recipient albastru-verzui la capătul razelor serii
obiect de cult luminiscent
cu etichetă de mazăre boabe. peste margini se răsfrâng
trei lalele atingând lemnul mesei
cu petalele. alaltăieri fragede. acum răvăşite
ca nişte vechi amici
care acum abia se mai suportă. n-am mai intrat de mult
cu trupul gol în apa unui râu.
pot vedea trei corpuri cereşti
în căderea lor fără sunet în jerbe de lumini
în colţul camerei. îl aud pe profesorul din liceu
de psihologie: la fiecare vârstă veţi găsi
o cutie minune. s-o deschideţi numai atunci
la timp. iar lalelele astea
care speram să m-ajute să nu mai vorbesc despre mine
cu grumazurile lor delicate
de femei care-au păcătuit în alt veac! nici pedeapsă
dar nici iertare: dezolare infinită şi penitenţă;
creşterea şi descreşterea fenomenului irepetabil
într-un borcan de sticlă de doi lei. profesorul acela de demult
a luat un gât de verde de paris hei frunză verde
pentru c-avea diabet şi orbise. hei cutie de sticlă
pe marginea mesei.
n-am mai atins de mult pământul cu mâna
n-am mai călcat desculţ nisipul ud.
în colţul camerei lalelele se usucă
apăsător. de neiertat.
cum se usucă sângele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu