john se trezise destul de binedispus, probabil starea perfectă a corpului bine antrenat dădea semnalele astea spre creier, ori poate pur şi simplu frumoasa dimineaţă de sfârşit de martie avea meritul ei. joanna s-a întors cu spatele şi a mormăit ceva de genul decurcă-te singur că mi-e somn şi a continuat să respire lin şi să plutească în visul ei.
asta nu era o problemă pentru un militar antrenat să supravieţuiască în junglă sau în deşert, supravieţuirea în propria bucătărie! trebui să aleagă între fulgii de ovăz şi ouă cu şuncă şi le alese pe amândouă, porţii echilibrate totuşi.
zgomotul motorului pornit în garaj, în timp ce se deschidea uşa rulând sus, îi făcu plăcere. maşina era nouă şi deocamdată îi plăcea totul la ea, mai ales cum se trezeau la viaţă senzorii imediat ce-l simţeau în scaunul şoferului, oferindu-i serviciu după serviciu.
la unitate ajunse printre primii. îşi luă în primire fişa zilei, avea zbor, avea misiune reală. cu atât mai bine, îşi zise john.
plecară în formaţie strânsă, o vreme îl preocupară doar datele zborului, aproape nici nu băgă în seamă decorul terestru. oricum mai văzuse ce se vedea jos. pe urmă văzu munţi cu creste înzăpezite, podişuri înalte de lut ars de soare, întinderi nesfârşite de sere sau ce-or fi fost ele acolo jos, şi în fine marea albastră. comandantul escadrilei dădu ordin de micşorare a plafonului de zbor, avioanele coborâră aproape de apă ca nişte pescăruşi decişi să se răcorească în briza mării. apoi văzu continentul apropiindu-se, îşi aminti de la istorie că pe timpul conquistadorilor marinarul de veghe sus pe catarg striga pământ! şi echipajul se bucura. îi veni să strige şi el pământ! dar îşi luă seama. oricum, ordinele sunară sec şi precis, se ridicară din nou şi când auzi, cinci minute până la ţintă deveni un pachet compact de atenţie şi concentrare.
văzu jos oameni sau capre, agitau bâte sau coarne, se bucurau sau erau mânioşi, nu-şi dădea seama şi nu avea timp de detalii.
apoi văzu clădiri, de beton sau de lut, oricum cenuşii, oricum nu contează decorul care se vede, contează, dimpotrivă, ce nu se vede. şi nu era treaba lui. john primi ordinul, apăsă butonul declanşator, racheta porni, formaţia făcu o volută şi se întoarse, primi ordinul şi apăsă din nou. în aer, ici-colo, înfloreau buchete de fum, artileria antiaeriană de jos, romantică, juca în cu totul alt film. teminară misiunea, toate rachetele fiind folosite şi primiră ordin de întoarcere.
ziua era încă destul de frumoasă în oraş, o după-amiază caldă cu vânt uşor. o sună pe joanna, o întrebă ce să cumpere în drum spre casă. bineînţeles şi un film, ceva romantic, sublinie el.
ea se uita la televizor, erau ştiri de război.
- zice că ar fi murit în bombardamente şi fiul dictatorului, zise ea. el aproape nu înţelese nimic, aşeza baxul de bere în frigider, şi-şi deschidea o doză pentru el.
- ce zici?
- zice că au murit 64 de civili.
- unde? întrebă el, întinzându-i o doză de bere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu