu vână. anunţul a rămas în chip tragic ca un afiş îngălbenit pe un zid.
eu recunosc că am rămas mai puţin impresionată de Sorin Stoica. cred că prea multă reclamă făcută de cei care au ţinut la el mi-a ridicat ştacheta aşteptărilor. din păcate scrierilor le lipseşte stilizarea. eu cred că şi oglinda e subiectivă. de fapt na, oglindă fără privire nu există.
RăspundețiȘtergereprietenii au, ca intotdeauna, cele mai bune intentii, dar ...
RăspundețiȘtergeresad but true.
RăspundețiȘtergereda. as vrea sa nuantez putin, in sensul ca, spre deosebire de multe alte opuri de necitit, cartile lui sorin stoica se pot citi. nu e putin.
RăspundețiȘtergere