miercuri, 4 mai 2011

autobuz

plutea pur şi simplu pe trotuar
hainele ei lungi nu se agăţau de nimic
roua de pe tufişurile de lemn câinesc strălucea
se ozona atmosfera. eu mă grăbeam să prind autobuzul.

el dădea colţul în sfârşit venea
lumea toată de pe trotuar se suia
rămânea doar fâlfâitul hainelor ei
eu frământam în buzunare doi lei
pentru bilet.

„arbori ai vieţii, când iernii dăruiţi?
noi nu suntem una”
„şoferul autobuzului are drept de control”
dacă el ar veni
cu patentul lui cu cheia franceză
să scotocească în sufletul meu anxios şi culpabil?
şoferul e un bonom. apasă butonul:
„staţia caraimanul vă rog. peronul pe dreapta”.
eu un individ complicat. de-aia nici n-o s-ajung
prea departe. călătoria asta
cea de mâine poimâine pentru mine-s totuna. mereu
autobuzul va veni
lumea toată pe rând va sui.

doar fâlfâitul hainelor ei

       



6 comentarii:

  1. Aici zgomotul fâlfâitului aduce miros de amintire a unei iubiri la prima vedere :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ne aducem aminte ce a fost si ce ar fi putut fi, scorchfield

    RăspundețiȘtergere
  3. Viaţa asta, mai departe de noi, viaţa altora, curge; şi noi doar ne aducem aminte!

    RăspundețiȘtergere
  4. amintirile si atengerile lor...
    uneori ar fi putut fi e mult mai frumos decat atunci cand spui...a fost...

    RăspundețiȘtergere