joi, 10 februarie 2011

amintiri din epoca de azi

am văzut amintiri din epoca de aur de cristian mungiu, nu toate episoadele, numai vreo patru.
m-au amuzat nu foarte mult, m-au interesat nu foarte mult.
nu prea au altă valoare, decât una ilustrativ-istorica. ar putea fi prezentate elevilor ca anexe didactice la orele de educaţie civică, dar cu un mare risc. riscul ar fi ca lumea prezentată în aceste filme, românia lui ceauşescu, să fie receptată de elevi ca o lume de proşti. chiar atât de proşti erau (sunt) românii?

iar răspunsul nu poate fi evitat: da, atât de proşti. lăsau nişte tineri să le ia aerul din apartament la analiză chimică, se urcau cu toţii într-un carusel (pt că aşa a sunat ordinul activistului pcr) şi apoi nu avea cine să-l mai oprească, retuşau portretul secretarului general până când îi puneau o căciulă în cap şi o pălărie în mână. filmele nu oferă nicio altă posibilitate explicativa. românii făceau lucrurile astea de proşti ce erau.

legende urbane din epoca de aur sunt mult mai multe decât ştiu autorii filmului:
dispăruseră perdelele din geamurile restaurantelor ca să nu se mai facă matrapazlâcuri pe după perdele.
cercetătorii din agricultură studiau metode de plantare a porumbului pe hectarele patriei.
în parcurile oraşelor urma să se cultive grâu şi porumb, iar la porţile sătenilor se cultivau deja ceapa şi cartofii.
lui moş gerilă (care-i luase locul lui moş crăciun), urma să-i fie suflat postul chiar de tovarăşul, tatăl copiilor din romania, ceauşeii.
şi încă altele.
e greu de înţeles un asemenea comportament uman, dar aşa s-au comportat românii în epoca de aur.
foarte puţine voci s-au opus corului închinat comandantului suprem. iar acelea, puţine, au fost discreditate tocmai de la altitudinea intelighenţiei româneşti.

dar ce vorbim aici numai despre epoca de aur? azi e altfel?

o fi vorba de prostia unora, dar nu e numai atât. e vorba şi de complicitatea ticăloasă a  altora

3 comentarii: