joi, 17 martie 2011

poezia şi mierla

Poezia a fost mereu un produs fals. A fost fals şi supraestimat de-a lungul a mii de ani. E prea delicată. E prea preţioasă. E o grămadă de rahat. Aproape toată poezia lumii e bună de aruncat la gunoi.
                                                                                          (Charles Bukowski)
să verificăm pe un text al lui Seamus Heaney, premiul nobel pentru literatură 1995.

Sf. Kevin şi mierla

Erau Sfîntul Kevin şi mierla.
Sfîntul e în genunchi, braţele întinse,
înlăuntrul chiliei, dar chilia e strîmtă, aşa

că o mînă şi-o scoate afară, prin ferestruică,
ţeapănă ca o grindă, iar o mierlă se lasă-n
palma lui şi-şi face cuib acolo.

Kevin simte ouăle calde, mica răsuflare,
căpşorul ascuns între pene, ghearele şi
simţindu-se prins în reţeaua eternă a vieţii,

e cuprins de milă: acum trebuie să-şi ţină palma
ca pe-o creangă afară sub soare şi-n ploaie, atîtea
săptămîni cît s-apară micuţii, să prindă aripi şi să zboare.

e un text care place unui cititor cât de cât avizat în materie. cititorul avizat înţelege de la început că i se cere să se supună unui joc, unei convenţii: nu este vorba de realitate, ci de o lume virtuală, ideală, în care un om, fie el şi sfânt, stă cu mâna ţeapănă scoasă afară pe ferestruica chiliei pt ca o mierlă că-şi clocească în palma lui ouăle timp de câteva săptămâni.
dacă nu te supui convenţiei, dacă întâmplarea ţi se pare absurdă, imposibilă, exagerată,  şi dacă rămâi rece în faţa imaginilor delicate, poemul se prăbuşeşte.
asta să fi vrut să spună bukowski? că poezia lumii depinde prea mult de bunăvoinţa eventualului cititor? că ar trebui să aibă forţă de seducţie mai mare şi să mizeze mai puţin pe sensibilizarea cititorului, care s-ar putea să nu aibă chef să fie sensibilizat?

5 comentarii:

  1. Cred că într-adevăr asta a vrut să spună, că poezia depinde de bunăvoinţa cititorului, de încrederea pe care el e dispus să ţi-o acorde. Coleridge numea asta "willing suspension of disbelief", Borges, în "Profesiunea de credinţă literară", avea convingerea că poezia presupune confesiunea completă a sinelui bazată pe încrederea celui care ascultă şi pe sinceritatea celui care vorbeşte.
    Asta e o fatalitate a literaturii, nici literatura lui Bukowski nu scapă de ea, şi eu pot să privesc cu neîncredere relatările performanţelor lui erotice şi să spun că-i un "produs fals şi subestimat" etc. Însă aş greşi, pentru că literatura lui nu despre asta vorbeşte, de fapt; aş greşi, aşa cum greşesc toţi cititorii care privesc cu neîncredere aproprică orice text literar. Vei reuşi să vezi în literatură cam cât eşti dispus să investeşti; vei vedea exact atât cât vei da. Sau, ca să parafrazez formula de succes, vezi ceea ce eşti. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu cred ca bukovski brava in stilul lui simpatic. si mai cred ca poezia lumii există dincolo de conventii si de intermediar, e aceea pe care o simte şi iniţiatul şi neiniţiatul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poezia, arta (generalizand) nu exista in afara privitorului (martorului).
    Nimic nu exista in afara martorului. Nici macar Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi dacă Bukowski împărtăşeşte clar părerea lui Platon despre poeţi?

    RăspundețiȘtergere
  5. @radu vancu
    e f frumos ce ai scris si bine argumentat ca de obicei cand scrii tu ceva. am incercat sa/ti raspund, dar n/am avut ce sa zic. asa ca am scris postul de azi.

    @puck
    "poezia lumii există dincolo de conventii si de intermediar, e aceea pe care o simte şi iniţiatul şi neiniţiatul"
    asta e, a fost,un deziderat al multora care s/au ars la pene. ia verifica la elevii tai.

    @dorian duma
    amin!

    @scorchfield
    nu cred

    RăspundețiȘtergere